ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3329/2015

Decizia nr. 3329/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 421/36 din 16 mai 2013 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, Biroul Vamal de Frontieră Siret, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, a solicitat anularea Deciziei nr. 444 din 27 noiembrie 2012 emisă de către Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind modul de soluționare a contestației depuse de SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, reprezentată prin practician în insolvență C., înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. 907487 din 02 octombrie 2012, contestație având ca obiect drepturile vamale de import stabilite prin Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 4/10557 din 22 august 2012, emisă de Biroul Vamal de Frontieră Siret, în cuantum total de 3.591.782 lei, compus din: 245.382 lei - taxe vamale; 2.677.795 lei - accize pentru tutun; 21.080 lei - accize pentru alcool; 647.525 lei - T.V.A. și anularea Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 4/10557 din 22 august 2012 întocmită de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași - Biroul Vamal de Frontieră Siret și a Procesului-verbal de control nr. 10557 din 22 august 2012.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 378 din data de 4 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulate, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivele de recurs reclamanta critică soluția pronunțată de instanța de fond prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 444 din 27 noiembrie 2012 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite în sarcina reclamantei constând în taxe vamale, accize și TVA în cuantum de 3.591.782 lei.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta invocă motivarea contradictorie a instanței de fond prin care s-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii. Aceasta deoarece pe de o parte se recunoaște că la data de 12.09.2011 recurenta îndeplinea condițiile pentru a derula operațiuni de transfer a mărfurilor fără garantarea drepturilor vamale, dar pe de altă parte se impută recurentei faptul că nu a efectuat demersuri pentru anularea obligației de garantare a drepturilor de import cu o sumă reprezentând garanție care nu a putut fi achitată de către recurentă datorită cuantumului mare și al situației financiare în care s-a aflat.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 86/2006 privind C. vam. în condițiile în care autoritatea vamală putea autoriza în cazuri justificate utilizarea unei garanții globale de o valoare redusă sau poate chiar exonera de plata acestei garanții.

Recurenta-reclamantă critică faptul că instanța de fond nu a analizat refuzul nejustificat al autorității vamale de a face aplicarea art. 116 din Legea nr. 86/2006 în condițiile în care la data de 12.09.2011 recurenta se afla într-o situație economică precară, pe motiv că începând cu luna august 2011 societatea nu a mai înregistrat venituri din desfășurarea de activități economice. Acest blocaj s-a datorat intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 care prevede că „operatorii economici autorizați pot solicita restituirea taxei vamale a TVA și a accizei după caz, aferente produselor comercializate prin magazinele duty-free, fiind obligați să plătească aceste taxe înainte de comercializarea produselor respective”. Iar sumele la care societatea avea dreptul le-au fost restituite ulterior la 13.08.2013.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate.

Recurenta-reclamantă a depus „completări la motivele de recurs” la data de 7.04.2014 calificate de instanță ca fiind precizări ale motivelor de recurs formulate în termen la data de 4.04.2014.

În susținerea recursului s-au depus acte în baza art. 492 alin. (1) C. proc. civ.

La dosar intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în măsura în care criticile formulate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A formulat întâmpinare la dosar și D.G.R.F.P. Iași solicitând respingerea recursului.

Prin încheierea din 7.05.2015 în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ. recursul a fost admis în principiu și s-a acordat termen în ședința publică.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate care au fost încadrate de curte în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. instanța de recurs apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefundat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză instanța analizând corect și temeinic legalitatea deciziei nr. 444/27.11.2012 prin care s-a respins contestația având ca obiect drepturile vamale de import stabilite prin Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 4/10557 din 22.08.2012 emisă de Biroul Vamal de Frontieră Siret.

Nu poate fi reținută existența unei notificări contradictorii a soluției de respingere a acțiunii în condițiile în care instanța de fond a analizat corect situația în care recurenta, după revocarea autorizației de antrepozit vamal, nu mai poate invoca faptul că nu i se poate reține vreo culpă pentru imposibilitatea transportului mărfurilor în condițiile în care nu a demonstrat anterior emiterii deciziei contestate nelegalitatea adresă de răspuns nr. 16094 din 12 septembrie 2011.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, instanța interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 116 din Legea nr. 86/2006, în raport de situația de fapt.

Recurenta SC A. SRL Constanța a deținut Autorizația de antrepozit vamal tip „C” nr. ROIS00037/15.09.2009 emisă de D.R.A.O.V. Iași pentru punctul de lucru al societății situat în perimetrul Biroului Vamal Siret. Mărfurile accizabile necomunitare se comercializau de societate în regim duty-free conform Autorizației de funcționare nr. 49 din 21 august 2009 eliberată de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr. 016 din 17 februarie 2011 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementări specifice a fost revocată Autorizația de funcționare nr. 49 din 21 august 2009 eliberată de Ministerul Finanțelor Publice, iar prin Decizia nr. 53 din 16 februarie 2012 a fost revocată Autorizația de antrepozit vamal tip „C” nr. ROIS00037 din 15 septembrie 2009 emisă de D.R.A.O.V. lași.

Organele vamale din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Siret au constatat la data de 22.08.2012, în urma inventarului scriptic al mărfurilor aflate pe stoc în antrepozitul vamal aparținând SC A. SRL Constanța, punct de lucru magazin duty-free Siret, că un număr de 45 de declarații vamale de antrepozitare nu au fost încheiate înainte de revocarea autorizației de antrepozitare.

Prin Decizia nr. 016 din 17 februarie 2011 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementari, specifice a fost revocata autorizația de funcționare in regim duty-free nr 49 din 21 august 2011. Constatările organelor vamale nu au fost contestate însă societatea nu a fost de acord cu faptul ca acestea nu i-au permis transferul, mărfurilor fără garantarea drepturilor vamale.

Deoarece mărfurile pentru care a fost solicitat transferul erau produse din tutun și băuturi alcoolice cu risc ridicat de fraudă, așa cum am menționat și în dosarul de fond organul vamal nu a autorizat transferul mărfurilor existente la acea dată în magazinul duty-free fără garantarea drepturilor vamale.

În raport de dispozițiile art. 116 din Legea nr. 86/2006 recurenta avea obligația plății pentru asigurarea plății datoriei vamale pentru mărfurile transferate.

În mod corect prima instanță a constata că recurenta anterior revocării autorizației de antrepozitare - 16.02.2012 nu a contestat pretinsul refuz nejustificat al autorității vamale de a scuti pe recurentă de plata garanției vamale necesară pentru transferul mărfurilor sau pentru reducerea acestei garanții, refuz comunicat prin adresa nr. 16094 din 12 septembrie 2011.

Motivele de fapt invocate privind situația financiară precară puteau fi verificate în cazul în care recurenta contestă adresa nr. 16094 din 12 septembrie 2011 ceea ce nu s-a probat la dosar. În consecință operațiunile de antrepozitare a mărfurilor derulate de recurenta-reclamantă trebuiau încheiate înainte de data revocării autorizației de antrepozitare - 16.02.2012. După această dată valorificarea mărfurilor puteau fi efectuate numai la prețuri care să conțină taxa vamală, taxa pe valoarea adăugată și accize aferente mărfurilor respective, fără posibilitatea de a solicita restituirea acestor taxe conform art. 915 alin. (7) din O.U.G. nr. 54/2010.

Pentru mărfurile necomunitare aflate în incinta magazinului duty-free, după revocarea autorizației de antrepozit vamal a luat naștere datoria vamală conform art. 204 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992. Iar în baza acestor dispoziții și față de situația de fapt rezultă că în mod corect a fost menținută ca legală Decizia nr. 444/2012. Aceasta deoarece după data revocării autorizației de antrepozit vamal, regimul de antrepozit vamal nu mai putea fi menținut astfel încât pentru mărfurile necomunitare introduse în țară sub regim de antrepozit vamal în vederea comercializării prin magazinul duty-free, nevândute, existente în stoc, recurenta avea obligația taxelor vamale, accizelor și TVA aferente.

Față de cele expuse mai sus, curtea, în baza art. 496 alin. (6) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, împotriva sentinței nr. 378 din 4 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2015.