ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2606/2016

Decizia nr. 2606/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, la data de 16 iunie 2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București sancționarea acestuia pentru refuzul nejustificat de a aduce la îndeplinire Sentința civilă nr. 871 din 23 septembrie 1998 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a stabilit în sarcina Primarului Municipiului București obligația de a-l împroprietări fie cu 500 m.p. teren pentru loc de casă, fie cu 1 ha teren arabil, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire.

La data de 23 octombrie 2014, prin Sentința nr. 6850, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București

Prin Sentința nr. 350 din data de 10 februarie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru judecat și, constatând existența autorității de lucru judecat, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac, casarea hotărârii și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat, în esență, că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond "a confiscat cu rea-credință" proprietatea reclamantului, ceea ce reprezintă o gravă atingere a dreptului său fundamental de acces liber la justiție, încălcând și autoritatea de lucru judecat.

Intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat și a reiterat susțineri din calea de atac promovată.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat a fi fundamentată soluția de anulare a recursului, reținându-se că motivele formulate nu se încadrează în vreunul din cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 9 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Niciuna dintre părți nu a formulat punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., fără a aduce critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute în aceste texte de lege și fără a critica în vreun fel motivele reținute de instanța de fond, care au condus la soluția pronunțată.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: ... d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

La rândul său, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituie sancțiunea nulității recursului, în ipoteza în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 din același cod.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs și susținerile recurentului, reține caracterul nesistematizat și nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.

Deși recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., acesta s-a rezumat la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă în raport cu soluția instanței de fond.

Astfel, nu se poate considera că susținerile din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 350 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2016.

Procesat de GGC - CL