ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4094/2017

HOTĂRÂRE
14.12.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4094/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2/2015 din 11.09.2015 reclamanta Academia de Studii Economice București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții OIPOSDRU MECS și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată de OIPOSDRU-MECS cu nr. OI/2446/SJCSN din 13.03.2015 și a Deciziei de soluționare contestație nr. OI/812/ES din 18.05.2015, până la soluționarea definitivă de către instanța judecătorească a contestației ce face obiectul dosar nr. x/2015 înregistrat pe rolul Curții de Apel București.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 2706 din 21 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Academia de Studii Economice București, în contradictoriu cu pârâții OIPOSDRU MECS, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată de OIPOSDRU-MECS cu nr. OI/2446/SJCSN/13.03.2015, menținută prin Decizia de soluționare contestație nr. OI/812/ES din 18.05.2015, până la soluționarea definitivă a dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cererea de recurs

În motivarea căii de atac, recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile formulate recurenta susține, în esență, că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea în contradictoriu și cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în condițiile în care actele a căror suspendare se solicită sunt emise de OIPOSDRU MECS.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 26 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru constată că, în Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect cererea reclamantei de anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată de OIPOSDRU-MECS cu nr. OI/2446/SJCSN din 13.03.2015, menținută prin Decizia de soluționare contestație nr. OI/812/ES din 18.05.2015, prin sentința nr. 131 din 21.01.2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În aceste condiții, avându-se în vedere că, prin raportul întocmit, s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în cauză soluționarea recursului se va face în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

2.2. Cu privire la fondul recursului

Completul de filtru, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Condițiile prevăzute de lege, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, au fost reținute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, după cum s-a reținut și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului - comunicat părților pentru a-și prezenta punctul de vedere -, reclamanta Academia de Studii Economice București, a formulat cerere de anulare a actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o, Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată de OIPOSDRU-MECS cu nr. OI/2446/SJCSN din 13.03.2015.

Prin sentința nr. 131 din 21.01.2016, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată ce a făcut obiectul Dosar nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Această sentință constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Or, în jurisprudența sa constată, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă și o confirmare a prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu era îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, nemaimpuându-se analiza motivele de recurs privind condiția prevenirii pagubei iminente.

2.3. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, va casa hotărârea recurată și va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 2706 din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 633/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data
ÎCCJ 2016-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2016
Decizia nr. 1969/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2018-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2830/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea Curții de apel Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrati
ÎCCJ 2024-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3647/2024
Ședința publică din data de 1 iulie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înre
ÎCCJ 2020-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5812/2020
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înre
Sursă