ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3804/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3804/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3804/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Uniunea Națională a Barourilor din România, reprezentată de numitul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia la înregistrarea reclamantei în sistemul de informare al pieței interne.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Justiției, iar numitul B. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.
Soluția primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1608 din 21 mai 2014, a admits excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea formulată de reclamantă pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a persoanei care a acționat în numele reclamantei.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Uniunea Națională a Barourilor din România, prin președinte A., încadrând criticile formulate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 și 8 C. proc. civ.
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Verificarea îndeplinirii condițiilor de formă
În speță, se constată că recurenta-reclamantă nu a atașat la cererea de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 24 din O.U.G nr. 80/2013, obligație dispusă în sarcina acesteia prin rezoluția din data de 15 iulie 2014.
Totodată, se reține că prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e) și art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței nr. 1608 din 21 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.