ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Societate de Asigurare-Reasigurare B. S.A. și pe intervenientul forțat C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 20 februarie 2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale funcționale a secției a II-a Civile și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției I Civile a Tribunalului Timiș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I Civile a Tribunalului Timiș sub nr. x/2018*.

Prin încheierea de ședință din 6 martie 2018, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția de necompetență funcțională și a declinat competența în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Timiș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă în vederea soluționării conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 163 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Timiș.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Tribunalului Timiș sub nr. x/2018**.

Intervenientul forțat C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în favoarea acesteia și obligarea pârâtei la plata către intervenientul forțat a cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința civilă nr. 1074/PI din 20 decembrie 2018, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.000 euro, echivalentul în RON la data plății, cu titlu de daune morale și la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul a respins cererea intervenientului forțat de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societate de Asigurare-Reasigurare B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 619A din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, solicitând instanței să îl admită și să constate că suma acordată cu titlu de daune morale este excesivă în raport de legislația și jurisprudența din România.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

După prezentarea situației de fapt și a soluțiilor pronunțate de instanțele de fond și apel, recurenta-pârâtă susține că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Recurenta-pârâtă consideră că aceste prevederi legale au fost încălcate deoarece instanța de apel nu a aplicat în mod corect criteriile de evaluare a cuantumului daunelor morale, criterii care sunt în principal de natură jurisprudențială, în lipsa unor prevederi legale exprese. Mai arată recurenta-pârâtă că instanța trebuie să aibă în vedere toate circumstanțele concrete ale speței și contextul social-economic.

În opinia recurentei-pârâte, societatea de asigurare trebuie să răspundă în limita prejudiciului produs, iar compensația acordată victimei trebuie să fie justă și echitabilă în raport de durerea provocată de vătămarea corporală. Despăgubirea trebuie să aibă caracter rezonabil și să nu reprezinte în realitate o îmbogățire fără justă cauză a victimei. Se mai susține că instanța de apel nu a avut în vedere prejudiciul, ci pe cel care urmează a fi obligat la plată, încălcând astfel legislația din domeniul asigurărilor.

Recurenta-pârâtă invocă și aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece instanța de apel nu a luat în considerare și soluția de clasare din dosarul penal atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Niciuna din celelalte părți nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului formulat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile raportorului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Așadar, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, din memoriul de recurs rezultă că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel și nu s-a arătat pentru care motive este greșit raționamentul instanței de apel.

În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă referitoare la nerespectarea de către instanța de apel a jurisprudenței privind stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța supremă reține că acestea nu se încadrează în cazul de casare pe care a fost întemeiat recursul deoarece se face referire la prevederile legale din materia asigurărilor în temeiul cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, dar nu se menționează concret care este norma legală încălcată sau aplicată greșit. Indicarea, în finalul memoriului de recurs, a Ordinului ASF nr. 23/2014, nu justifică încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege.

Menționarea, cu titlu general, a jurisprudenței naționale și europene și trimiterea la soluția de clasare din dosarul penal denotă că recurenta-pârâtă este nemulțumită de soluția instanței de apel sub aspectul cuantumului daunelor morale astfel cum a fost stabilit, susținând că acest cuantum este prea mare față de nevoile intimatei-reclamante și că acordarea acestei sumei ar putea duce la o îmbogățire fără just temei. Prin aceste critici se face trimitere la aspecte de fapt, recurenta-pârâtă ignorând astfel caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi invocate și analizate numai aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând inexistența motivelor de nelegalitate, va da eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Societatea de Asigurare Reasigurare B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE B. S.A împotriva deciziei civile nr. 619A din 12 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.