ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1252/2017

Decizia nr. 1252/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 octombrie 2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului MAI nr. II/4444 din 02 septembrie 2013 și obligarea intimatului la trecerea reclamantului în corpul ofițerilor de gradul corespunzător vechimii sale în specialitate studiilor, conform art. 52 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, grad care era la data de 02 septembrie 2013, conform art. 94 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995, cel de maior și nu cel de sublocotenent.

Totodată, reclamantul a solicitat ca, în situația prelungirii procesului judiciar după data de 01 februarie 2014, să se aibă în vedere la pronunțarea hotărârii, împlinirea stagiului de vechime cerut de art. 94 alin. (1) lit. e) pentru gradul de locotenent colonel.

Prin Sentința nr. 1243 din 25 iunie 2014, Tribunalul Botoșani a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 45 din 24 noiembrie 2014 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

Împotriva Sentinței civile nr. 45 din 24 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant susține, în esență, că prima instanță a apreciat greșit situația de fapt dedusă judecății și, în consecință, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză. În acest sens, se arată că prima instanță a interpretat greșit noțiunea de "specialitatea studiilor absolvite" astfel cum aceasta este definită și lămurită de Ghidul carierei polițiștilor și cadrelor militare din M.A.I., aprobat prin O.M.A.I. nr. 69/2009, pe care instanța de fond nici nu l-a analizat în considerentele hotărârii.

În continuarea argumentației, recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 41 alin. (4) din O.M.A.I. nr. 665/2008 care înlătură, în opinia sa, orice confuzie în legătură cu semnificația noțiunii de vechime în specialitatea postului, precum și pe cele ale art. 52 alin. (3), art. 94 alin. (1) lit. A) pct. a - d din Legea nr. 80/1995 care îi sunt pe deplin aplicabile și conform cărora trebuia să primească gradul de maior.

În final arată recurentul-reclamant că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că nepromovarea sa într-un grad de ofițer superior, nu permite producerea de efecte a examenului pe care l-a susținut pentru funcția de ofițer specialist II.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, fără a invoca excepții de ordine publică, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Analiza cererii de recurs

În fapt recursul reia argumentația din fața instanței de fond subliniindu-se faptul că în aceea ce-l privește sunt aplicabile excepțiile prevăzute de art. 52 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul Cadrelor Militare cu modificările și completările ulterioare.

Aceste dispoziții nu pot fi însă aplicabile situației recurentului, întrucât, precum s-a și arătat că "prin excepție de la prevederile alin. (2) gradele se pot acorda în funcție de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportat la atribuțiile din fișa postului".

Astfel, se constată că regula de la art. 36 alin. (1) lit. e) coroborată cu prevederile art. 49 comportă două excepții:

- una referitoare la apartenența persoanelor vizate (fac parte din MAI) - art. 36 alin. (2) și art. 52 alin. (2) și alin. (3);

- cealaltă referitoare la vârsta persoanei - art. 36 alin. (2) și art. 52 alin. (1).

În condițiile în care reclamantului i s-au aplicat prevederile art. 36 alin. (1) lit. e) și alin. (2) din Legea nr. 80/1995, apreciem că acordarea gradului de sublocotenent acoperă necesitatea îndeplinirii obligației de legalitate a actului administrativ individual.

De asemenea, norma instituită de art. 52 alin. (2), pentru personalul MAI, impune ca gradul militar ce poate fi acordat să fie cel de sublocotenent.

Având în vedere cele de mai sus, solicitarea reclamantului de a i se acorda gradul militar prin aplicarea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, nu poate fi soluționată favorabil, din următoarele considerente:

- postul ocupat anterior trecerii în corpul ofițerilor, respectiv maistru principal I, grupa a II-a, avea ca cerință pentru pregătirea de bază "școala militară de maiștri militari de transmisiuni sau studii civile în domeniul electric, electronic și informatic, cu diplomă de bacalaureat", sens în care atribuțiile postului au fost stabilite corespunzător acestui nivel al studiilor;

- perioada cuprinsă între data absolvirii Facultății de inginerie electrică și știința calculatoarelor din cadrul Universității "B." din Suceava (iunie 2008) și data trecerii în corpul ofițerilor (02 septembrie 2013) nu poate fi considerată vechime în specialitatea studiilor universitare, întrucât funcția pe care a îndeplinit-o până în momentul trecerii în corpul ofițerilor nu impunea, ca pregătire de bază (minimală), studii universitare de licență în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației;

Astfel, în mod corect s-a reținut aplicabilitatea în ceea ce-l privește pe reclamantul-recurent a dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. e), art. 36 alin. (2) și art. 52 alin. (2) din Legea nr. 80/1995, referitor atât la apartenența persoanei la structurile MAI cât și la vârsta persoanei.

Cât privește incidența Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/4444 din 2 august 2013 și a adresei din 15 mai 2013 a MAI conținutul acestora nu este contrar ci convergent actului atacat.

Referitor la argumentul privind existența unei situații similare tratate diferit a unei "colege din cadrul ISU Bihor" instanța de fond nu avea obligația de a răspunde din punct de vedere procedural unei astfel de apărări ce poate fi circumscrisă cel mult unui element de probatoriu.

În concluzie, în raport de argumentele expuse hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Având în vedere că cererea de recurs nu se încadrează în motivul invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 45 din 24 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie 2017.

Procesat de GGC - NN