ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2353/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., a solicitat: - obligarea pârâtului să facă toate demersurile necesare în vederea încheierii protocoalelor de predare-preluare a construcțiilor și materialului biologic vegetal sau animal, după caz, situate pe terenuri proprietatea A. și aflate în administrarea următoarelor unități: B. Murfatlar, C. Fălticeni, C. Iași, D. Suceava, C. Voinești, B. Odobești; - obligarea pârâtului la rectificarea inventarului privind bunurile din domeniul public al statului, în sensul eliminării din acest inventar a construcțiilor care au fost predate A. prin protocoalele de predare-preluare din 14 octombrie 2011 (E. Dulbanu), din 10 ianuarie 2012 (F. Rușețu), din 11 octombrie 2011 (B. Drăgășani), din 10 noiembrie 2011 (G. București) și din 10 noiembrie 2011 (A.).

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3.013 din 7 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 3.013 din 7 noiembrie 2014, pronunță de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susținut, în esență, că ambele capete de cerere vizau lipsa unui răspuns din partea intimatului M.A.D.R., conduită care este asimilată refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, situație în care devin incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care nu este obligatorie plângerea prealabilă. Recurenta susține că a efectuat nenumărate demersuri la M.A.D.R. în vederea încheierii protocoalelor de predare-preluare, demersuri care au rămas fără nicio concretizare. De asemenea, reținerile instanței de fond din cuprinsul hotărârii atacate referitoare la faptul că reclamanta ar fi învederat instanței că acțiunea a rămas fără obiect ca urmare a emiterii Ordinului din 3 iunie 2014, sunt străine de natura pricinii. În fapt, a fost învederat instanței că urmare a emiterii Ordinului din 3 iunie 2014 este posibilă încheierea protocoalelor de predare-primire ce fac obiectul primului capăt de cerere, sens în care a solicitat acordarea unui termen pentru soluționarea amiabilă a litigiului. Instanța de fond, însă a respins cererea de acordare a termenului solicitat și a respins cererea de chemare în judecată, în condițiile în care intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a încheia respectivele protocoale. Recurenta învederează faptul că și acceptând situația că intimatul și-a îndeplinit obligația care îi incumbă, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 instanța de fond ar fi trebuit să respingă cererea ca rămasă fără obiect, iar nu ca nefondată. Referitor la capătul de cerere doi al cererii de chemare în judecată prin care se solicită actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului arată că această obligație incumbă intimatului în baza art. 2 din H.G. nr. 1705/2006, iar lipsa intabulării acestor bunuri nu este un obstacol în actualizarea inventarului.

Apărările intimatului M.A.D.R. Prin întâmpinarea înregistrată la 27 februarie 2015, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esențiale ale cauzei. Pe fondul cererii, intimatul a făcut referire la Ordinul din 3 iunie 2014 și la faptul că a întocmit un proiect de hotărâre de guvern, demersuri care ar conduce la concluzia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată. Arată, de asemenea că, a transmis recurentei corespondența purtată cu M.J. cu privire la proiectul de hotărâre de guvern, astfel încât nu se poate vorbi de un refuz al intimatului de a încheia protocoalele de predare - primire.

Procedura derulată în recurs Raportul asupra admisibilității recursului întocmit, potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților prin Încheierea din data de 19 februarie 2016. Prin Încheierea din data de 26 aprilie 2016 recursul a fost admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixându-se termen pentru judecata pe fond la data de 29 septembrie 2016. În calea de atac nu s-au administrat probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii judiciare formulată de recurenta-reclamantă A. vizează obligarea intimatului-pârât M.A.D.R. de a face toate demersurile în vederea încheierii protocoalelor de predare-preluare a construcțiilor și materialului biologic vegetal sau animal, după caz, situate pe terenuri proprietatea recurentei-reclamante și aflate în administrarea altor entități - mai sus enumerate (pct. I), precum și obligarea pârâtului la rectificarea inventarului privind bunurile din domeniul public al statului în sensul eliminării din acest inventar a construcțiilor care au fost predate recurentei-reclamante prin protocoale de predare-primire, corelativ unui refuz nejustificat de soluționare a cererii sale. Recurentul-reclamant invocă drept temei al cererii sale dispozițiile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009, respectiv art. 22 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 din H.G. nr. 1.705/2006. Astfel, potrivit art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 modificată și completată prin Legea nr. 72/2011 "Construcțiile și materialul biologic vegetal și animal din domeniul public sau privat al statului ori proprii, aflate în administrarea unităților de cercetare-dezvoltare, situate pe terenuri proprietatea A., rămân sau trec, după caz, în domeniul privat al unității și se transmit în proprietatea A., cu titlu gratuit. Predarea-preluarea se face pe bază de protocol încheiat între M.A.D.R., A. și unitatea de cercetare-dezvoltare implicată." De asemenea, potrivit art. 22 din Legea nr. 213/1998 "Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile publice centrale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale, după caz, sunt obligate să facă înregistrarea operațiunilor de modificare a regimului juridic al bunurilor din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale", iar conform art. 2 din H.G. nr. 1705/2006 "(1) Modificările intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului se aprobă în condițiile legii, prin acte normative adoptate în acest sens, inițiate de către ministere sau de alte organe de specialitate ale autorităților publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum și de autorități administrative autonome și autoritățile administrației publice locale, prin Ministerul Administrației și Internelor." Curtea de Apel a respins acțiunea, considerând că, prin emiterea Ordinului din 3 iunie 2014 de către intimat, aceasta și-a îndeplinit obligația legală, iar în lipsa numărului cărților funciare descrise pentru clădirile vizate de recurentă, nu pot fi operate modificările invocate de recurenta-reclamantă. Această soluție este criticabilă întrucât, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele incidente și aplicarea lor în cauză, soluția exprimată în dispozitiv fiind pur formală, fără să cerceteze fondul raportului juridic dedus judecății. O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu poate permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe fond, respingând acțiunea nu pe o excepție, ci ca nefondată. În cauza de față, chiar din probatoriul sumar administrat, rezultau indicii în sprijinul susținerilor reclamantului. Astfel, din cuprinsul Ordinului din 3 iunie 2014 invocat de intimat rezultă că a fost numită comisia care va semna în numele intimatului protocoalele în cauză, fără a se face dovada încheierii respectivelor protocoale în condițiile în care recurenta, prin multiple adrese (din 10 aprilie 2012; din 19 iulie 2012; din 23 octombrie 2012, din 28 ianuarie 2013, din 8 februarie 2013, din 10 aprilie 2013) a solicitat analiza propunerilor sale și inițierea proiectului de hotărâre de guvern, în vederea clarificării patrimoniului unităților de cercetare-dezvoltare agricolă. Referitor la rectificarea inventarului privind bunurile din domeniul public al statului, obligație ce incumbă intimatului în baza art. 22 din Legea nr. 213/1998, Înalta Curte reține că, proiectul de hotărâre de guvern invocat în întâmpinare a fost retransmis instituțiilor avizatoare pentru completarea documentației doveditoare (Adresa x/2014 a Ministerului Justiției). În acest context, Înalta Curte a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra primului argument al reclamantei privitor la obligația ce incumbă intimatului de a încheia protocoalele de predare-preluare, prevăzută de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 45/2009. În consecință, motivarea primei instanțe nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței și care au condus la respingerea cererii și argumentele pentru care a înlăturat susținerile reclamantei. Or, în aceste condiții, a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil și i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fin înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ., respectiv casarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond a cererii de chemare în judecată, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce se va pronunța în cauză. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.