Decizia nr. 1401/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 54/2014 a Curții de Apel Cluj

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 18 iulie 2014 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a chemat în judecată Guvernul României și Statul Român, reprezentat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public - Privat și Promovarea Exporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 399/2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "Autostrada Sebeș - Turda" până la pronunțarea instanței de fond cu privire la acțiunea în anularea acestui act administrativ.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 54/2014 din data de 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - respingerea excepției lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtul Statul Român, ca neîntemeiată; - admiterea în parte a cererii formulate de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român și, în consecință: - dispunerea suspendării executării Hotărârii Guvernului nr. 399/2014 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "Autostrada Sebeș-Turda" cu privire la imobilele evidențiate în anexa 2, pozițiile 4153, 4154, 4155 și 4161; - reducerea onorariului avocațial solicitat de la 38.483,64 lei la 5.000 lei și obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei de 5.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și respingerea restului pretențiilor reclamantei privitoare la cheltuielile de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței nr. 54/2014 din data de 18 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta A. SRL și pârâții Statul Român și Guvernul României. 3.1. Recursul declarat de reclamanta A. SRL Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate în ceea ce privește soluționarea cererii de obligare a pârâților la suportarea în solidar a cheltuielilor de judecată și, în urma rejudecării, admiterea în totalitate a cererii, în sensul obligării pârâților, în solidar, la plata sumei de 38.483,64 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial. Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea principiului contradictorialității. Subsumat aceluiași motiv, recurenta-reclamantă susține că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde nicio referire la condiția esențială pentru reducerea onorariului avocațial, respectiv caracterul vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat. Sub același aspect, recurenta susține că argumentele instanței de fond nu sunt aplicabile în speță. În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată nu cuprinde argumentele de fapt sau de drept care au format convingerea instanței raportat la litigiul concret dedus judecății. 3.2. Recursul declarat de pârâtul Statul Român Recurentul-pârât Statul Român invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod eronat prima instanță a considerat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 3.3. Recursul declarat de pârâtul Guvernul României Recurentul-pârât Guvernul României a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, recurentul-pârât susține că instanța de fond și-a încălcat atribuțiile și a încălcat principiul disponibilității, întrucât, fiind învestită cu o cerere de suspendare a executării în raport cu dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, a antamat și a evaluat fondul cauzei, asimilând în mod nelegal aspecte ce vizează fondul cauzei cu cele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecință, recurentul-pârât susține că prima instanță în mod nelegal a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Recurenta-reclamantă A. SRL a formulat întâmpinare față de recursurile declarate de recurenții-pârâți, prin care: (i) invocă excepția nulității recursurilor pentru nemotivare; (ii) invocă excepția lipsei de interes, motivat de faptul că, prin Sentința civilă nr. 200 din 14 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea având ca obiect anularea în parte a H.G. nr. 399/2014, astfel că recurenții nu mai justifică un interes actual în susținerea recursului în sensul art. 458 coroborat cu art. 33 C. proc. civ.; (iii) pe fond, solicită respingerea recursurilor; Recurentul-pârât Statul Român a formulat întâmpinare față de recursul declarant de recurenta-reclamantă A. SRL, solicitând a fi respins ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză cu privire la admisibilitatea recursului, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2014, completul de filtru a respins excepția nulității recursurilor declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Statul Român, invocată de recurenta-reclamantă A. SRL și a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, precum și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâții Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj este lipsit de interes, iar recursul declarat de reclamanta A. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.a) Asupra excepției lipsei de interes a recursurilor declarate de pârâții Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, reține instanța de control judiciar caracterul său fondat, pentru următoarele considerente: Cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat, în cauză, de HG nr. 399 din 13 mai 2014, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "Autostrada Sebeș - Turda", a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Măsura suspendării executării unui act administrativ cu caracter unilateral, dispusă de instanța judecătorească competentă, în procedura prevăzută de art. 14, poate dura până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a aceluiași act pentru care s-a solicitat temporizarea executării, singura situație în care s-ar putea prelungi efectele acestei măsuri dincolo de momentul pronunțării primei instanțe asupra cererii în anulare fiind cea în care se admite o astfel de cerere, caz în care devin incidente dispozițiile art. 15 alin. (4) din legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "(4) În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)." În prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 548 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj, ce formează obiectul recursului pendinte, s-a admis cererea de suspendare formulată în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2014, apreciind instanța sesizată că sunt întrunite cumulativ cerințele referitoare la existența unui caz bine justificat și paguba iminentă. Cererea de chemare în judecată, prin care societatea A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român, prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, anularea HG nr. 399 din 13 mai 2014, în ceea ce privește imobilele evidențiate în anexa 2, la pozițiile 4153, 4154, 4155 și 4161, a fost înregistrată în cadrul Dosarului nr. x/33/2015, la data de 16 ianuarie 2015, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar soluția pronunțată în această cauză, prin Sentința civilă nr. 200 din 14 aprilie 2015, a fost de respingere ca inadmisibilă a acestei cereri de chemare în judecată. La momentul înregistrării recursurilor declarate de pârâții din prezenta cauză, respectiv 28 ianuarie 2015 pentru Guvernul României și 30 ianuarie 2015 pentru Statul Român, prin Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public-Privat și Promovarea Exporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, era viabil interesul acestora în promovarea căii de atac de care au înțeles să uzeze, cât timp nu se pronunțase, de către prima instanță, o soluție asupra cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare se dispusese anterior. Ulterior sesizării instanței de control judiciar cu recursurile înregistrate în cauză, urmare soluției pronunțate asupra cererii în anulare, interesul recurenților-pârâți în susținerea căilor de atac pe care aceștia le-au exercitat nu a mai fost unul actual, întrucât soluția pronunțata în acțiunea de fond, privind anularea HG nr. 399/2014, fiind una de respingere a acestei cereri ca inadmisibilă, a condus la încetarea măsurii suspendării executării acestui act, dispusă anterior prin Sentința civilă nr. 548 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel Cluj. Așadar, în raport de modalitatea de soluționarea a cererii de chemare în judecată ce a fost înregistrată în Dosarul nr. x/33/2015 (la data de 16 ianuarie 2015, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), ce a determinat încetarea măsurii de temporizare a efectelor produse de intrarea în vigoare a HG nr. 399/2014, interesul recurenților-pârâți în susținerea cererilor de recurs promovate de aceștia nu mai subzistă, fiind astfel, întemeiată excepția lipsei de interes invocată de recurenta-reclamantă Societatea A. SRL Cluj-Napoca. 1.b) Asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă Societatea A. SRL Cluj-Napoca, reține instanța de control judiciar că este nefondat, pentru următoarele considerente: Recursul declarat de această parte litigantă a vizat soluția primei instanțe de reducere a onorariului de avocat, solicitat în cuantum de 38 483,64 lei, la suma de 5000 lei, apreciind recurenta-reclamantă că sunt incidente în cauză temeiurile de casare reglementate de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. Din perspectiva motivului de casare indicat în temeiul de drept prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la "încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurenta-reclamantă a pretins încălcarea principiului contradictorialității, dat fiind faptul că prima instanță s-ar fi pronunțat pe o cerere de reducere a onorariului cuvenit apărătorului său ales, în condițiile în care această cerere a fost formulată după închiderea dezbaterilor, prin concluziile scrise depuse la dosar. Se reține, din analiza actelor procedurale aflate în dosarul primei instanțe, că recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâților pe care a înțeles să-i cheme în judecată la plata cheltuielilor de judecată doar prin concluziile orale exprimate la termenul din data de 10 noiembrie 2014, când a depus și copii certificate ale facturii nr. 2862 din 05 august 2014 și ale extrasului de cont bancar generat la data de 29 august 2014, suma pretinsă cu titlul de onorariu cuvenit apărătorului ales al Societății A. SRL fiind achitată de partea pe care a reprezentat-o anterior primului termen de judecată stabilit în cauză. Nu se poate susține cu temei că a existat o încălcare a principiului contradictorialității prin aceea că onorariul solicitat cu ocazia dezbaterilor în fond a fost cenzurat de către prima instanță, care și-a argumentat soluția prin raportare la cererea formulată de partea adversă prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor. Potrivit prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei." Principiul contradictorialității, ce conferă garanția egalității armelor în procesul civil, prin cunoașterea de către părțile litigante a pretențiilor și apărărilor lor, precum și a motivelor de fapt și de drept pe care se sprijină acestea, inclusiv a mijloacelor de probă pe care înțeleg să le folosească, nu poate fi considerat încălcat în situația în care cheltuielile de judecată solicitate au fost reduse, deși nu s-a formulat o cerere în acest sens până la închiderea dezbaterilor, cât timp legiuitorul conferă instanței judecătorești, din oficiu, posibilitatea de a limita cuantumul pretenției solicitate de partea îndreptățită, atributul de a aprecia și de a dispune în consecință fiind exercitat, în acest caz, în raport de probele deja administrate. Prin urmare, este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., analizat prin prisma argumentelor formulate de recurenta-reclamantă în susținerea respectivului motiv. În privința incidenței în cauză a dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă în raport de caracterul nemotivat al sentinței atacate, se arată că nu s-au analizat starea de fapt și materialul probator, nefiind cunoscute argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, raportat la litigiul concret dedus judecății. Motivarea succintă a primei instanțe, care a arătat în cuprinsul hotărârii judecătorești pe care a pronunțat-o că onorariul solicitat de reclamantă are un caracter disproporționat față de obiectul și complexitatea cauzei, nu justifică aplicabilitatea prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., dată fiind posibilitatea instanței de control judiciar de a examina conformitatea acestei hotărâri cu regulile de drept aplicabile. Totodată, se reține că o motivare lapidară a primei instanțe poate fi suplinită în calea de atac, atunci când sunt suficiente elemente apte de a conduce la aceeași soluție ca cea pronunțată de judecătorul fondului, pe care o împărtășește și instanța de recurs. În aceste condiții, se poate conchide că, fiind în situația unei motivări succinte, aceasta nu este însă afectată de nelegalitate, nefiind întrunite premisele statuate în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., În analiza cererii de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales al reclamantei, precum și taxa de timbru aferentă cererii formulate, prima instanță a avut de cenzurat cuantumul dovedit al onorariului de avocat, în sumă de 38 483,64 lei. Culpa procesuală a pârâților, raportată la demersul judiciar pe care Societatea A. SRL l-a declanșat prin formularea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost dovedită, față de soluția pronunțată în cauză, în care s-a admis cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de HG nr. 399/2014, fiind astfel întrunite cerințele unei răspunderi civile delictuale sub aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate de necesitatea apelării la intervenția instanței judecătorești pentru ca reclamanta să obțină pretenția solicitată. Sub aspectul cuantumului cheltuielilor în discuție, legiuitorul a reglementat anumite criterii care pot contura existența unui caracter disproporționat al sumelor solicitate cu acest titlu, prin raportare la elemente de apreciere ce vizează valoarea ori complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat, precum și toate celelalte circumstanțe ale cauzei. Prima instanță, în virtutea dreptului de apreciere conferit de norma legală asupra onorariului de avocat solicitat a fi suportat de părțile adverse, s-a raportat doar la criteriile privind obiectul și complexitatea cauzei, în raport de care a reținut caracterul disproporționat al cererii formulate în legătură cu cheltuielile de judecată ale Societății A. SRL. Analizând această soluție, observă instanța de recurs că celelalte criterii ale textului prevăzut de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care nu au fost amintite, au fost considerate nerelevante în aprecierea posibilității de micșorare a onorariului pretins de partea căreia i s-a acordat câștig de cauză, iar măsura dispusă în raport de cerințele referitoare la obiectul și complexitatea cauzei este una legală și temeinică, fiind menținută în calea controlului judiciar. Obiectul cererii care a fundamentat demersul judiciar pendinte este acela de suspendare a unui act administrativ cu caracter individual, în procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004. O astfel de cerere reclamă analiza condițiilor de fond și de formă pe care le solicită această procedură urgentă spre a fi întrunite cumulativ, printr-o decelare sumară a susținerilor în fapt și în drept și prin administrarea unui probatoriu care permite doar o "pipăire" a fondului, fără a se antama chestiuni ce țin de procedura de soluționare a cererii în anularea actului considerat vătămător pentru partea care invocă suspendarea efectelor sale. Un asemenea obiect nu poate fi considerat ca având o complexitate sporită, întrucât nu reclamă un volum de muncă și un efort de probațiune care sunt specifice unei acțiuni în anulare, iar valoarea cauzei, avută în vedere de apărătorul recurentei-reclamante, poate constitui un reper doar în cererea de fond, având ca obiect anularea actului administrativ contestat. Procedura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este una urgentă, cu o durată redusă a termenelor acordate în cauză, în care munca efectuată de apărătorul ales al unei părți se evaluează prin ceea ce este necesar a se verifica de către instanța competentă, pentru a se pronunța asupra unei astfel de cereri al cărei temei de drept îl reprezintă aceste dispoziții legale. Un element care conturează caracterul legal și temeinic al soluției primei instanțe, avut în vedere de către Înalta Curte, îl reprezintă soluția pronunțată de judecătorul fondului asupra cererii în anularea HG nr. 399/2014, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile, ceea ce determinat încetarea măsurii suspendării respectivului act administrativ. Or, culpa procesuală a pârâților, în raport de care s-a dispus obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, a avut un caracter temporar, nefiind dovedită în litigiul de fond existența vreunui viciu de nelegalitate asupra actului administrativ contestat, iar soluția dată asupra cererii în anulare a fost una care a sancționat neîndeplinirea unor cerințe de sesizare a instanței de contencios administrativ, din culpa părții reclamante, care, astfel, nu mai prezintă nicio justificare pentru a obține în întregime cuantumul onorariului de avocat solicitat. În consecință, la evaluarea culpei pârâților, ce a fundamentat acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță în favoarea reclamantei, instanța de control judiciar reține că, în formarea convingerii privind caracterul disproporționat al cuantumul solicitat de Societatea A. SRL, nu poate ignora întreaga situație legată de contestarea HG nr. 399/2014 această soluție fiind relevantă în examinarea, lato sensu, a circumstanțelor cauzei, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Față de toate aceste elemente ce au fost avute în vedere în analiza cuantumului cheltuielilor de judecată pe care l-a considerat recurenta-reclamantă a fi nelegal cenzurat de către judecătorul cauzei, Înalta Curte reține că suma de 5000 lei, stabilită de prima instanță cu titlul de onorariu cuvenit după reducere, se impune a fi menținută, fiind proporțională în raport de criteriile legale prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În raport de considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică Sentința civilă nr. 548/2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, prin respingerea tuturor recursurilor declarate în cauză, ale recurenților-pârâților Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj ca fiind lipsite de interes, iar al recurentei-reclamante A. SRL ca nefondat.