ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1089/2017

Deliberând,

constată următoarele:

și hotărârea primei instanțe

1.1 Prin acțiunea

înregistrată la data de 2 mai 2011 sub nr. Dosar x/2/2011 pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei Consiliului

Concurenței nr. 1 din data de 14 februarie 2011, având ca obiect o

posibilă încălcare a prevederilor art. 6 din Legea concurenței

nr. 21/1996, republicată, cu privire la faptele ce fac obiectul

plângerilor înaintate la Consiliul Concurenței de către SC B. SRL,

act administrativ prin care autoritatea publică pârâtă a aplicat o

amendă în cuantumul sumei de 120.347.142 RON; în subsidiar, s-a solicitat

reducerea cuantumului amenzii și obligarea autorității publice

pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 1922 din 11 iunie 2013 Curtea de Apel

București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

1.2 Prin

Decizia civilă nr. 1841/2014 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal a fost admis recursul declarat de SC „A.” S.A. împotriva

Sentinței civile nr. 1922 din 11 iunie 2013 și a Încheierii din 19

martie 2013 ale Curții de Apel București, a fost casată

hotărârea recurată și trimisă cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe pentru administrarea unui probatoriu suplimentar.

1.3 În

rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

sub nr. x/2/2011*.

Prin

Sentința civilă nr. 72 pronunțată în data de 18 ianuarie 2016,

Curtea de Apel București a admis cererea reclamantei A. SA și a

anulat în parte Decizia nr. 1 din 14 februarie 2011 emisă de pârâtul

Consiliul Concurenței, în sensul reducerii amenzii de la 3,45% la 2% din

cifra de afaceri.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a descris punctul de vedere al

specialistului în concurență și obiecțiunile formulate de

pârâți la acesta, după care a concluzionat că, din compararea

celor două opinii, rezultă legalitatea actului de sancționare

contravențională.

În ce

privește sancțiunea aplicată, instanța a considerat că

aprecierea Consiliului Concurenței referitoare la gravitatea mare a faptei

este exagerată, motiv pentru care a redus amenda de la 3,45% la 2% din

cifra de afaceri.

2.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București în cel de-al

doilea ciclu procesual au formulat recurs atât reclamanta A. SA. cât și

pârâtul Consiliul Concurenței.

2.1 Recursul

exercitat de reclamanta A. SA.

Reclamanta

arată că recursul este determinat de împrejurarea că

sentința este nemotivată, fiind pronunțată cu ignorarea

dispozițiilor date de instanța de recurs în primul ciclu procesual,

în baza unei singure probe (punctul de vedere al specialistului în concurență)

și fără nicio analiză a condițiilor de

existență a faptei, ceea ce atrage incidența motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ. (1865).

Astfel,

instanța nu analizat dacă a existat un refuz de acordare a accesului

societății B. la serviciul de terminare a apelurilor originale în

internațional, în rețeaua de telefonie A. SA, din partea cui a fost

refuzul și dacă a avut sau nu o justificare obiectivă;

instanța nu a analizat dacă pretențiile B. referitoare la metoda

și condițiile de interconectare precum și la preț sunt

legale și justificate.

De asemenea,

instanța de fond nu a arătat de ce abuzul de poziție

dominantă rezultat din presupusul refuz se înscrie în categoria faptelor

anticoncurențiale prin efect, și nu prin obiect, distincție

importantă în condițiile în care în cel de-al doilea caz ar fi

trebuit probate efectele anticoncurențiale ale refuzului.

Recurenta

pretinde că analiza Deciziei Consiliului Concurenței nr. 1 din data

de 14 februarie 2011 prin prisma parametrilor de mai sus conduce la concluzia nelegalității

acesteia.

În subsidiar,

pretinde că sentința este nelegală și în ce privește

individualizarea sancțiunii.

Astfel, se

susține că greșit fapta a fost încadrată în categoria celor

de durată medie și greșit s-a omis luarea în considerare a

circumstanțelor atenuante rezultate din atitudinea cooperantă a

reclamantei, noutatea și complexitatea speței și existența

unei îndoieli rezonabile privind caracterul contravențional al faptei.

În plus, se

susține că au fost nerespectate principiul egalității de tratament

(sunt menționate Deciziile nr. 50/2011 și 16/2012 emise de Consiliul

Concurenței) și principiul proporționalității

sancțiunii.

2.2 Recursul

exercitat de pârâtul Consiliul Concurenței

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

(1865) pârâtul Consiliul Concurenței solicită modificarea

sentinței și respingerea în tot a acțiunii cu motivarea că

prima instanță greșit a reținut că fapta reclamantei

ar fi fost încadrată în categoria celor de gravitate mare (considerente

care au condus la reducerea sancțiunii).

În fapt, în

conformitate cu criteriile rezultate din Instrucțiunile privind

individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute de

art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996, fapta a fost înscrisă în

categoria celor de gravitate medie (procent stabilit la 3% din cifra de

afaceri) și de durată medie (procent de 0,45 % din cifra de afaceri,

adăugat celui de 3%), aplicându-se o sancțiune

contravențională de 3,45 % din cifra de afaceri a reclamantei.

3.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Înalta Curte

constată că ambele recursuri declarate în cauză sunt întemeiate

în condițiile în care hotărârea recurată a soluționat

procesul fără a intra în cercetarea fondului, fiind dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 315 și art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ. (1865).

Astfel, în

esență, casarea sentinței pronunțate în primul ciclu

procesual de Curtea de Apel București prin Decizia nr. 1841 din 8 aprilie

2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

determinată de necesitatea „suplimentării probatoriului cu înscrisuri

și cu expertiză în specialitatea concurenței ”.

În cuprinsul

deciziei sunt indicate în mod explicit considerentele care fac necesară

suplimentarea probatoriului, respectiv stabilirea elementelor constitutive ale

faptei contravenționale astfel încât, pe baza acestora, să fie

analizate argumentele reclamantei referitoare la următoarele

împrejurări, indicate exemplificativ:

„A. nu a avut

o poziție dominantă pe piața de terminare a apelurilor chiar

dacă a deținut o cote semnificativă având în vedere

caracteristicile specifice și particularitățile pieței

analizate dată de caracterul dual al platformei pieței care face

să nu existe o poziție dominantă adică un comportament

independent chiar și în condițiile unor cote de piață de

peste 50%; că în cauză nu poate fi vorba de un abuz de poziție

sub forma descrisă la art. 6 lit. a) prin refuz necondiționat sau a

unui refuz condiționat determinat de inacceptarea unor condiții

întrucât între părți au existat mai multe întâlniri în care s-au

negociat tariful, iar propunerile condițiile care grevau negocierea au

venit din partea B. care solicitase acordarea accesului pentru terminarea de

trafic internațional la 5 cenți în condițiile în care tariful

perceput pentru traficul internațional era de 15 - 20 cenți” etc.

Deși

prima instanță a administrat formal proba expertizei de specialitate,

nu a conferit nicio substanță acesteia și nu a răspuns nici

în fapt nici în drept apărărilor reclamantei.

Procedând

astfel, instanța nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare

și nu a indicat motivele de fapt și de drept în baza cărora

și-a format convingerea că acțiunea este neîntemeiată,

încălcând, după cum s-a arătat, dispozițiile art. 315

și art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (1865) și justificând, în

condițiile art. 312 și art. 313 din același cod, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Numărul

casărilor cu trimitere este limitat, în condițiile art. 312 alin. (6

1

)

C. proc. civ. (1865) și art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, numai în cazul în care, după prima casare,

instanța de fond se conformează dispozițiilor instanței de

recurs; interpretarea contrară ar lipsi de efect dispozițiile art.

315 alin. (1) C. proc. civ. (1865).

În

rejudecare, Curtea de Apel București va avea în vedere, pe lângă

Decizia nr. 1841 din 8 aprilie 2014 pronunțată în primul ciclu

procesual, și următoarele considerente:

Decizia nr. 1

din 14 februarie 2011 (Decizia) a fost emisă de Consiliul Concurenței

(autoritatea) în aplicarea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 potrivit

căruia este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau

mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe

piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia; în

speță, practica abuzivă reținută în sarcina

reclamantei recurente A. SA a fost cea de la lit. a, respectiv „impunerea,

direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a

altor condiții de tranzacționare inechitabile”.

În fapt,

potrivit autorității, practica abuzivă a SC A. SA a constat în

următoarele:

- la data de

26 noiembrie 2004, a limitat traficul SC B. SRL ca urmare a nefinalizării

tuturor apelurilor provenite pe legătura de interconectare din

rețeaua B.;

- în perioada

9 decembrie 2004 - 29 iunie 2006 a refuzat să acorde B. accesul la propria

rețea de telefonie în vederea terminării traficului originat în

internațional și a celui originat în rețelele altor furnizori

din România.

S-a

reținut că faptele întrunesc elementele constitutive ale

contravenției prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

21/1996 (forma în vigoare la data întocmirii actului).

În

rejudecare, Curtea de Apel București va verifica starea de fapt și va

confirma sau infirma existența acesteia în baza analizei întregului

probatoriu administrat în cauză; înlăturarea unor probe, dacă va

fi cazul cazul, va fi motivată.

Va verifica

dacă starea de fapt reținută în condițiile de mai sus

întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în

sarcina reclamantei.

Pentru

aceasta, va ține cont că potrivit unei practici consolidate a

instanțelor judecătorești, verificarea legalității

actelor administrative se face prin raportare la actele normative cu

forță juridică superioară în temeiul și în executarea

cărora au fost emise, ținând seama de principiul ierarhiei și

forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Analiza

chestiunilor de fapt și de drept se va face cu luarea în considerare a

argumentelor prezentate de părți; pentru aceasta, se vor

evidenția cu claritate aspectele litigioase (controversate) ale cauzei,

instanța putând să ceară părților explicații.

Spre exemplu, se va lămuri dacă definiția pieței relevante,

așa cum este înțeleasă de autoritatea pârâtă,

reprezintă un astfel de aspect litigios, în condițiile în care

părțile exprimă poziții procesuale divergente (cf. pct. IV

din recursul reclamantei și lit. C) din întâmpinarea pârâtului).

Complexitatea cauzei obligă la o evidență clară,

punctuală, a tuturor aspectelor litigioase, analiza stării de fapt

și de drept urmând să se concentreze asupra acestora.

Dacă va

fi cazul, instanța de fond va verifica legalitatea individualizării

sancțiunii prin raportare la Instrucțiunile privind individualizarea

sancțiunilor pentru contravențiilor prevăzute de art. 51 din

Legea concurenței nr. 21/1996 puse în aplicare prin Ordinul

președintelui Consiliului Concurenței nr. 420/2010, în vigoare la

data emiterii deciziei contestate.

4.

Soluția Înaltei Curți

Așa

fiind, în temeiul art. 312 și art. 313 C. proc. civ. (1865), vor fi admise

recursurile declarate de reclamanta A. SA și de pârâtul Consiliul

Concurenței, va fi casată sentința recurată și va fi

trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanta A. SA și pârâtul Consiliul

Concurenței împotriva Sentinței civile nr. 72 din 18 ianuarie 2016 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 21 martie 2017.

Procesat de

GGC - LM