ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1948/2016

Cererea de chemare în judecată Reclamanta SC A. SRL a formulat în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, contestație împotriva Deciziei nr. 29 din 18 februarie 2013 privind soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. 192 din 30 septembrie 2008 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul DGFP Dolj, prin care a solicitat anularea deciziilor mai sus-menționate, cât și a tuturor actelor administrative subsecvente, care au fost emise ca urmare a inspecției fiscale efectuate.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 279 din 10 iulie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și a anulat Decizia de impunere nr. 192/2008 și Decizia nr. 29/2013 privind soluționarea contestației.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 279 din 10 iulie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs DGRFP Craiova pentru motivele încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. 3.1. Primul motiv de critică invocat de recurentă este în sensul că hotărârea atacată nu a fost pronunțată în contradictoriu și cu autoritatea emitentă a Deciziei de impunere nr. 192 din 30 septembrie 2008, AJFP Dolj. 3.2. Un alt motiv de critică vizează nemotivarea hotărârii instanței de fond, considerându-se că toate susținerile acesteia sunt neargumentate și nemotivate în drept, ci doar întemeiate pe soluția dată în Dosarul penal nr. x/63/2013. Instanța de fond, în opinia recurentei, nu a analizat niciuna dintre susținerile părților, înscrisurile depuse la dosar, documentația care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 29/2013 și nu a analizat în sensul susținerii sau înlăturării concluziilor raportului de expertiză efectuat în dosar, încălcându-se disp. art. 261 pct. 5 C. proc. civ. 3.3. Cel de-al treilea motiv de recurs privește interpretarea trunchiată a prevederilor art. 28 C. proc. pen., în sensul că hotărârea penală definitivă are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile. Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Noul C. civ. aduce însă reglementări și schimbări de esență cu privire la autoritatea judecătorească a hotărârii penale în sfera dreptului civil. Noul C. civ. prevede că „instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei”. 3.

Instanța de fond nu a analizat aspectele reținute de organul fiscal în actul de control și anume, faptul că societatea nu a colectat TVA aferentă livrărilor de mărfuri achiziționate din țările membre ale Uniunii europene, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iulie 2008; a efectuat înregistrări contabile care au dus la diminuarea stocului de marfă evidențiat în contabilitate, în perioada 2007 - 2008; nu a evidențiat în contabilitate facturi de livrare marfă pe piața internă, în luna aprilie 2007, toate acestea conducând la stabilirea unei baze impozabile suplimentare. 3.

Instanța de fond nu a înlăturat motivat și nici nu a analizat constatările organului de control cu privire la impozitul pe profit, constituie un alt motiv de recurs formulat în cauză. Organul de control a constatat că în luna martie 2006, societatea a evidențiat în contabilitate justificarea avansurilor spre decontare ridicate anterior din casierie prin stingerea datoriilor către furnizor în sumă de 1.422.799 RON, fără să prezinte documente justificative; în luna decembrie 2006 s-au efectuat în mod nejustificat înregistrări în evidența contabilă și corecții ale conturilor de cheltuieli care au avut ca efect majorarea rulajului debitor al contului 121 și diminuarea profitului contabil și a profitului impozabil cu suma de 127.559 RON; în anul 2007 societatea nu a înregistrat în evidența contabilă facturi emise pentru servicii de transport/livrări de mărfuri pe piața internă, în sumă de 218.005 RON. 3.

Un ultim motiv de recurs se referă la încălcarea disp. art. 120 C. proc. fisc., instanța de fond nepronunțându-se asupra majorărilor de întârziere. 4. Cu privire la examinarea recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2016, în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din data de 30 martie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Analiza motivelor de casare Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 1. Primul motiv de recurs ce privește neintroducerea în cauză a AJFP Dolj, emitenta Deciziei de impunere nr. 192 din 30 septembrie 2008 este întemeiat. Instanța de fond a anulat decizia de impunere emisă de AJFP Dolj, fără a discuta în contradictoriu cu părțile dosarului, dacă este necesară introducerea în cauză în calitate de pârâtă a acestei autorități, având în vedere că în materia dreptului administrativ funcționează capacitatea de drept administrativ, care permite autorității emitente a actului administrativ atacat să stea în proces în calitate de pârâtă, chiar și în ipoteza în care nu are personalitate juridică, dar are organe proprii de conducere. Admiterea motivului de recurs analizat conduce la casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care va verifica necesitatea citării în proces în calitate de pârâtă a AJFP Dolj. 2. Cu privire la celelalte motive de recurs, urmează a se reține temeinicia acestora, instanța de fond ținând seama numai de soluția dată în Dosarul penal nr. x/63/2013. Potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (4) C. proc. fisc., hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. Potrivit art. 28 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale este limitată, în fața instanței civile, la cele două texte legale sus-menționate. Interpretând disp. art. 214 alin. (4) C. proc. fisc., organul fiscal competent ce soluționează contestația este obligat să țină seama de sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă în dosarul penal. Prin hotărârea instanței penale s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că prejudiciul real datorat de societate este de 80.701,42 RON, format din 7.270 RON impozit dividende, 17.866,42 RON TVA și 55.565 RON impozit pe profit, prejudiciu ce a fost achitat. Instanța de fond avea obligația să verifice dacă situația de fapt și perioada pentru care organul fiscal a solicitat plata sumei în cuantum de 1.755.025 RON sunt identice cu cele cercetate pe cale penală, deoarece numai în această situație este aplicabil principiul non bis în idem. Or, prima instanță, fără să analizeze susținerile recurentei-pârâte și fără să efectueze cercetarea judecătorească pe acest aspect, a admis excepția autorității de lucru judecat. De asemenea, instanța de fond nu a analizat situația majorărilor de întârziere ce sunt datorate ca urmare a stabilirii debitului de natura impozitului pe profit și TVA, indiferent dacă se apreciază că este întemeiată excepția autorității de lucru judecat sau, în urma administrării probelor, se constată că societatea are de plată o diferență de sumă, între ceea ce s-a stabilit prin hotărârea penală și ceea ce solicită organul fiscal. Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.