ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2209/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2209/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2209/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința nr. 730 din 4 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și B., ca inadmisibilă.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, recurenta a susținut că în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând faptul că nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Față de această apreciere, recurenta a solicitat să se constate faptul că a efectuat procedura prealabilă prevăzută de lege, înainte de a fi sesizat instanța de judecată.
Astfel, protocolul de predare-primire înregistrat la MADR sub nr. X din 10 noiembrie 2011 și la B. sub nr. X din 04 noiembrie 2011 a cărui anulare o solicită le-a produs o vătămare gravă care nu poate fi remediată decât prin anularea acestuia.
Prin acest protocol, MADR a predat către B., în temeiul art. 6 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 45/2009 clădirea administrativă și laboratoarele în suprafață de 6.754 m
2
, garajul în suprafața de 900 m
2
din București, sector 1, împreună cu terenul în suprafață de 4,7 ha.
Recurenta a arătat că de existența acestui protocol, a aflat abia în momentul în care B. i-a chemat în judecată în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2011, dosar aflat pe rolul Tribunalului București
Acțiunea de chemare în judecată din Dosarul nr. x/3/2011 a fost înregistrată la sediul recurentului la data de 19 ianuarie 2012.
Prin urmare, în opinia recurentului, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 4/2004 de formulare a plângerii prealabile curge de la data la care a luat la cunoștință de existența protocolului de predare-primire, respectiv de data de 19 ianuarie 2012.
În fine, recurentul a mai susținut că această adresă este o plângere prealabilă întrucât a solicitat, chiar dacă în mod expres, revocarea protocolului de predare-primire prin care bunurile administrate au fost predate către B. Astfel cum se poate observa din adresă, a arătat recurenta, că imobilul ce a fost predat către B. nu i-a aparținut niciodată acestuia și că în realitate clădirea și terenul aferent au aparținut statului, B. neavând niciun drept asupra acestora.
Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.
Prin încheierea din 26 februarie 2015, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, opinie împărtășită și de Înalta Curte.
Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent și constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică o va menține având în vedere considerentele ce urmează:
Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă constatarea nulității absolute a protocolului de predare-preluare a terenului și clădirilor situate în București, sectorul 1, înregistrat sub nr. X din 10 noiembrie 2011.
Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul-reclamant s-a adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămat într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.
Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă
Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că nu sunt fondate susținerile recurentului conform cărora, în speță, adresele depuse la dosarul cauzei de fac dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termen legal, întrucât în realitate, acestea reprezintă doar o serie de demersuri inițiate de recurentă în vederea modificării art. 6 din Legea nr. 45/2009, iar pentru ca aceste adrese să constituie veritabile plângeri prealabile, era necesar ca prin intermediul acestora să se solicite în mod expres anularea protocolului de predare-preluare a terenului și clădirilor situate în București, sectorul 1.
Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prin intermediul acestor adrese nu s-a solicitat în mod expres anularea protocolului de predare-preluare a terenului și clădirilor situate în București, fiind doar demersuri inițiate de recurentă în vederea modificării art. 6 din Legea nr. 45/2009.
Prin urmare, neîndeplinirea de către reclamant a obligației formulării plângerii prealabile a fost corect constatată de către instanța de fond în soluționarea excepției inadmisibilității.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A., împotriva Sentinței civile nr. 730 din 4 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2015.
Procesat de GGC - GV