ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2608/2020

HOTĂRÂRE
17.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2608/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2015 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General de Aviație-U.M. 0900 București, a solicitat anularea Ordinului Inspectorului General al Inspectoratului General de Aviație nr. 25099/18.03.2015, obligarea pârâtului la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite în perioada octombrie 2014 - aprilie 2015, potrivit Anexei VII, capitolul I din Legea nr. 284/2010, la acordarea punctajului aferent calculării pensiei prin raportare la cuantumul corect al salariului, obligarea pârâtului la plata normei de hrană aferente perioadei 22.04.2015 - 30.04.2015, la plata diferenței indemnizației de chirie pentru perioada martie - aprilie 2015, la plata indemnizației lunare pentru chirie aferente lunii aprilie 2015, precum și obligarea la plata prejudiciului material ocazionat de diferența dintre salariul mediu brut obținut în anul 2015 și media brută a pensiei obținute în prezent.

Prin sentința civilă nr. 3003/11.11.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și s-a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 79/CA/11.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție sub nr. x/2015 la data de 06.01.2017.

Prin decizia nr. 4137/21.12.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015* la Curtea de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 116 din data de 27 iunie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea, astfel cum a fost completată, a dispus anularea Ordinului nr. 25009/18.03.2015 emis de MAI Inspectoratul General de Aviație, anularea Anexei 1 la Ordinul nr. 23392/22.10.2014 și anularea Anexei 1 la Ordinul nr. 25009/18.03.2015, a obligat pârâtul la plata către reclamant a diferenței drepturilor salariale aferente perioadei octombrie 2014 - aprilie 2015 raportat la c.i. 5,77 potrivit Ordinului nr. 23392/22.10.2014, la acordarea punctajului aferent calculării pensiei raportat la c.i. 5,77 potrivit Ordinului nr. 23392/22.10.2014, la plata normei de hrană aferentă perioadei 23.04.2015-30.04.2015, la plata diferenței indemnizației lunare pentru chirie aferentă perioadei martie - aprilie 2015, calculată raportat la c.i. 5,77 potrivit Ordinului nr. 23392/22.10.2014, la plata indemnizației lunare pentru chirie aferentă perioadei 23.04.2015-30.04.2015 și a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata prejudiciului material, ca nefondată.

A obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 2175 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 116 din data de 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General de Aviație UM 0900 București.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., data la care a fost formulat recursul, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

În raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit art. 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Dispozițiile art. 470 alin. (5) din același act normativ statuează în mod expres faptul că în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

La calculul termenelor se au în vedere dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

În raport de aceste dispoziții rezultă că, pentru înregistrarea declarației de recurs, partea recurentă avea obligația de a respecta termenul de 15 de la comunicarea hotărârii.

Având în vedere faptul că sentința instanței de fond a fost comunicată la data de 23.07.2018, rezultă fără putință de tăgadă că ultima zi în care recurentul-pârât avea posibilitatea să înregistreze declarația de recurs a fost data de 08.08.2018.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, depunerea motivelor de recurs la data de 13.08.2018, conform copiei borderoului nr. 32, s-a realizat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare, aspect în raport de care se va admite excepția tardivității recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Astfel fiind, față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul General de Aviație UM 0900 București, împotriva sentinței nr. 116 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-12-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4137/2017
itor la celelalte capete de cerere, a arătat că acestea sunt subsecvente primului capăt de cerere, toate având legătură cu solicitarea reclamantului de a fi plătit cu c.i. 5,77. V Procedura de filtrare a recursului 15. Potrivit dispozițiilo
ÎCCJ 2020-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2364/2020
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 august 2019 pe rolul Tribunalului Constanța sub nr x/2019, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2021-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1194/2021
Ședința publică din data de 13 mai 2021 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat obl
ÎCCJ 2019-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2377/2019
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 15 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța
ÎCCJ 2020-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2020
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă la 8 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat oblig
Sursă