ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2017

Decizia nr. 403/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 august 2013, reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. Iași, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 07 mai 2013, precum și a deciziei de soluționare a contestației din 08 iulie 2013.

Prin sentința nr. 4119 din data de 19 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a B. și D. Iași, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administratori judiciari SC E. IPURL, SC F. IPURL și SC G. SPRL în contradictoriu cu pârâta C.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea acțiunii și anularea procesului-verbal de constatare nereguli.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

- instanța de fond a încălcat prevederile art. 290 C. proc. civ., înlăturându-l în mod nelegal de la aplicare, reținând că nu era necesară semnarea fiecărei anexe a contractului de finanțare în parte;

- prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă existența unui prejudiciu creat ca urmare a neexecutării lucrării, folosirii fondurilor în alte scopuri, fraude sau lucrări necorespunzătoare, ci dimpotrivă procesele - verbale de recepție relevă faptul că lucrările au fost realizate integral și de bună calitate, finanțatorul achitând și ultima rată din fondurile comunitare cu această destinație;

- în lipsa unei dispoziții exprese care să interzică beneficiarului să intre în procese de divizare, nu se poate reține că acesta ar fi săvârșit o încălcare a prevederilor contractuale, aceasta cu atât mai mult cu cât prevederile contractuale fac distincție între noțiunea de divizare și cea de cesiune;

- prima instanță a încălcat prevederile art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care fapta imputată este reprezentată de omisiunea de a îndeplini o formalitate, retragerea întregului ajutor financiar nerambursabil reprezintă o sancțiune vădit disproporționată.

- instanța de fond a interpretat greșit prevederile C. civ. privind răspunderea civilă contractuală, întrucât în situația în care neexecutarea obligațiilor contractuale ale debitorului se datorează unei cauze externe, nu se poate obține atragerea răspunderii civile contractuale a acestuia.

Contrar celor reținute de prima instanță, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale a beneficiarului contractului de finanțare, deoarece între fapta contractuală pretins ilicită și prejudiciul eventual nu se poate stabili o legătură de cauzalitate.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29 aprilie 2014, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția primei instanțe este legală pentru că noțiunea de „neregulă” prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 presupune dovada existenței unei abateri de la legalitate sau regularitate, care are drept consecință directă crearea unui prejudiciu sau posibilitatea creării unui prejudiciu entităților enumerate în acest articol.

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, potrivit disp. art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ. a fost comunicat părților în baza Încheierii din data de 6 februarie 2015, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin Încheierea din data de 20 martie 2015, completul filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședința publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 20976 din 8 iulie 2013, prin care B. a respins contestația administrativă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 7 mai 2013, prin care în sarcina reclamantei s-a stabilit un debit în cuantum de 845.592,75 lei la care se adaugă penalitățile de întârziere și dobânzile aferente.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea și derularea Contractului de finanțare din 10 ianuarie 2007, vizând „Modernizare și extindere hală prelucrare primară a lemnului, realizarea unor centrale termice, 3 uscătoare și un aburitor cherestea la SC A. SA Fălticeni, județul Suceava”, constând în încălcarea prevederilor contractului-cadru prin faptul că la data controlului, investiția realizată prin Sapard nu mai aparține acestuia, fiind preluată de SC H. SRL.

Ca urmare, reclamanta nu mai îndeplinește criteriul de eligibilitate EGG - „se păstrează valoarea proprietății asupra lucrărilor și bunurilor achiziționate”, având în vedere că potrivit art. 3 al contractului de finanțare, beneficiarul se obliga să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, iar pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de I., se obliga să nu modifice substanțial proiectul”.

Soluția curții de apel de respingere a acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta B. este împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Analizând motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă a arătat că prin aplicarea noțiunii de neregulă din O.U.G. nr. 66/2011 (art. 2 alin. (1) pct. a) pârâta a nesocotit principiul neretroactivității legii.

Concluzia instanței de fond în sensul că în ambele acte normative (O.G. nr. 79/2003 și O.U.G. nr. 66/2011) noțiunea de „neregulă” a fost definită de legiuitor prin raportare la aceleași elemente caracteristice, diferența dintre cele două reglementări vizând doar procedura aplicabilă după calificarea unei abateri ca neregulă și sancțiunea aplicabilă, este corectă.

Astfel, încadrarea abaterilor de la legalitate, regularitate și conformitate ca nereguli, se face în funcție de reglementarea legală în vigoare la data săvârșirii lor, anume art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, care însă nu diferă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în timp ce procedura propriu-zisă reglementată de dispozițiile art. 66, desfășurată după data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se supune prevederilor acestui act normativ.

În aceste condiții, împrejurarea că abaterile calificate drept nereguli au fost săvârșite înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, nu prezintă relevanță în stabilirea actului normativ aplicabil procedurii de constatare a neregulii și de stabilire a creanțelor bugetare, întrucât încadrarea abaterilor de la legalitate, regularitate și conformitate ca nereguli se face în funcție de reglementarea legală existentă la data săvârșirii lor, în timp ce activitatea de constatare a neregulilor derulată după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011 se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor acestei ordonanțe.

În cauză controlul a fost derulat în prima parte a anului 2013, iar O.U.G. nr. 66/2011 a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2011, fiind așadar aplicabilă la momentul declanșării procedurii de verificare.

Cu privire la încălcarea de către recurenta-reclamantă a obligațiilor contractuale, Înalta Curte reține că, potrivit art. 3 și 10 Anexa I la contractul-cadru sunt interzise subcontractarea unei părți din proiect, cât și cesiunea contractului în integralitatea sa sau a drepturilor și obligațiilor decurgând din acesta, beneficiarul fiind răspunzător pentru implementarea contractului și pentru respectarea pe toată durata contractului a criteriilor de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare.

Or, în cauză, reclamanta a adus la cunoștința autorității contractante, divizarea parțială a societății intervenită în martie 2009, după o perioadă de 2 ani și jumătate, prin memoriul justificativ înregistrat la 1 noiembrie 2011.

Conform art. 10 teza a II-a Anexa I la contractul-cadru, schimbarea proprietarului proiectului finanțat prin Programul Sapard, în situația imposibilității fortuite de executare a contractului trebuia aprobată în prealabil de autoritatea contractantă, astfel că susținerea reclamantei referitoare la caracterul transparent al procedurii de divizare, care ar fi suplinit obligativitatea notificării, nu poate fi reținut.

În aceste împrejurări este evidentă încălcarea prevederilor contractuale cuprinse în art. 10 teza a II-a din Anexa I la contractul-cadru și deci a abaterii de la regularitate și conformitate, în raport de prevederile contractului-cadru de finanțare nerambursabilă.

Referitor la susținerea reclamantei, în sensul că nu ar fi prejudiciat bugetul Uniunii Europene sau cel național, în mod corect judecătorul fondului a reținut că potrivit art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, prejudiciul constă tocmai în efectuarea unei cheltuieli neeligibile, acest fapt fiind de natură să prejudicieze bugetul general al Uniunii Europene sau bugetul de stat.

În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47 și C-190/03 pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării” (C-465/10 pct. 32), regula fiind că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obținut prin emitere a unei nereguli (C.199/03, pct. 15).

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că recursul reclamantei este nefondat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SA, prin administratori judiciari SC E. IPURL, SC J. IPURL și SC G. SPRL, împotriva sentinței nr. 4119 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.