ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1536/2017

Decizia nr. 1536/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014 din data de 03.07.2014, reclamanta A., judecător la Curtea de Apel Pitești, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești modificarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 1439/C/2014, în sensul recalculării drepturilor salariale cuvenite acesteia, prin includerea sporului pentru titlul științific de doctor, și obligarea pârâților la plata către reclamantă a drepturilor salariale bănești de care aceasta a fost lipsită, prin refuzul de includere a sporului pentru titlul științific de doctor, începând cu data de 19.12.2012, până la modificarea ordinului contestat.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3322 din 05.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de casare invocate, s-a susținut că există contrarietate între considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate în cauză, în sensul în care argumentele prezentate în justificarea soluției adoptate fundamentează mai degrabă inadmisibilitatea decât netemeinicia cererii de chemare în judecată, chestiune ce nu a făcut obiectul dezbaterii părților.

În legătură cu acest fapt, s-a arătat că, în considerentele hotărârii, se precizează că nelegalitatea ordinului contestat nu poate fi examinată sub aspectul acordării/neacordării sporului pentru titlul științific de doctor, în condițiile în care reclamanta nu formulase plângere împotriva adreei de răspuns MJ nr. 107611 din 27 ianuarie 2014 emisă de pârât, prin care îi fusese refuzată recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporului menționat; or, în dispozitivul hotărârii se consemnează soluția de netemeinicie a acțiunii promovate în cauză, specifică însă examinării pe fond a litigiului.

Distinct de acest aspect, hotărârea primei instanțe a fost criticată și pentru greșita considerare că nu există temeiuri care să conducă la modificarea/anularea ordinului contestat, în condițiile în care nu fusese atacat în justiție refuzul anterior al autorității privind recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei, prin includerea sporului pentru titlul științific de doctor, ignorându-se un fapt esențial, și anume, acela că ordinul contestat în prezenta cauză stabilește drepturile salariale cuvenite reclamantei, iar analizarea legalității acestuia trebuie să se facă independent de contestarea sau nu a unor acte de salarizare anterioare, acest ultim aspect interesând numai data de la care se acordă despăgubirile.

2.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă și menținerea hotărârii pronunțate în primă instanță, invocându-se în esență același apărări cu cele formulate și la judecata în fond.

S-a arătat că recurentei-reclamante i-a fost acordat titlul științific de doctor în drept la data de de 19.12.2012, prin Ordinul nr. 6508 al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Cu privire la neacordarea sporului pentru acest titlu, s-a formulat contestația administrativă înregistrată sub nr. x/2013.

Ulterior, Ministerul Justiției a emis mai multe ordine de salarizare succesivă privind încadrarea recurentei-reclamante, niciunul nefăcând referire însă la sporul pentru titlul științific de doctor, inclusiv Ordinul Ministrului Justiției nr. 1439/C/2014, prin care, în prezenta cauză, se urmărește acordarea despăgubirilor materiale, ca urmare a recalculării drepturilor salariale.

S-a arătat că întreaga motivare a cererii de chemare în judecată se fundamentează pe discriminarea creată în privința recurentei-reclamante prin neacordarea sporului pentru titlul științific de doctor, lipsind complet argumentele care să conducă la concluzia nelegalității Ordinului Ministrului Justiției nr. 1439/C/2014.

Ca urmare, s-a arătat că soluția primei instanțe se întemeiază pe constatarea că nu a fost făcută dovada unor motive care să justifice admiterea acțiunii în justiție, ceea ce nu echivalează cu inadmisibilitatea acțiunii, fiind respectată în caz procedura prealabilă, anterior sesizării instanței.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. civilă, republicat, a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea cauzei pe fond.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează:

Cu referire la critica recurentei-reclamante, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și susținută în raport de conținutul considerentelor și redactarea dispozitivului sentinței, Înalta Curte constată că aceata nu este întemeiată.

Contrar susținerilor formulate, Înalta Curte arătă nu se poate reține că instanța de fond s-ar fi rezumat la un fine de neprimire atunci când a considerat că motivele de contestare a ordinului sunt străine de obiectul de reglementare al acestuia.

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, prima instanță a procedat la o analiză a conținutului actului administrativ contestat prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, ceea ce presupune efectuarea unui control jurisdicțional.

Înalta Curte constată însă că hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greștei respingeri a căpătului de cerere privind includerea în drepturile salariale ale reclamantei a sporului pentru titlul științific de doctor (sub forma unei compensații), începând cu data de 15.01.2014, stabilită prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1439 din 15 aprilie 2014.

În acest sens, se constată că ordinul atacat stabilește în mod efectiv drepturile salariale ale recurentei-reclamante după încetarea delegării pentru funcția de președinte de secție, prevăzând clasa de salarizare, indemnizația de încadrare brută lunară și cuantumul sporurilor recunoscute de angajator, fără a se rezuma doar la a repune în plată salariul avut anterior delegării, corespunzător funcției de execuție (judecător).

Prin urmare, salariatul are dreptul de a contesta toate componentele dreptului salarial, în măsura în care consideră că angajatorul nu i-a acordat anumite drepturi, la obținerea cărora se consideră însă îndreptățit.

În ceea ce privește sporul de doctorat pretins în cauză, Înalta Curte reține că regimul juridic al acestui spor a fost clarificat în considerentele deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, urmând a face aplicarea acestora în speță dedusă judecății.

S-a reținut prin decizia în interesul legii mai sus menționată că anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sportul de 15% pentru titlul științific de doctor era acordat magistraților în baza art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.

De asemenea, s-a reținut că, deși această dispoziție a fost formal abrogată prin Legea nr. 330/2009, înlăturare păstrată și prin Legea-cadru nr. 284/2010, pentru beneficiarii titlului de doctor obținut anterior abrogării, suma corespunzătoare acestui spor a fost avută în vedere în legile anuale de salarizare, fiind menținută în plată în continuare.

S-a considerat astfel că „sporul de doctorat a supraviețuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Așadar, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă și efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională prin obținerea titlului științific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supraviețuit, chiar dacă a cunoscut o evoluție în planul reglementării și a dobândit o nouă denumire: „sumă compensatorie”, fiind inclus în salariul de bază.

În argumentarea interpretării sale, instanța supremă a arătat că, „dispozițiile art. 5 alin. (11) și alin. (12) din Legea nr. 71/2015” (survenită ulterior soluționării fondului și invocată prin motivele de recurs formulate în prezenta cauză) „și ale art. 191 din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare, statuând explicit asupra acordării sporului de doctorat”.

Prin urmare, având în vedere că sporul de doctorat a supraviețuit adoptării legilor cadru de salarizare, iar recurenta-reclamantă a dovedit că îndeplinește condițiile pentru acordarea lui, obținând, la data de 19.12.2012, titlul științific de doctor, Înalta Curte constată că aceasta este îndreptățită la aordarea sporului (sumă compensatorie) similar cu persoanele care au obținut anterior adoptării Legii nr. 330/2009 acest spor și pentru care acesta a rămas în plată, în aplicarea principiilor conținute în legile cadru de salarizare, potrivit cărora, sistemul de salarizare este construit pe „echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală”.

O interpretare contrară creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de angajați, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în Decizia nr. 21/2016, mai sus menționată, „pentru toate categoriile de personal aflate în situații identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică unde sunt încadrați. Atunci când este analizată identitatea de situații între doi angajați, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfășurată și de pregătire profesională. Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferențe de salarizare între persoane care exercită aceeași funcție și care au aceeași pregătire profesională. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv.”

De astfel, starea de discriminare rezultată din neacordarea sporului de doctor persoanelor care au obținut titlul științific după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 a fost constată și sancționată și prin Hotărârea nr. 671 din 20 noiembrie 2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de recurenta-reclamantă în cuprinsul acțiunii.

În cauza ce formează obiectul examinării de față, raționamentul își păstrează valabilitatea, neacordarea de către angajator a sporului pentru titlul științific de doctor (sumă compensatorie) generând o stare de discriminare a recurentei-reclamante în raport cu persoanele aflate în funcții similare și care îndeplinesc aceleași condiții de vechime și nivel al studiilor.

Modalitatea de înlăturare a situației create prin discriminare, astfel constatată, este anularea Ordinului de salarizare atacat și acordarea sporului solicitat, sub forma includerii în drepturile salariale ale reclamantei, de la data prevăzută în ordin pentru plata drepturilor salariale.

În acest sens, numai sub acest aspect, va fi admis recursul declarat în cauză, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casată sentința primei instanțe și, în rejudecare, se va dispune admiterea în parte a acțiunii reclamantei, cu consecința anulării în parte a Ordinului Ministrului Justiției nr. 1439/C/15.01.2014, și obligarea pârâtului să includă în drepturile salariale ale reclamantei a sporului pentru titlul științific de doctor (sumă compensatorie), începând cu data de 15.01.2014, stabilită prin respectivul ordin.

În schimb, Înalta Curte nu a găsit întemeiată cererea recurentei-reclamante privind acordarea sporului și pentru trecut, de la data obținerii titlului științific, începând cu 19.12.2012, reținându-se că o asemenea pretenție excede controlului judiciar pe care instanța este chemată să îl efectueze, examinând legalitatea ordinului de salarizare contestat.

Sub acest aspect, este de arătat că, în procedura de contestare a unui ordin de salarizare, instanța nu este în drept să analizeze condițiile unei eventuale răspunderi civile a angajatorului pentru neacordarea drepturilor salariale în baza unor ordine anterioare celui contestat.

Acesta întrucât s-ar ajunge la eludarea procedurii administrative de contestare a ordinelor anterioare de salarizare, ceea ce nu este însă permis.

Pe de altă parte, acordarea eventualelor drepturi, neprevăzute prin ordinele de salarizare anterioare și necontestate până la data emiterii ultimului ordin de salarizare, nici nu poate fi considerată/calificată drept un capăt de cerere accesoriu celui privind anularea ultimului ordin de salarizare, fiecare ordin de salarizare stabilind drepturi cuvenite pentru perioada la care se referă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3322 din 5 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite, în parte, acțiunea reclamantei.

Anulează, în parte, Ordinul Ministrului Justiției nr. 1439/C/15.04.2014, în ceea ce privește neincluderea sporului pentru titlul științific de doctor.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției să includă în drepturile salariale ale reclamantei sporul pentru titlul științific de doctor începând cu data 15.01.2014 stabilită prin Ordinul nr. 1439/C/15.04.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 aprilie 2017.