ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 258/2017

Decizia nr. 258/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul acțiunii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin B. și C. Timiș, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 euro, daune care i-au fost cauzate prin încălcarea drepturilor și libertăților sale, prin atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale, a vieții intime, familiale și private, a degradării în mod ireversibil a sănătății sale (în anul 2008 a dobândit un handicap grad I grav cu însoțitor permanent, deplasându-se în scaun cu rotile), cât și prin pierderea capacității de muncă (generând pensionarea sa medicală obligatorie).

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 539, art. 540, art. 541 C. proc. pen. și ale art. 998, art. 999 și art. 1000 C. civ.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1414 din 20 mai 2015, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin B. și C. Timiș; au fost obligați pârâții la plata de despăgubiri morale în sumă de 50.000 lei; a fost respinsă în rest acțiunea și au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1.000 lei.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamantul A., C. Timișoara în nume propriu dar și ca reprezentant a B. chemat în judecată pentru Statul Român și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Apelul reclamantului este întemeiat pe dispozițiile art. 539, art. 540, art. 541 C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 1000 C. civ., art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 52 alin. (3) din Convenție, art. 5, art. 6 și art. 8 din Convenția European a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 1 la Convenție iar, în fapt, pe mai multe argumente de netemeinicie și nelegalitate.

Prin apelul formulat, pârâtul Statul Român reprezentat de B. prin C. - asumat și în nume propriu de cea din urmă - s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Apelul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 504 - 506 din V.C.P.P., art. 466 alin. (1), art. 468 alin. (1), art. 476 alin. (1), art. 480 alin. (2) C. proc. civ. și art. 5 paragraf 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în fapt pe mai multe argumente.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat schimbarea sentinței, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului. Această instituție apreciază că instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 46 din 15 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelurile declarate de reclamantul A., de pârâtul Statul Român prin B. reprezentat de C. Timișoara și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 1414 din 20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva Deciziei civile nr. 46 din 15 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs reclamantul A.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și se solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În esență, recurentul prin criticile aduse deciziei invocă faptul că instanța de apel a ignorat probele noi administrate în apel, că a aplicat greșit normele de drept material cuprinse în art. 539 C. proc. pen. Se arată că instanța nu a făcut referire la declarațiile martorilor audiați în cauză în apel, declarații ce aveau tocmai rolul de a individualiza efectele măsurilor privative și represive la care a fost supus recurentul-reclamant, această greșeală esențială având implicații asupra aplicării normelor de drept material în speță.

Hotărârea recurată conține un defect fundamental deoarece a reținut un singur criteriu pentru determinarea daunelor morale ce i se cuvin, respectiv cel al aplicării unor măsuri preventive și a duratei acestora în ceea ce îl privește, însă nu a reținut și efectele concrete, stabilite în mod individual prin probele administrate pe care instanța de apel le-a ignorat.

Prin hotărârea recurată, instanța de apel nu a analizat și valorificat probele administrate, dar nici nu a înlăturat motivat aceste probe, valoarea lor juridică și elementele probatorii pe care acestea le conțineau.

În motivarea recursului se arată că prin probele administrate în apel s-a dovedit pe deplin schimbarea situației față de cea existentă în fața primei instanțe.

Așa fiind „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (…)” și se impune casarea deciziei recurate.

Raportat la dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele de apel, respectiv nu s-a pronunțat în ceea ce privește faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea inclusiv pe dispozițiile art. 998 - 999 și art. 1000 C. civ.

Audierea martorilor din apel reprezenta o justificare pentru instanță de a acorda despăgubiri suplimentare față de cele acordate de prima instanță, acestea puteau avea temei chiar în dispozițiile art. 998-999 și art. 1000 C. civ.

Față de modul cum a tratat această problemă instanța de apel, se poate constata încălcarea dreptului său la un proces echitabil și a dreptului privind liberul acces la justiție.

În cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, vinovăție, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs.

Intimata-pârâtă C. Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a inadmisibilității acestuia.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, precum și excepțiile invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului.

Pretențiile recurentului-reclamant de 1.000.000 euro sunt întemeiate pe dispozițiile art. 539, art. 540 și art. 541 C. proc. pen. și pe cele ale art. 998 - 1000 C. civ. iar în fapt, pe existența prejudiciilor morale și materiale cauzate de anchetarea sa nedreaptă, de privarea nelegală de libertate și de instituirea obligației de a nu părăsi țara, în cursul unui proces desfășurat pe parcursul a aproape opt ani, finalizat prin achitare.

Art. 18 din Legea nr. 2/2013 prevede:

(1) „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv”.

În speță, suntem în prezența unei acțiuni în pretenții în valoare de 1.000.000 euro având ca temei juridic art. 539, art. 540, art. 541 C. proc. pen., dar și dispozițiile art. 998-999 și art. 1000 C. civ.

Așa fiind, decizia este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea înscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar excepția inadmisibilității recursului urmează a fi respinsă.

Cu privire la excepția nulității recursului.

Criticile aduse deciziei recurate, precum și argumentația adusă în sprijinul acestora permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva temeiurilor de drept invocate de recurent, respectiv art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, excepția nulității recursului urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția precum și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, instanța a arătat care sunt cererile și apărările părților, probele care au fost administrate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate, normele juridice pe care le-a aplicat la situați de fapt stabilită. Așa fiind, hotărârea nu cuprinde considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.

Instanța de apel a analizat motivele de apel invocate de reclamant și a răspuns tuturor acestora.

S-a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 539 și următoarele C. proc. pen.

De asemenea, s-a reținut în mod corect că nu a fost încălcat art. 5 part. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și că nu se poate stabili corespondența cu alte cauze cu problematică similară soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel a reținut că acțiunea în despăgubiri formulată de reclamant împotriva statului s-a întemeiat, în mod expres și neechivoc, pe dispozițiile art. 539 - 541 C. proc. pen. și pe cele ale art. 998-1000 V.C.C.

Așadar, nu poate fi reținută critica în ce privește faptul că instanța nu a reținut și temeiul juridic al acțiunii prevăzut de art. 998-999 și art. 1000 C. civ.

În acest sens, s-a reținut că nu este posibilă discutarea prejudiciului de imagine suferit de reclamant ca urmare a articolelor defăimătoare din presa scrisă și audiovizuală. În evaluarea despăgubirilor nu poate fi avută în vedere nici suma reprezentând contravaloarea împrumutului bancar, accesarea creditului bancar nefiind consecința directă a reținerii sau arestării reclamantului-recurent.

De asemenea, nu pot fi reținute criticile ce privesc aprecierea probelor administrate în apel, respectiv proba testimonială, întrucât aceste critici nu se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute în art. 488 C. proc. civ.

Instanța de apel nu a reținut un singur criteriu pentru determinarea daunelor morale ce se cuvin reclamantului. Astfel, în considerentele hotărârii recurate se arată: „(…) evaluând prejudiciile ce i-au fost cauzate în raport de durata măsurilor privative de libertate (11 septembrie 2006 - 31 octombrie 2006) la care a fost supus reclamantul și de consecințele negative și ireversibile asupra stării sale de sănătate, Curtea constată că suma de 50.000 lei acordată ca despăgubire acestuia de către instanța de fond este de natură a constitui o satisfacție echitabilă în sensul convenției și jurisprudenței sale în materie”.

Așa fiind, instanța de apel a reținut mai multe criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, respectiv efectele negative asupra stării de sănătate a reclamantului sau asupra siguranței lor fizice și psihice. Nivelul despăgubirilor acordate recurentului-reclamant se situează la nivelul celor acordate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cauză nu a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil și nici dreptul privind liberul acces la justiție. Astfel, recurentului-reclamant nu i s-a încălcat dreptul de a fi judecat în mod echitabil de un tribunal independent și imparțial, în mod public și într-un termen rezonabil, cu privire la drepturile sale.

Diferența dintre cuantumul daunelor solicitate de reclamant și cele acordate de instanță nu reprezintă o încălcare a dreptului recurentului la un proces echitabil astfel cum este reglementat acesta în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimate.

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă C. Timișoara.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 46 din 15 martie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 februarie 2017.