ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1270/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1270/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1270/2017
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești,
secția I civilă, la data de 9 mai 2017 în Dosar nr. x/109/2013,
reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale
cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268
alin. (1) C. muncii.
Prin încheierea de
ședință din 9 mai 2017 pronunțată în Dosar nr.
x/109/2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a amânat
judecata cauzei la data de 20 iunie 2017, în raport de imposibilitatea de
prezentare a reclamantului, de existența unei cereri de strămutare
având termen de judecată la 6 iunie 2017, de admiterea cererii de
preschimbare a termenului formulată de către reclamant, precum
și de a da posibilitate părților de a discuta cererile formulate
în condiții de contradictorialitate.
Împotriva acestei încheieri a declarat
recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8
C. proc. civ. reclamantul A., formulând următoarele critici:
I. Încheierea atacată a fost
dată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1)
pct. 8 C. proc. civ.) în sensul că în mod greșit instanța de judecată
a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a
cererii de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în
care excepția invocată privește neconstituționalitatea unei
legi, are legătură cu soluționarea contestației, iar textul
legal în discuție nu a fost declarat neconstituțional anterior.
Recurentul-reclamant mai arată
că instituția prescripției și a repunerii în termenul de
prescripție extinctivă sunt în legătură cu art. 268 alin.
(1) C. muncii, iar admiterea excepției ar conduce la anularea
soluției de tardivitate.
II. Instanța de judecată a
depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 488
alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) întrucât examinând în fond argumentele privind
excepția de neconstituționalitate s-a substituit Curții Constituționale.
III. Instanța de judecată nu
a motivat soluția de respingere, hotărârea, nu cuprinde motivele pe
care se sprijină și au fost încălcate regulile de procedură
a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488
alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.).
La data de 12 iunie 2017
recurentul-reclamant a depus cerere de renunțare la judecata recursului,
arătând că prin încheierea atacată s-a amânat judecata cauzei,
nefiind soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Înalta Curte, înregistrând dosarul ca
recurs, a procedat, la data de 17 iulie 2017, la întocmirea raportului asupra
admisibilității în principiu a recursului,
Completul de filtru C3, constatând
că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.
civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea
raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de
vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
În cauză nu s-au formulat puncte
de vedere la raportul de admisibilitate.
Analizând cauza, Înalta Curte constata
următoarele:
Prin decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție în interesul Legii nr. XXXVI din 11
decembrie 2006 (publicată în M.Of. nr. 368 din 30 mai 2007), în aplicarea
dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
și funcționarea Curții Constituționale republicată,
s-a stabilit că încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca
inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu
soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse
căii de atac a recursului.
Mutatis mutandis aceste dezlegări
sunt aplicabile oricăror situații în care are loc o judecată în
ultimă instanță, cum este cazul în speță, în care
Curtea de Apel Pitești judecă apelul declarat de reclamantul A. împotriva
Sentinței civile nr. 1.652 din 15 noiembrie 2016 și a încheierilor de
ședință din 08 noiembrie 2016, 05 aprilie 2016 pronunțate
de Tribunalul Vâlcea în Dosar nr. x/109/2013.
Cum această instanță a
fost învestită, cu prilejul judecării apelului, cu o cerere de
sesizare a Curții Constituționale, soluția dată unei
asemenea solicitări are deschisă calea recursului, potrivit celor mai
sus arătate.
Art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale reține că instanța de
contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în
fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial
privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care
are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a
litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Alin. 5 al aceluiași articol
statuează că dacă excepția este inadmisibilă, fiind
contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge
prin încheiere cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Rezultă că, în raport de
prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din lege, instanța de drept
comun este abilitată să aprecieze ea însăși asupra
relevanței cererii de sesizare a Curții Constituționale, în
limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea
condițiilor de admisibilitate anterior menționate, printre care
inclusiv cea a existenței unei legături între textul legal a
cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza
pendinte.
Recurentul-petent însă supune
căii extraordinare a recursului o încheiere de ședință prin
care judecata cauzei a fost amânată pentru motivele expuse în respectiva
încheiere, iar cererile formulate în cadrul litigiului (de suspendare voluntară
a judecării cauzei, de sesizare a Curții Constituționale și
de adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a
Uniunii Europene) au fost prorogate a fi discutate la un termen ulterior, în
condiții de contradictorialitate.
Dealtfel, chiar recurentul arată
prin memoriul de recurs că a formulat motive fără a
cunoaște soluția instanței cu privire la cererea de sesizare a
Curții Constituționale.
În atare situație se
constată că obiectul recursului, respectiv încheierea de
ședință prin care să fi fost respinsă cererea de
sesizare a Curții Constituționale, nu exista la data formulării
căii extraordinare de atac, întrucât prin încheierea din 9 mai 2017 nu s-a
soluționat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate
invocată de recurent.
Întrucât recursul formulat apare ca
îndreptat împotriva încheierii din 9 mai 2017 a Curții de Apel
Pitești, dată în Dosar nr. x/109/2013, prin care s-au luat
măsurile de amânare a cauzei și de prorogare a discutării
cererilor incidente formulate de petentul-recurent, încheiere ce are caracter
premergător, cu regimul procesual dat de dispozițiile art. 466 alin.
(4) C. proc. civ., conform cărora "împotriva încheierilor
premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară
de cazul când legea dispune altfel", recursul declarat apare ca fiind
inadmisibil în raport de norma legală anterior menționată,
corelată cu cea a art. 494 C. proc. civ., potrivit cu care
"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă
instanță și în apel se aplică și în instanța de
recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta
secțiune".
În ceea ce privește cererea de
renunțare la judecata recursului motivată de faptul că
instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, Înalta
Curte constată că potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ. "(1)
Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în
parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere
scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură
specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după
comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea
pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care
pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la
judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau
ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul
expres sau tacit ai celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este
prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță
la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care
să își exprime poziția față de cererea de
renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se
consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la
judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac,
instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea,
în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor
pronunțate în cauză, (6) Renunțarea la judecată se
constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de
instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, hotărârea este
definitivă."
Cererea de renunțare la
judecată este o manifestare de voință în sens procesual
asimilată unui act de dispoziție, situație ce impune realizarea
sa în forma cerută de lege pentru actul de dispoziție, și anume
fie verbal, în ședință publică, fie prin cerere
scrisă, dar într-o modalitate care permite verificarea identității
celui ce se manifestă în acest sens (spre exemplu, în formă
autentică).
Cum, în cauză
recurentul-reclamant nu a formulat cererea de renunțare la judecată
în forma prevăzută de lege astfel cum s-a menționat anterior,
rezultă că instanța de judecată se află în
imposibilitatea legală de a lua act de aceasta.
Pentru aceste considerente, Înalta
Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.
împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2017 a Curții de
Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de reclamantul A., domiciliat în Pitești, jud. Argeș
împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2017 a Curții de
Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta SC B.
SRL, cu sediul în M., jud. Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică azi, 20 septembrie 2017.
Procesat de GGC - ED