ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1486/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1486/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 iunie 2023
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele litigiului.
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 04.10.2019, precizată la data de 14.02.2020, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. x/13.08.2019 emise de intimata Casa Județeană de Pensii Argeș, motivat de faptul că nu i-a fost acordat indicele de corecție prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, solicitând ca atare obligarea intimatei să-i revizuiască drepturile de pensie stabilite, prin acordarea indicelui de corecție cuvenit.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 1925/2020 din 16 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă contestația precizată, fiind obligată intimata să acorde contestatorului indicele de corecție prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. x/13.08.2019, precum și să plătească diferențele începând cu data de 14.02.2018.
Hotărârea recurată
Împotriva acestei sentințe, au formulat apel părțile.
Prin decizia civilă nr. 1833/2021 din 21 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de intimata Casa Județeană de Pensii Argeș și de contestatorul B. împotriva sentinței civile nr. 1925 din data de 16 septembrie 2020.
II. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul C..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 19.12.2022, sub nr. x/2022.
III. Procedura de soluționare a recursului
Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 04 octombrie 2019, deci după intrarea în vigoare a acestei legi.
Prin rezoluția din 28 februarie 2023, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 15 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:
Prezentul recursul este îndreptat împotriva deciziei civile nr. 1833/2021 din 21 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate de contestatorul B. și de intimata Casa Județeană de Pensii Argeș împotriva sentinței civile nr. 1925 din data de 16 septembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Argeș.
Obiectul litigiului este reprezentat de contestația împotriva deciziei nr. x/13.08.2019, privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă, formulată de contestator în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Argeș.
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010, forma în vigoare la data sesizării instanțelor cu prezenta cauză, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă; Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
În același timp, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
În sfârșit, consacrând principiul legalității, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege".
Rezultă așadar că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Pitești în soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe este definitivă, prevederile legale enunțate înlăturând în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în materia asigurărilor sociale.
Prin urmare, calea de atac declarată în cauză de recurent, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, apare ca inadmisibilă.
Nu se poate aprecia că respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă ar fi de natură să încalce dreptul de acces la justiție al recurentului, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de Constituția României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuând în Cauza Botten împotriva Norvegiei că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.
Prin urmare, de vreme ce recurentul a beneficiat de o judecată în primă instanță, precum și în calea de atac prevăzută de lege, nu se poate susține că prin respingerea recursului ca inadmisibil i s-ar încălca accesul la justiție, în condițiile în care hotărârea atacată este, potrivit dispozițiilor legale enunțate, definitivă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., raportat la art. 155 din Legea nr. 263/2010, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva deciziei civile nr. 1833/2021 din 21 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2023.