ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1020/2017

Asupra cererii de recurs de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 11 iulie 2014, pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2014, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A.: obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 Euro sau echivalent în RON către reclamantul A., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 Euro sau echivalent în RON către reclamanta B., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 euro sau echivalent în RON către reclamanta C., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 Euro sau echivalent în RON către reclamanta D., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 Euro sau echivalent în RON către reclamantul E., cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtei la plata sumei de 3.089,6 RON către reclamantul A., cu titlu de despăgubiri materiale.

Prin încheierea civilă nr. 2596/PI din 29 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției I Civile a Tribunalului Timiș și a fost declinată competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A, în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Timiș, fiind format dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 3 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepția conexității invocată în acea cauză și s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 917/pi din 7 decembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis, în parte, acțiunile conexate ale reclamanților A., B., C., D. și E., obligând pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului A. daune materiale în sumă de 2.360,20 RON și daune morale în sumă de 100.000 Euro, reclamantei B. daune morale în sumă de 100.000 Euro, reclamantei C. daune morale în sumă de 50.000 Euro, reclamantei D. daune morale în sumă de 50.000 Euro și reclamantului E. daune morale în sumă de 50.000 Euro; totodată, a obligat pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantei B. daune materiale în sumă de 2.094,98 RON și daune morale în sumă de 10.000 Euro; a respins în rest acțiunile conexate; de asemenea, a obligat pârâta S.C. F. S.A. să plătească reclamantului A. cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, reclamantului E. cheltuieli de judecată în sumă de 3.500 RON, reprezentând onorariu de avocat și reclamantei C. cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât reclamanții A., B., C., D. și E., cât și pârâta S.C. F. S.A.

Reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat schimbarea, în parte, a sentinței apelate, în sensul admiterii, în tot, a acțiunii principale.

Pârâta S.C. F. S.A. a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul diminuării daunelor morale acordate reclamanților.

Prin decizia civilă nr. 306 din 7 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, au fost admise atât apelul declarat de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A., cât și apelul declarat de pârâta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu reclamanții B., A., C., D. și E., împotriva sentinței civile nr. 917/pi din 7 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă. A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că: a fost diminuat la câte 50.000 Euro pentru fiecare - în echivalent în RON la data plății, cuantumul daunelor morale acordate reclamanților B. și A., pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului minorei G.; a fost diminuat la câte 20.000 Euro pentru fiecare - în echivalent în RON la data plății, cuantumul daunelor morale acordate reclamanților C., D. și E., pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului minorei G.;

a fost majorat la 20.000 Euro - în echivalent în RON la data plății, cuantumul daunelor morale acordate reclamantei B., pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a vătămărilor ce i-au fost provocate în accidentul de circulației din 01 aprilie 2014; au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței atacate; a fost respinsă cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E., prin care s-a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării, în parte, a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29.11.2011, având în vedere că instanța de apel nu s-a raportat în mod corect la jurisprudența din România.

Astfel, s-a susținut că dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29.11.2011 prevăd că în caz de deces: daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

S-a învederat că, deși jurisprudența nu este de principiu un izvor de drept, normele de punere în aplicare a legii asigurărilor din România fac referire la jurisprudență care, în cazul de față, reprezintă un criteriu de individualizare a cuantumului despăgubirii pentru fiecare caz în parte.

Totodată, s-a arătat că instanța de apel s-a raportat în mod greșit la probatoriul administrat în cauză în stabilirea întinderii prejudiciului suferit de reclamanți.

De asemenea, s-a învederat că în momentul în care instanța de apel a admis apelul declarat de reclamanta B., intimata a căzut în pretenții cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă S.C. F. S.A., s-a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției nulității cererii de recurs și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 05 aprilie 2017, pronunțată în completul de filtru, instanța a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, fiind fixat termen de judecată, în ședință publică, la 7 iunie 2017.

Recurenții-reclamanți au depus un punct de vedere cu privire la excepția nulității cererii de recurs prin care au solicitat respingerea acestei excepții, întrucât criticile formulate în recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este fondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor din recurs în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă și din cuprinsul dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport de aceste considerații, se constată că, deși cererea de recurs a fost întemeiată formal pe motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Cu privire la critica recurenților în sensul că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele de punere în aplicare a Legii nr. 136/1995, Ordin CSA nr. 14/29.11.2011, cu motivarea că instanța de apel nu s-a raportat în mod corect la jurisprudența națională la care se face referire în cuprinsul acestor dispoziții, se constată că această critică nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, întrucât jurisprudența nu constituie izvor de drept, neexistând o dispoziție legală care să-i confere un asemenea caracter.

În condițiile în care dispozițiile anterior evocate au caracter general și, totodată, nu prevăd în mod expres un criteriu concret de individualizare a cuantumului despăgubirilor, nu poate fi reținută încălcarea acestor dispoziții de către instanța de apel.

Mai mult decât atât, cuantificarea despăgubirilor materiale și morale implică evaluarea probelor administrate în cauză și, implicit, a situației de fapt, aspecte care rămân în atributul exclusiv al instanțelor de fond, neputând fi cenzurate în etapa recursului, în care se analizează numai aspecte de nelegalitate.

Astfel, se constată că critica recurenților referitoare la cuantumul despăgubirilor materiale și morale stabilite de către instanța de apel reprezintă, în realitate, o critică de netemeinicie, nesusceptibilă de a fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat că, în momentul în care instanța de apel a admis apelul declarat de reclamanta B., intimata a căzut în pretenții cu privire la cheltuielile de judecată nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât acest motiv vizează numai încălcarea unor dispoziții de drept material.

Totodată, se constată că verificarea și justificarea cuantumului onorariului de avocat solicitat prin cererea de apel implică reevaluarea probelor de la dosarul cauzei, aspect care nu poate fi analizat în prezentul cadrul procesual, întrucât excede controlului de nelegalitate pe care îl poate realiza instanța de recurs.

Pentru considerentele evocate anterior, constatând, pe de o parte, că criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, pe de altă parte, că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenții - reclamanți A., C., B., D. și E. împotriva deciziei civile nr. 306 din 7 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.