ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1270/2017

Decizia nr. 1270/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la data de 9 mai 2017 în Dosar nr. x/109/2013, reclamantul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) C. muncii. Prin încheierea de ședință din 9 mai 2017 pronunțată în Dosar nr. x/109/2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a amânat judecata cauzei la data de 20 iunie 2017, în raport de imposibilitatea de prezentare a reclamantului, de existența unei cereri de strămutare având termen de judecată la 6 iunie 2017, de admiterea cererii de preschimbare a termenului formulată de către reclamant, precum și de a da posibilitate părților de a discuta cererile formulate în condiții de contradictorialitate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ. reclamantul A., formulând următoarele critici: I. Încheierea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) în sensul că în mod greșit instanța de judecată a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care excepția invocată privește neconstituționalitatea unei legi, are legătură cu soluționarea contestației, iar textul legal în discuție nu a fost declarat neconstituțional anterior. Recurentul-reclamant mai arată că instituția prescripției și a repunerii în termenul de prescripție extinctivă sunt în legătură cu art. 268 alin. (1) C. muncii, iar admiterea excepției ar conduce la anularea soluției de tardivitate.

II. Instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) întrucât examinând în fond argumentele privind excepția de neconstituționalitate s-a substituit Curții Constituționale. III. Instanța de judecată nu a motivat soluția de respingere, hotărârea, nu cuprinde motivele pe care se sprijină și au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.). La data de 12 iunie 2017 recurentul-reclamant a depus cerere de renunțare la judecata recursului, arătând că prin încheierea atacată s-a amânat judecata cauzei, nefiind soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17 iulie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Analizând cauza, Înalta Curte constata următoarele: Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în interesul Legii nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 (publicată în M.Of.

nr. 368 din 30 mai 2007), în aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, s-a stabilit că încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului. Mutatis mutandis aceste dezlegări sunt aplicabile oricăror situații în care are loc o judecată în ultimă instanță, cum este cazul în speță, în care Curtea de Apel Pitești judecă apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 1.652 din 15 noiembrie 2016 și a încheierilor de ședință din 08 noiembrie 2016, 05 aprilie 2016 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în Dosar nr. x/109/2013.

Cum această instanță a fost învestită, cu prilejul judecării apelului, cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, soluția dată unei asemenea solicitări are deschisă calea recursului, potrivit celor mai sus arătate. Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reține că instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Alin. 5 al aceluiași articol statuează că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curții Constituționale. Rezultă că, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din lege, instanța de drept comun este abilitată să aprecieze ea însăși asupra relevanței cererii de sesizare a Curții Constituționale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea condițiilor de admisibilitate anterior menționate, printre care inclusiv cea a existenței unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza pendinte.

Recurentul-petent însă supune căii extraordinare a recursului o încheiere de ședință prin care judecata cauzei a fost amânată pentru motivele expuse în respectiva încheiere, iar cererile formulate în cadrul litigiului (de suspendare voluntară a judecării cauzei, de sesizare a Curții Constituționale și de adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene) au fost prorogate a fi discutate la un termen ulterior, în condiții de contradictorialitate. Dealtfel, chiar recurentul arată prin memoriul de recurs că a formulat motive fără a cunoaște soluția instanței cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În atare situație se constată că obiectul recursului, respectiv încheierea de ședință prin care să fi fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu exista la data formulării căii extraordinare de atac, întrucât prin încheierea din 9 mai 2017 nu s-a soluționat cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurent. Întrucât recursul formulat apare ca îndreptat împotriva încheierii din 9 mai 2017 a Curții de Apel Pitești, dată în Dosar nr. x/109/2013, prin care s-au luat măsurile de amânare a cauzei și de prorogare a discutării cererilor incidente formulate de petentul-recurent, încheiere ce are caracter premergător, cu regimul procesual dat de dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc.

civ., conform cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel", recursul declarat apare ca fiind inadmisibil în raport de norma legală anterior menționată, corelată cu cea a art. 494 C. proc. civ., potrivit cu care "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". În ceea ce privește cererea de renunțare la judecata recursului motivată de faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, Înalta Curte constată că potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit ai celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză, (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă." Cererea de renunțare la judecată este o manifestare de voință în sens procesual asimilată unui act de dispoziție, situație ce impune realizarea sa în forma cerută de lege pentru actul de dispoziție, și anume fie verbal, în ședință publică, fie prin cerere scrisă, dar într-o modalitate care permite verificarea identității celui ce se manifestă în acest sens (spre exemplu, în formă autentică).

Cum, în cauză recurentul-reclamant nu a formulat cererea de renunțare la judecată în forma prevăzută de lege astfel cum s-a menționat anterior, rezultă că instanța de judecată se află în imposibilitatea legală de a lua act de aceasta. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în Pitești, jud. Argeș împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, cu sediul în M., jud. Argeș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 20 septembrie 2017. Procesat de GGC - ED