ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4137/2017

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Constanța, secția I civilă, la data de 7.09.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație - B. București, anularea Ordinului nr. 25099 din 18 martie 2015 emis de pârât, obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite în perioada octombrie 2014-aprilie 2015, acordarea punctajului aferent calculării pensiei prin raportare la cuantumul corect al salariului, obligarea pârâtului la plata normei de hrană aferente perioadei 22.04.2015-30.04.2015, la plata diferenței indemnizației de chirie pentru perioada martie-aprilie 2015 și la plata diferenței indemnizației lunare pentru chirie aferente lunii aprilie 2015, precum și obligarea la plata prejudiciului material ocazionat de diferența dintre salariul mediu brut obținut în anul 2015 și media brută a pensiei obținută.

La primul termen de judecată, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea Anexelor nr. 1 la Ordinele Inspectorului General al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 25099 din 18 martie 2015 și nr. 23392 din 22 octombrie 2014.

Prin sentința civilă nr. 3003 din 11.11.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 79/CA din 11 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului A. ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că, din Ordinele nr. 23392 din 22 octombrie 2014 și nr. 25099 din 18 martie 2015 și anexele la acestea, se observă faptul că nu există nicio diferență efectivă în ceea ce privește elementele celor două solde, astfel cum au fost trecute în Anexele la Ordine, precum și nivelul constant al cuantumului soldelor funcției, respectiv în luna noiembrie 2014 - 784 RON și decembrie 2014 - aprilie 2015 - 870 RON, prin urmare nu poate fi reținută susținerea reclamantului în sensul că i-au fost micșorate nelegal drepturile salariale, aceste drepturi fiind stabilite încă prin Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, necontestat; a reținut că reclamantul a susținut în primul rând faptul că Anexele nu i-au fost comunicate, însă acest aspect nu poate constitui motiv de nelegalitate a acestor acte administrative, pe de altă parte fiind puțin probabil ca o persoană cu experiența profesională a reclamantului să nu fi solicitat spre consultare anexele ordinelor, cât timp în cuprinsul acestora era consemnat expres faptul că, cuantumul soldelor și al sporurilor sunt stabilite conform anexei, ce face parte integrantă din ordin.

De asemenea, a arătat că nu poate fi reținut ca motiv de nelegalitate încălcarea art. 6 din C. civ., cât timp actele administrative contestate nu au fost emise în aplicarea acestei dispoziții legale, iar în ceea ce privește pretinsa retrogradare, a observat că în Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014 este consemnat faptul că, începând cu data de 06.10.2014, comandor A., transferat de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul Afacerilor Interne, se numește în funcția de ofițer specialist I, gradul prevăzut al funcției comandor. Mențiunea cu privire la gradul reclamantului, acela de comandor, este păstrată și în cuprinsul Ordinului nr. 25099 din 18 martie 2015.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, curtea a constatat că sunt secundare, subsecvente primului capăt de cerere, izvorând din solicitarea reclamantului de a i se aplica c.i.=5,77 în loc de c.i.=4,40, iar față de soluția dată primului capăt de cerere, a respins, ca nefondate, și celelalte solicitări ale reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, pe fond admiterea acțiunii completate și precizate, obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată de la fond și din recurs.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța nu a avut în vedere motivele de nulitate precizate, nici normele speciale de drept material invocate aplicabile, astfel:

Recurentul reclamant a mai invocat faptul că instanța de fond a constatat greșit caracterul secundar al tuturor celorlalte capete de cerere, ca derivând din coeficientul de indexare de 5,77, în loc de 4,40; dintre acestea, trebuiau analizate, de sine stătător: capătul având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 232,00 RON, echivalentul în drepturi bănești al normei de hrană pentru perioada 22.04.2015-30.04.2015 (8 zile), sumă neprimită deloc în perioada 22-30.04.2015; capătul având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 240,00 RON, cu titlu de indemnizație lunară pentru chirie aferentă perioadei 22.04.2015-30.04.2015 (8 zile), din luna în care a avut loc schimbarea poziției de activitate a reclamantului, dreptul salarial nefiind acordat în integralitate.

De asemenea, recurentul reclamant a mai arătat că în mod greșit nu au fost analizate și admise la plată: suma de 6.000,00 RON - diferența drepturilor salariale cuvenite în perioada octombrie 2014-aprilie 2015, perioada de lucru efectiv a reclamantului în cadrul pârâtului după transfer, raportat la c.i. 5,77 față de 4,40, suma de 760,00 RON - diferența indemnizației de chirie din perioada martie-agrilie 2015 integral, potrivit c.i. 5,77 față de c.i. 4,40, suma de 355.215 RON - prejudiciul material constând în drepturile salariale nerealizate de reclamant pentru perioada de 7 ani și 1 lună până la vârsta legală de trecere în rezervă prevăzută de Anexa VI din Legea nr. 263/2010, constând în diferența dintre salariul mediu brut obținut în anul de referință 2013, lucrat integral în cadrul MApN, drept câștigat, comparativ cu drepturile salariale câștigate la locul de transfer, și media brută a pensiei obținute în prezent, până la vârsta legală modificată de trecere în rezervă - 57 ani și 6 luni.

Prin întâmpinare, intimatul pârât Inspectoratul General de Aviație-B. București a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, întrucât instanța de fond a făcut o apreciere corectă a probelor administrate și a aplicat în mod temeinic legea.

Referitor la solicitarea privind anularea Ordinului nr. 25099 din 18 martie 2015, a arătat că, atât Ordinul nr. 25099 din 18 martie 2015, cât și Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014 sunt temeinice și legale. Din Anexa 1 la Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014 reiese foarte clar că solda funcției îndeplinite, pentru care a fost plătit efectiv reclamantul, are un coeficient de încadrare de 4,40, deși conform Ordinului nr. 23392 din 22 octombrie 2014 era încadrat pe o funcție având c.i. 5,77, aceasta deoarece, potrivit actelor normative care au stabilit modalitatea de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea efectivă s-a realizat prin raportare la funcția similară la nivelul lunii decembrie 2009.

Referitor la celelalte capete de cerere, a arătat că acestea sunt subsecvente primului capăt de cerere, toate având legătură cu solicitarea reclamantului de a fi plătit cu c.i. 5,77.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității recursului, prin care s-a constatat că cererea de recurs întrunește cerințele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 4 mai 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea actului către părți, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 5 octombrie 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat și sunt incidente motive de casare a sentinței cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație-B. București, anularea Ordinului nr. 25099 din 18 martie 2015 emis de pârât, obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite în perioada octombrie 2014-aprilie 2015, acordarea punctajului aferent calculării pensiei prin raportare la cuantumul corect al salariului; obligarea pârâtului la plata normei de hrană aferente perioadei 22.04.2015-30.04.2015, la plata diferenței indemnizației pentru perioada martie-aprilie 2015 și la plata diferenței indemnizației lunare pentru chirie aferente lunii aprilie 2015, precum și obligarea la plata prejudiciului material ocazionat de diferența dintre salariul mediu brut obținut în anul 2015 și media brută a pensiei obținută în prezent. La primul termen de judecată, reclamantul a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea Anexelor nr. 1 la Ordinele Inspectorului General al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nr. 25099 din 18 martie 2015 și nr. 23392 din 22 octombrie 2014.

Prin Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014 emis de Inspectorul General al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne, comandorul A., transferat de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul Afacerilor Interne, a fost numit începând cu data de 06.10.2014 în funcția de ofițer specialist I (c.i.= 5,77, clasa de salarizare 72, gradul prevăzut al funcției comandor) la Detașamentul de zbor, poziția 18 din statul de organizare al Unității Speciale de Aviație Caransebeș și s-a menționat că acesta beneficiază de solda corespunzătoare funcției similare în luna decembrie 2013, de ofițer specialist I, de solda de grad, gradația, sporurile și indemnizațiile în cuantumurile stabilite potrivit anexei care face parte integrantă din ordin.

Conform Anexei la Ordin, a cărei anulare s-a solicitat, anexă care cuprinde elementele soldei lunare corespunzătoare transpunerii și încadrării ipotetice la data de 31.12.2009, care se iau în calcul la stabilirea soldei lunare brute de care beneficiază comandorul A. începând cu data de 6.10.2014, sunt prevăzute solda corespunzătoare funcției îndeplinite, respectiv de ofițer specialist I (c.i.=4,40), prevăzută cu gradul de căpitan - comandor (c.i.=1.70), solda pentru gradul profesional deținut de comandor (c.i.=1.80).

Prin Ordinul nr. 25099 din 18 martie 2015 emis de Inspectorul General al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne, a cărui anulare s-a solicitat, s-a revenit în parte la Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, în sensul că, comandorul A. beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare funcției similare la 31.12.2009 de ofițer specialist I (c.i.=4.40), conform anexei care face parte integrantă din Ordin.

Conform Anexei la Ordin, a cărei anulare s-a solicitat, care cuprinde elementele soldei lunare corespunzătoare transpunerii și încadrării ipotetice la data de 31.12.2009, care se iau în calcul la stabilirea soldei lunare brute de care beneficiază comandorul A. începând cu 6.10.2014, sunt prevăzute solda corespunzătoare funcției îndeplinite, respectiv de ofițer specialist I (c.i.=4,40), prevăzută cu gradul de căpitan - comandor (c.i.=1.70), solda pentru gradul profesional deținut de comandor (c.i.=1.80).

Ordinul nr. 25099 din 18 martie 2015 a fost emis ca urmare a Notei raport nr. 19642 din 17 martie 2015, prin care s-a propus revenirea la Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, întrucât, prin adresa nr. A 1345 din 3 martie 2015, C. Borcea din cadrul MAPN revine la certificatul de drepturi bănești seria x din 12 noiembrie 2014, în sensul că acesta beneficiază de soldă de merit în procent de 20% din solda de funcție.

Examinând considerentele sentinței instanței de fond, Înalta Curte constată că, în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 25099 din 18 martie 2015 și a Anexelor nr. 1 la Ordinele nr. 25099 din 18 martie 2015 și nr. 23392 din 22 octombrie 2014, deși, aparent, sentința este motivată, aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din examinarea motivelor de recurs, raportat la motivele cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, potrivit dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., fără a fi analizate cele invocate prin precizările depuse la dosar cu nerespectarea dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., și a considerentelor instanței de fond, rezultă că instanța de fond nu a răspuns în totalitate motivelor invocate prin cererea inițială și cererea de completare, pentru care reclamantul a solicitat anularea, nemulțumit de încadrarea și drepturile salariale stabilite. Instanța nu trebuie, în mod evident, să răspundă fiecărui argument invocat de către părți, având posibilitatea să le grupeze și să le analizeze, însă este obligată să analizeze motivele de nelegalitate invocate și să arate considerentele pentru care constată netemeinicia acestora, raportat la probele administrate și dispozițiile legale incidente.

Instanța de fond, învestită cu cererea de anulare a Ordinului nr. x din 18 martie 2015 și a anexelor la Ordinele nr. 25099 din 18 martie 2015 și nr. 23392 din 22 octombrie 2014, nu a examinat motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și cererea de completare, și anume, modificarea coeficientului de încadrare de la 5,77, stabilit în Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, emis la data transferului, la 4,40, în anexa la Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, în Ordinul nr. 25099 din 18 martie 2015 și anexa la acesta, modificarea gradului funcției, din comandor în căpitan comandor, faptul că ordinul nr. 25099 din 18 martie 2015 nu putea produce efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor.

De asemenea, nu a analizat motivele de nelegalitate referitoare la faptul că anexele la ordine cuprind un c.i. de 4,40, mai mic față de cel anterior, de 5,77, din Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, și faptul că se referă la elementele soldei lunare corespunzătoare încadrării ipotetice la 31.12.2009, și nu la momentul efectiv al transferului.

Deși instanța reține, din Ordinele nr. 23392 din 22 octombrie 2014 și nr. 25099 din 18 martie 2015 și anexele la acestea, faptul că nu există nicio diferență efectivă în ceea ce privește elementele celor două solde, astfel cum au fost trecute în Anexele la Ordine, din conținutul celor două ordine rezultă diferențe în ceea ce privește coeficientul de încadrare, pe care instanța nu le-a observat și nu le-a examinat, și anume 5,77, prin Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014, cu menționarea funcției de ofițer specialist I, cu gradul prevăzut al funcției de comandor, solda corespunzătoare funcției similare în decembrie 2013, de ofițer specialist I, respectiv 4,40 prin Ordinul nr. 25099 din 18 martie 2015, prin care se revine, în parte, la ordinul anterior, cu menționarea drepturilor corespunzătoare funcției similare la 31.12.2009, de ofițer specialist I, precum și în ceea ce privește data ipotetică avută în vedere pentru stabilirea drepturilor salariale corespunzătoare funcțiilor similare, decembrie 2013, respectiv 31.12.2009, în condițiile în care anexele celor două ordine se raportează la 31.12.2009.

Aceste aspecte au fost invocate și sunt motivele principale ale formulării cererii de chemare în judecată de către reclamant, nemulțumit de modificarea coeficientului de încadrare stabilit inițial și de stabilirea drepturilor salariale, ca urmare a transferului, iar instanța de fond avea obligația să le examineze, raportat la dispozițiile legale în baza cărora au fost emise ordinele și stabilite încadrarea și drepturile salariale, menționate în preambulul acestora.

Cu privire la comunicarea anexelor celor două ordine, instanța a reținut că acest aspect nu poate constitui motiv de nelegalitate a acestora, însă, referitor la motivele privind efectele juridice ale actelor, instanța nu a analizat susținerile reclamantului, raportat la natura juridică a actelor contestate și temeiul emiterii acestora.

De asemenea, în ceea ce privește motivul invocat privind faptul că a intervenit o retrogradare in funcție, deși instanța a observat că în Ordinul nr. 23392 din 22 octombrie 2014 este consemnat faptul că, începând cu data de 06.10.2014, comandor A., transferat de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul Afacerilor Interne, se numește în funcția de ofițer specialist I, gradul prevăzut al funcției comandor, iar mențiunea cu privire la gradul reclamantului, acela de comandor, este păstrată și în cuprinsul Ordinului nr. 25099 din 18 martie 2015, nu a examinat motivele invocate de reclamant referitoare la faptul că i-a fost stabilită solda corespunzătoare funcției îndeplinite, respectiv de ofițer specialist (c.i. 4,40) prevăzută cu gradul de căpitan-comandor (c.i. 1,70) și la faptul că noul c.i. corespunde unor grade și funcții inferioare, de căpitan comandor.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, curtea de apel a constatat în mod greșit că cererile privind obligarea pârâtului la plata normei de hrană aferente perioadei 22.04.2015-30.04.2015 și la plata diferenței indemnizației lunare pentru chirie aferente perioadei 22.04.2015-30.04.2015 sunt subsecvente primului capăt de cerere, izvorând din solicitarea reclamantului de a i se aplica c.i. 5,77 în loc de c.i. 4,40, și, pe cale de consecință, în mod nelegal le-a respins ca nefondate.

Aceste cereri nu rezultă din solicitarea reclamantului de a i se aplica c.i. 5,77 în loc de c.i. 4,40, întrucât, în motivarea acestora, reclamantul a invocat neachitarea și nu faptul că i-ar fi fost achitate raportat la c.i. 4,40 în loc de 5,77. Pe cale de consecință, în mod greșit instanța nu a analizat și cele 2 capete de cerere formulate de reclamant.

Celelalte capete de cerere, respinse ca neîntemeiate, ca urmare a respingerii cererilor de anulare a ordinului și anexelor, sunt, într-adevăr, subsecvente acestora, întrucât se raportează la coeficientul de încadrare invocat de reclamant ca fiind cel corect, și anume plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite în perioada octombrie 2014-aprilie 2015, raportat la c.i. 5,77 față de 4,40, acordarea punctajului aferent calculării pensiei prin raportare la cuantumul corect al salariului, cu c.i. 5,77, plata diferenței indemnizației de chirie din perioada martie-agrilie 2015, potrivit c.i. 5,77 față de 4,40, precum și obligarea la plata prejudiciului material ocazionat de diferența dintre salariul mediu brut obținut în anul 2015 și media brută a pensiei obținută de reclamant.

Pentru aceste motive, având în vedere că motivarea în fapt și motivarea în drept sunt elemente esențiale ale hotărârii judecătorești, condiții ale unui proces echitabil, și reprezintă o premisă absolut necesară a exercitării de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar, iar instanța de fond era obligată să examineze motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată. respectiv să analizeze cele două capete de cerere care nu erau suvbsecvente cererilor de anulare, Înalta Curte constată că instanța de fond, deși, teoretic, s-a pronunțat pe fondul cererii de chemare în judecată, a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, motiv de casare cu trimitere, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., iar față de motivele care impun casarea cu trimitere spre rejudecare, nu va mai fi analizat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 498 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

În rejudecare, instanța de fond va avea în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ., va judeca din nou cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, potrivit considerentelor arătate, cererea de anulare a Ordinului nr. x din 18 martie 2015 și a anexelor la Ordinele nr. 25099 din 18 martie 2015 și nr. 23392 din 22 octombrie 2014 emise de pârât, pe cale de consecință și capetele de cerere subsecvente acestora, precum și cele 2 capete de cerere care nu sunt subsecvente și pe care în mod greșit nu le-a analizat.