ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2016

Decizia nr. 1969/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Academia de Studii Economice din București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții OIPOSDRU - Ministerul Educației Naționale, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 01/8986/SJCSN din 27 septembrie 2013 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 01/8985/SJCSN din 27 septembrie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 150.573,55 RON, până la momentul soluționării separate a contestațiilor celor două documente la organele administrative competente.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 812 din 11 martie 2014, a respins excepțiile nulității cererii de chemare în judecată și lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Totodată, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Academia de Studii Economice din București, invocând prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este contradictorie, în condițiile în care deși se apreciază întemeiată cererea părții aceasta este respinsă, și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, apreciind eronat că nu este justificat interesul și prejudiciul iminent cauzat de executarea celor două creanțe puse în sarcina sa.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, având în vedere că în cauză sunt invocate motive de nelegalitate a actelor administrative atacate, aspecte ce țin de fondul dreptului care se deduce judecății în acțiunea în anulare, și nu s-a probat iminența producerii unei pagube.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 februarie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 21 aprilie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 01/8986/SJCSN din 27 septembrie 2013 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 01/8985/SJCSN din 27 septembrie 2013, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 150.573,55 RON, până la momentul soluționării separate a contestațiilor de către organele administrative competente.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute în argumentarea cazului bine justificat susținerile reclamantei legate de lipsa de fundamentare temeinică a motivelor de impunere a sumelor și respectarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, acestea fiind apărări de fond.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Contrar celor afirmate de recurentă, se constată că prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin “pipăirea” fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ va avea drept consecință diminuarea patrimoniului instituției recurent, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Academia de Studii Economice din București împotriva Sentinței nr. 812 din 11 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM