ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2016

Decizia nr. 1920/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precizată și extinsă reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la Sediul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și A. SA prin lichidator Judiciar Casa de Insolvență Transilvania, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1994 emis de Ministerul Industriilor cu privire la imobilul în suprafață de 1.290 mp cu nr. topo. 930/7/2 al Municipiului Cluj-Napoca, ce face parte din domeniul public al Statului Român, în administrarea MAI și în folosința Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, rectificarea întabulării din CF nr. 201 Someșeni în sensul radierii dreptului de proprietate și reînscrierii acestui imobil în favoarea Statului Român.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate, pârâții Ministerul Economiei și SC A. SA prin lichidator judiciar au invocat mai multe excepții procedurale, cea dintâi pusă în discuția părților fiind excepția prescripției plângerii prealabile.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 560/2013 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției plângerii prealabile și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A. SA prin Lichidator Judiciar Casa de Insolvență Transilvania, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 560/2013 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs, în condițiile art. 483 Noul C. proc. civ., atât reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate, recurentul arată, în esență că, în cauză, așa cum rezultă și din răspunsul Ministerului Economici la plângerea prealabilă, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1994, emis de Ministerul Industriilor, a fost comunicat Inspectoratului Cluj cu toată documentația ce a stat la baza a emiterii acestuia, la data de 31 mai 2013.

În acest sens recurentul-reclamant arată că menționarea despre existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate într-o expertiză care nu a fost comunicată, nu echivalează cu o comunicare în scris din partea emitentului pentru a se putea calcula termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Contenciosul administrativ este guvernat de principiul formalismului și, în acest context, conform prevederilor precitate termenul de 6 luni curge de la comunicarea în scris a actului, astfel că orice situație de excepție fiind reglementată în mod expres.

Față de aceste motive, solicită casarea sentinței și rejudecând cauza admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ.

În criticile expuse, pârâtul a susținut că, în analiza excepției invocate, instanța de fond nu a avut în vedere că în speță este vorba de un act emis cu privire la un bun ce face parte din domeniul public, prin care s-a constituit în mod nelegal dreptul de proprietate asupra unui bun proprietate publică, iar aceste bunuri sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, prin urmare constatarea nulității absolute a unui astfel de act poate fi făcută oricând.

Referitor la imprescriptibilitatea dreptului de proprietate acțiunea în constatarea nulității actului prin care s-a transmis cu încălcarea prevederilor legale poate fi exercitată oricând în fața instanțelor de drept comun.

În speță, imobilul-teren în suprafață de 1.290 mp, obiect al Certificatului de Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1992 parte din domeniul public al Statului Român, fiind în administrarea MAI și în folosința Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, având destinația sediu Grupă Conduclon Serviciu, teren evidențiat în anexa nr. 1 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Acest teren obiectul unui schimb de terenuri între MAI și MAS, prin OMAS nr. 503 din 26 decembrie 1969.

Arată în continuare că certificatul contestat, așa cum reiese din preambulul acestuia, a fost emis Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca autonome și societăți comerciale, prin care fostele unități economice se reorganizau în regii autonome și societăți comerciale, preluând patrimoniul, însă terenul în litigiu nu a aparținut niciunei unități economice de stat, astfel putea fi transferat în patrimoniul unei societăți comerciale.

Pentru a fi atestat dreptul de proprietate în baza Legii nr. 15/1990, legiuitorul a stabilit o situație - premisă, în sensul că sunt preluate de către societățile și respectiv regii autonome, doar acele bunuri ce au aparținut unor unități economicele ori este evident că fiind în administrarea unor ministere, acest teren nu putea 1 obiectul unui certificat de atestare.

În fine, fată de cele menționate, arată că sentința este pronunțată de o instanță necompetentă material.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Economiei a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

În esență, a arătat că în mod corect instanța de fond a aplicat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recurenta nu poate invoca ca argument indicarea greșită a anului emiterii actului administrativ 1992 în loc de 1994, așa cum s-a trecut în expertiza tehnică efectuată în cauză.

Procedura derulată în recurs

Prin încheierea pronunțată la data de 19 aprilie 2016 s-au admis în principiu, recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 560 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, stabilindu-se ca soluționarea căii de atac să se realizeze în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând criticile formulate de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ., invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum reiese din practicaua prezentei decizii, recurentul-reclamant Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj a supus controlului de legalitate Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1994 emis de Ministerul Industriilor cu privire la imobilul în suprafață de 1.290 mp cu nr. topo. 930/7/2 al Municipiului Cluj-Napoca, ce face parte din domeniul public al Statului Român, în administrarea MAI și în folosința Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, rectificarea întabulării din CF nr. 201 Someșeni în sensul radierii dreptului de proprietate și reînscrierii acestui imobil în favoarea Statului Român solicitând anularea parțială a acestuia.

Analizând cu prioritate motivul de recurs invocat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, Înalta Curte constată următoarele:

Argumentele recurentului în susținerea necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea cauzei vizează faptul că actul contestat este emis cu privire la un bun ce face parte din domeniul public, prin care s-a constituit în mod nelegal dreptul de proprietate asupra unui bun proprietate publică, iar aceste bunuri sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, prin urmare constatarea nulității absolute a unui astfel de act numai instanța de drept comun. Totodată, a invocat Decretul nr. 167/1958, acțiunea în nulitate absolută fiind imprescriptibilă, respectiv ea poate fi intentată oricând, independent de perioada de timp scursă de la data încheierii actului atacat.

În cauza dedusă judecății, recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1994 emis de Ministerul Industriilor cu privire la imobilul în suprafață de 1.290 mp cu nr. topo. 930/7/2 al Municipiului Cluj-Napoca, ce face parte din domeniul public al Statului Român, în administrarea MAI și în folosința Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, rectificarea întabulării din CF nr. 201 Someșeni în sensul radierii dreptului de proprietate și reînscrierii acestui imobil în favoarea Statului Român.

Având în vedere acest obiect, față de considerentele expuse în cererea de chemare în judecată instanța de control judiciar nu constată incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 3 C. proc. civ., certificatul de atestare a dreptului de proprietate - act administrativ unilateral cu caracter individual.

Mai mult decât atât, instanța nu a încălcat principiul disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii.

Dând eficiență principiului disponibilității, Înalta Curte constată că prezenta acțiune a fost soluționată de instanța competentă material, în raport de dispozițiile art. 131 C. proc. civ. și art. 18 din Legea nr. 554/2004, aspectul competenței instanței în soluționarea litigiului dealtfel fiind pus și în discuția părților.

Nu în ultimul rând, pretenția concretă dedusă judecății în cauză este aceea de anulare parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1994 emis de Ministerul Industriilor cu privire la imobilul în suprafață de 1.290 mp cu nr. topo. 930/7/2 al Municipiului Cluj-Napoca, reclamanta susținând că este vătămată în dreptul său de proprietate prin acest act administrativ.

Acțiunea având acest obiect a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, fiind promovată de către reclamantă în calitatea sa de persoană pretins vătămată în dreptul său de proprietate printr-un act administrativ individual.

Raportul juridic dedus judecății a luat naștere între reclamantă și emitentul actului administrativ individual pretins vătămător, izvorul acestuia identificându-se cu actul administrativ respectiv.

Referitor la criticile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de apel punând în discuția părților, potrivit art. 245 și urm. C. proc. civ., excepția prescripției plângerii prealabile, excepție invocată de pârâții Ministerul Economiei și Casa de Insolvență Transilvania SPRL Cluj-Napoca, a reținut că termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 în vederea îndeplinirii procedurii prealabile a început să curgă de la momentul luării la cunoștință de către reclamant despre existența actului în urma comunicării raportului de expertiză în Dosar nr. x/211/2008, în cursul anului 2010.

În raport de cele menționate anterior, instanța a reținut că procedura prealabilă efectuată în 2013 excede termenului de prescripție astfel încât excepția prescripției plângerii prealabile apare ca întemeiată.

Soluția curții de apel este legală.

Parcurgerea procedurii reglementate la art. 7 din Legea nr. 554/2004 constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, lipsa acesteia (constatarea ca prescrisă) atrage respingerea acțiunii.

Văzând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii

Analizând înscrisurile din dosar, Înalta Curte a constatat că termenul de prescripție aplicabil cauzei este de 6 luni, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la dispozițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, care reglementează o condiție de admisibilitate a acțiunii introductive.

Dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevăd ca este îndreptățită să introducă plângerea prealabilă și persoana vătămată într-un drept al sau său într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual din momentul în care a luat cunoștință pe orice cale de existența acesteia în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Legea nr. 554/2004 este o lege derogatorie care stabilește, atât termenul de început cât și cel de sfârșit al termenului de prescripție.

De asemenea, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 recunoaște în mod explicit în terminis dreptul de a formula acțiune în contencios administrativ și de către persoana vătămată într-un drept sau un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Într-o atare situație, cum este cauza de față, terța persoană fața de actul administrativ individual face parte din categoria de subiecte care pot sesiza instanța de contencios administrativ.

Având însă în vedere situația ori poziția terțului față de actul administrativ individual adresat altui subiect de drept, Legea nr. 554/2004 a reglementat aparte modalitatea de sesizare a instanței prevăzând în art. 7 alin. (3) ca plângerea prealabilă formulată de terțul vătămat se poate introduce din momentul în care a luat la cunoștință, pe orice cale, de existenta acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7) din lege.

Pe de alta parte, textul art. 7 alin. (7) din aceeași lege dispune ca termenul de formulare a plângerii prevăzut la alin. (1) (30 de zile).

Prin urmare, natura juridică a termenului de 6 luni înlăuntrul căruia trebuie introdusă plângerea prealabila de către terțul vătămat așa cum reiese din combinarea alin. (3) și (7) ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 este a unui termen de prescripție cu toate consecințele juridice.

Având în vedere aceste raționamente, știindu-se faptul ca neîndeplinirea procedurii prealabile ori îndeplinirea acesteia cu depășirea termenelor imperative statuate în art. 7 din Legea nr. 554/2004 poate conduce la respingerea ca inadmisibilă a acțiunii de contencios administrativ.

Având în vedere actele și lucrările dosarului, reiese că actul administrativ contestat este certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în 1994 de Ministerul Industriilor în favoarea SC A. SA, act față de care reclamantul, (Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj) este un terț.

Prin urmare, așa cum a stabilit instanța de control constituțional, constatând că dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între calitatea de terț sau de însuși destinatar al actului, a apreciat că termenul de 6 luni la care se face vorbire în art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 curge de la data luării la cunoștință, prin orice modalitate, de existența actului administrativ contestat.

În cauza de față, reiese clar că momentul la care reclamantul a luat cunoștință de existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate a cărei nulitate parțială se solicită a fost 24 decembrie 2008, când a efectuată și depusă expertiza tehnică judiciară întocmită de inginer Ioan Morar în cauza civilă nr. x/211/2008 înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, din cuprinsul căreia reiese că „Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 6 octombrie 1992” emis de Ministerul Industriilor în favoarea SC A. SA.

Mai mult decât atât, din susținerile reclamantului reiese că expertiza i-a fost comunicată în anul 2010, astfel că, raportat la acest moment, recurentul-reclamant ar fi trebuit să solicite emitentului actului lămuriri cu privire la certificat.

Recurentul-reclamant a formulat plângere prealabilă la data de 21 mai 2013 fiind înaintată Ministerului Economiei, prin care solicita revocarea evocarea actului.

Așa fiind, dincolo de orice speculație cu privire la modalitatea efectivă de calcul a termenului de 6 luni, era cu mult împlinit la acea dată, astfel că instanța de control judiciar nu poate primi criticile recurentului-reclamant și nici ale recurentului - pârât, plângerea prealabilă nefiind formulată înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) corelat cu art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., pentru toate argumentele expuse, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 560 din 20 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM