ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1436/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 15 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să aplice indicele de corecție prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, cu plata diferențelor de drepturi de pensie pe 3 ani anterior introducerii acțiunii, precum și a dobânzii legale aferente la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1265 din 6 aprilie 2017, Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să aplice indicele de corecție prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 157517 din 9 octombrie 2013, în beneficiul reclamantei, precum și la plata diferențelor rezultate începând cu 15 decembrie 2013 și a dobânzii legale aferente, de la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta.

Prin încheierea de ședință din 24 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, din oficiu, s-a constatat că se impune suspendarea judecății cauzei până la publicarea motivării deciziei nr. 71/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Împotriva încheierii de ședință din 24 octombrie 2017 a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului și casarea încheierii recurate, cu consecința soluționării cauzei.

Prin decizia nr. 1987 din 23 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 24 octombrie 2017, a fost casată încheierea recurată și trimisă cauza pentru continuarea judecății la aceeași curte de apel.

Prin încheierea din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost suspendată judecarea cauzei, conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. până la soluționarea de către Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, a sesizărilor formulate de Curtea de Apel Pitești în dosarele nr. x/2017 și y/2017

Prin încheierea din 26 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă s-a constatat că soluția ce va fi dată de Curtea Constituțională asupra excepției de neconstituționalitate în dosarul nr. x/2018, vizează chestiuni de drept ce au legătură cu cauza, astfel că, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. a fost menținută măsura suspendării dispusă prin încheierea din 9 martie 2018, până la soluționarea sesizării formulate în dosarul nr. x/2017.

Împotriva încheierii din 26 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.. Prin cererea precizatoare formulată la 7 noiembrie 2018, recurenta a arătat că înțelege să formuleze recurs și împotriva încheierii din 9 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în același dosar. Prin ambele cereri de recurs s-a solicitat casarea încheierilor recurate, cu consecința constatării suspendării cauzei prin acordul părților

Motivele de recurs invocate față de ambele încheieri sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a ignorat solicitarea părților de a suspenda cauza în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a menținut suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 3 din același cod, cu încălcarea principiului disponibilității. Arată recurenta-reclamantă că ambele părți și-au exprimat acordul în vederea suspendării (recurenta la 15 februarie 2018 și intimata la 7 martie 2018), dar instanța nu a dat curs acestei solicitări. La termenul din 26 octombrie 2018, cauza a fost repusă pe rol, iar anterior acestui termen ambele părți și-au exprimat din nou acordul în vederea suspendării în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (recurenta la 1 octombrie 2018 și intimata la 25 octombrie 2018). Curtea de apel nu a luat nici de această dată în considerare solicitările părților.

Autoarea recursului subliniază că dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sunt dispoziții imperative, de care instanța este obligată să țină cont, în vreme ce prevederile art. 413 alin. (1) pct. 3 din același cod sunt facultative ("instanța poate suspenda cauza") și că primul articol de lege invocat trebuie aplicat cu prioritate în raport de cel de-al doilea, cu atât mai mult cu cât părțile au reiterat cererile formulate.

Se mai susține că încheierea pronunțată de curtea de apel la 24 octombrie 2017 în același dosar, cu ignorarea cererilor formulate de părți și a principiului disponibilității în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1987 din 23 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererilor de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 18 septembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2018 și a încheierii din 9 martie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

La termenul de la 29 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluție a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Din memoriul de recurs nu reiese care este cazul de casare în care recurenta-reclamantă a înțeles să încadreze criticile de nelegalitate formulate, dar din analiza susținerilor sale, respectiv greșita aplicare a unor norme de procedură, respectiv a dispozițiilor art. 411 și art. 413 C. proc. civ., rezultă că aceste critici pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Autoarea recursului susține că este greșită soluția prin care instanța de apel a dispus, respectiv a menținut măsura suspendării judecății cauzei la termenele de la 9 martie și 26 octombrie 2018, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1). pct. 3 C. proc. civ., deși ambele părți au cerut în scris, în mod repetat, ca instanța să suspende cauza pe baza acordului lor.

Critica este fondată. Înalta Curte reține că, prin cererile formulate în fața instanței de apel, atât recurenta-reclamantă, cât și intimata-pârâtă au indicat ca temei legal al suspendării judecării cauzei dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Din redactarea articolului rezultă că această normă legală are caracter imperativ, statuându-se că "judecătorul va suspenda judecata (…)", aplicarea sa fiind prioritară față de aplicarea normei edictate de art. 413 alin. (1). pct. 3 din același cod, care reglementează un caz de suspendare facultativă, unde instanța are posibilitatea să aprecieze asupra măsurii ce urmează a fi luată pentru soluționarea incidentului procedural.

Dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile de suspendare voluntară, care intervine în cazul manifestării de voință a părții, și reprezintă o aplicație a principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 din același cod.

Astfel cum s-a reținut în practica instanței supreme, "principiul disponibilității, specific procesului civil, se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, dar și de mijloacele procesuale acordate de lege", inclusiv de posibilitatea de a opri cursul judecății. "Nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții. Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării".

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2018 și a încheierii din 9 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, pe care le va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, punând în vedere acestei instanțe ca, analizând raportul dintre cele două temeiuri de suspendare a judecății cauzei, respectiv dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (suspendarea voluntară) și cele ale art. 413 alin. (1) pct. 3 din același cod (suspendarea facultativă), să ia măsurile procesuale cuvenite, cu respectarea principiului disponibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2018 și a încheierii din 9 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă în dosarul nr. x/2016.

Casează încheierile atacate și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.