ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1901/2016

Decizia nr. 1901/2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 au solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei A. la:

Prin Sentința nr. 1246 din 15 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, invocate în cauza privind pe reclamanții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1, în contradictoriu cu pârâta A.; a fost obligată pârâta la predarea către reclamanți a bunurilor imobile nominalizate în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005, respectiv cinematografele: 1. "B."; 2. "C."; 3. "D."; 4. "E."; 5. "F."; 6. "G."; 7. "H."; 8. "I."; 9. "J."; a fost obligată pârâta la predarea documentelor și a bunurilor mobile aferente imobilelor sus-menționate, precum și la încheierea protocolului de predare-primire.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta-pârâtă A., criticând-o pentru nelegalitate.

Motivele de recurs formulate de pârâtă au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reținut prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din noul C. proc. civ., raport care a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2015 în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în baza raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, a declarat recursul formulat de pârâtă ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea sintetică a istoricului cauzei, recurenta-pârâtă a formulat următoarele motive de nelegalitate.

- Nu au fost respectate exigențele art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind cerința motivării hotărârii judecătorești, pentru că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în legătură cu excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes.

- Sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pe de o parte din perspectiva vocației intimatului-reclamant dea solicita încheierea protocolului de predare-primire după trecerea termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 303/2008.

Încălcarea dispozițiilor art. unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008, a dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale precum și a dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel cum au fost interpretate prin Deciziile nr. 1217 din 12 noiembrie 2008 și nr. 269 din 16 martie 2011 ale Curții Constituționale, iar pe de altă parte, din perspectiva vocației intimatului-reclamant de a solicita predarea bunurilor mobile, în condițiile în care prin Decizia Curții Constituționale nr. 263 din 16 martie 2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată de SC "K." SRL în Dosarul nr. x/3/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și s-a constatat că dispozițiile art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al art. unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia sunt neconstituționale, precum și dispozițiile art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic.

Recurenta-pârâtă a criticat soluția instanței de fond susținând că aceasta nu a ținut cont de precizările acesteia, cu privire la faptul că o parte din activele solicitate de către reclamanți nu se mai află în administrarea regiei și în consecință nu mai pot face obiectul unei predări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 reprezentate legal prin Primar au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, reiterând în esență, susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă A., având în vedere considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, întrucât sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței și pentru care a reținut sau înlăturat, după caz, apărările părților, expuse în mod clar și logic, cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., interpretat, în acord cu art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, atât în ceea ce privește respingerea excepțiilor menționate în dispozitiv (lipsa de interes a acțiunii și calitatea procesuală activă) cât și pentru fondul cauzei.

Motivarea adecvată a hotărârii nu implică reluarea exhaustivă a tuturor susținerilor părților, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le răspundă printr-un argument comun, cu o explicație clară, accesibilă, coerentă și logică.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă vizând soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepțiilor invocate respectiv excepția lipsei calității procesule active a reclamantei și lipsei de interes în promovarea acțiunii sunt nefondate pentru că unitatea administrativ teritorială titulară a dreptului de proprietate publică născut prin efectul legii, are calitatea de persoană vătămată în drepturile și interesele sale legitime și poate acționa în contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile instituite prin lege și nu a încheiat protocolul de predare a bunurilor în termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. II pct. 5 din O.G. nr. 39/2005, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 303/2011.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulate cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, cadrul procesual fiind stabilit în mod corect și în conformitate cu particularitățile reglementărilor cuprinse în art. II din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată prin Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin articolul unic, pct. 8 al Legii nr. 303/2008, privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008: bunurile care fac obiectul normelor juridice respective trec în domeniul public al unităților administrativ teritoriale și în administrarea consiliilor locale, (art. II pct. 1 și 2); odată cu transferul imobilelor, consiliile locale preiau activul, pasivul și personalul aferent (art. II pct. 3 - 4), punerea în aplicare a prevederilor legale se face printr-un protocol, asumat de consiliul local, prin hotărâre (art. II pct. 5).

În ceea ce privește termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 303/2008 pentru încheierea protocolului de predare-primire de la data intrării în vigoare a legii, nu este prevăzut sub sancțiunea unei decăderi din drepturi a unităților administrativ-teritoriale, în cazul în care recurenta-pârâtă nu își îndeplinește propriile obligații și nu încalcă prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 astfel cum în mod eronat susține aceasta.

Nefondate sunt și criticile recurentei referitoare la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestora, având în vedere că în speța de față sunt incidente dispozițiile Legii nr. 303/2008 iar prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. II pct. 1 și 5, pe care s-a întemeiat hotărârea primei instanțe cu privire la imobilele din litigiu.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora reclamanții nu mai au vocația de a solicita predarea bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 16 martie 2010, instanța de control judiciar constată că sunt nefondate întrucât prin sentința atacată nu au fost instituite măsuri din are să rezulte că nu au fost respectate dispozițiile obligatorii ale deciziei Curții Constituționale respectiv că ar fi vizate bunuri mobile proprietate a altor subiecte de drept privat.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora o parte din bunurile imobile nominalizate în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 respectiv cinematografele E., F. imobile care ar fi fost înstrăinate în baza unor titluri irevocabile încheiate în condițiile Legii nr. 346/2004; cinematograful I., pentru care în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 590 din 23 iunie 2010 s-ar fi declanșat procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publică, cât și în ceea ce privește J. pentru care s-ar fi încheiat un contract de asociere în participațiune iar spațiul în suprafață de 478 mp reprezentând construcție ar fi făcut obiectul unei licitații publice Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, obligația de predare a bunurilor și respectiv de a încheia protocolul reprezintă obligații legale și necondiționate în conformitate cu dispozițiile art. II pct. 1 din O.U.G. nr. 7/2008, potrivit cărora "la data intrării în vigoare a prezentei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic prevăzute în anexa 1 la O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea A. împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz și în administrarea consiliilor locale respective."

Pe de altă parte, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra înscrisurilor depuse în recurs, prin care recurenta-pârâtă susține că ar face dovada ieșirii legale din patrimoniu a unor bunuri imobile, care sunt nominalizate în anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005 întrucât aceasta excede obiectului acțiunii formulate în cauză, obiect care a vizat constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat de pârâta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1246 din 15 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT