ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1670/2017

Decizia nr. 1670/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apei București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. i-au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Municipiul București, prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București, solicitând obligarea acestora:

a) la efectuarea în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii a operațiunilor administrative de expropriere prevăzute la art. 4 din Legea nr. 255/2010, referitoare la terenul situat în București, sector 3, în suprafață de 2.175 mp;

b) la plata către reclamanți a sumei de 352.350 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul lipsei de folosință, calculate pe perioada februarie 2014 - februarie 2017 și, în continuare, câte 9.787,50 lei lunar până la finalizarea operațiunilor administrative de expropriere.

În motivarea cererii, reclamanții au susținut, în esență, că, deși sunt proprietarii terenului sunt lipsiți de posibilitatea exercitarea atributelor dreptului de proprietate, întrucât autoritățile pârâte, care au primit calitatea de expropriatori prin Legea nr. 174/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 86/2014, de modificare printre altele și a Legii nr. 255/2010, până în prezent, nu au demarat procedura de expropriere prevăzută de lege.

De asemenea, reclamanții au susținut că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 actul de expropriere este act administrativ și se emite de către expropriator, motiv pentru care instanța competentă să soluționeze cererea este instanța de contencios administrativ.

Au susținut că prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 255/2010, astfel curn a fost modificată, au fost declarate de utilitate publică lucrările care vizează și terenul pe care îl dețin în proprietate, în vederea realizării construcțiilor administrative necesare funcționării sistemului judiciar în zona centrală a Municipiului București. Or, în lipsa declanșării procedurilor prevăzute de lege pentru demararea lucrărilor, deși terenul este rezervat, în lipsa unei juste despăgubiri Ii se produce o încălcare esențială a dreptului de proprietate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 7, 8, 10 din Legea nr. 554/2004, ale Legii nr. 255/2010, ale art. 555 C. civ., ale art. 44 din Constituție, ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Prin sentința civilă nr. 2642 din 27.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivare, s-a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 255/2010 sunt declarate de utilitate publică lucrările de interes public național de construcție, reabilitare, modernizare și reconversie funcțională, pentru construcții administrative necesare funcționării sistemului judiciar, în zona centrală a municipiului București, delimitată în condițiile legii, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora.

De asemenea, conform art. 3 din cuprinsul aceluiași act normativ pot fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ, și a oricăror alte entități, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes național, județean și local.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2010 etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care lac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.

La termenul de judecată din data de 30.05.2017, la interpelarea curții, reclamanții au susținut că primul capăt al acțiunii vizează toate operațiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 255/2010,

Față de aceste împrejurări, văzând și ansamblul motivelor expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, curtea a reținut că, prin intermediul primului capăt de cerere, reclamanții, pretinzând că lucrările de utilitate publică prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 255/2010 vizează, în fapt, imobilul ai cărui proprietari sunt, au solicitat obligarea autorităților pârâte la expropriere. Altfel spus, afirmând existența unei exproprieri în fapt (împrejurare care reiese și din cuprinsul celui de-al doilea petit, prin intermediul căruia, reclamanții au afirmat că au fost lipsiți de folosința bunului) reclamanții au solicitat recunoașterea acesteia în drept.

Or, astfel după cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun” adică a tribunalelor, secțiile civile [art. 95 C. proc. civ., dar și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 interpretat prin analogie]. Or, finalitatea prezentului demers judiciar este reprezentată, indiscutabil, de recunoașterea dreptului la despăgubire.

Față de aceste împrejurări, curtea a constatat că primul capăt de cerere este de competența Tribunalului București, secția civilă.

Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, curtea a reținut că acesta prezintă, de asemenea, caracter principal. Aceasta, întrucât soluția sa nu depinde de cea aferentă primului petit. Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, față de natura raportului dedus judecății prin această solicitare, anume de răspundere civilă delictuală, prin raportare la prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ. interpretate per a contrario și art. 95 C. proc. civ., s-a constatat că, și în privința acestuia, competența de soluționare revine tot tribunalului, secția civilă.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1135 din 8 septembrie 2017, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a declinat competența de soluționarea a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal; în conformitate cu prevederile art. 133 pct. 1 noul C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență; în baza art. 134 noul C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la necompetența materială, potrivit art. 245 noul C. proc. civ. excepția procesuală este mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul Ia acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale s-a arătat că aceasta este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la efectuarea în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii a operațiunilor administrative de expropriere prevăzute la art. 4 din Legea nr. 255/2010, referitoare la terenul situat în București, sector 3, în suprafață de 2.175 mp și la plata către reclamanți a sumei de 352.350 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând echivalentul lipsei de folosință, calculate pe perioada februarie 2014 - februarie 2017 și, în continuare, câte 9.787,50 lei lunar până Ia finalizarea operațiunilor administrative de expropriere.

În drept, cererea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7, 8, 10 din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (4) Legea nr. 255/2010, Legea nr. 33/1994, art. 555 noul C. civ., art. 44 Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O. și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Tribunalul a reținut că instanța este ținută de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că instanța nu ar putea să schimbe, peste voința celui care are calitatea de reclamant în cererea respectivă, fundamentul pretenției formulate.

În cauză, acțiunea are ca obiect solicitarea reclamanților de a fi obligați pârâții Ia exercitarea unui act de putere publică, respectiv cel de a parcurge etapele administrative premergătoare exproprierii propriu-zise, cererea fiind specifică materiei contenciosului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său (...) prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, iar conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în sentința de declinare, tribunalul a reținut că prezenta cauză nu se încadrează în dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, potrivit cu care: (1) Soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere. (2) Tribunalul va fi sesizat de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condițiile art. 18-20. Astfel, dispozițiile citate vizează sesizarea instanței de către expropriator pentru a se pronunța cu privire !a exproprierea propriu-zisă, în vreme ce în speța de față se solicită obligarea pârâților Ia efectuarea tuturor operațiunilor administrative anterioare acestei etape, operațiuni a căror îndeplinire a fost solicitată de către reclamanți, pe care însă pârâții refuză să le efectueze.

Având în vedere atât motivarea cererii, cât și concluziile reclamanților de la termenul din data de 08.09.2017 referitoare la excepția necompetenței materiale, tribunalul a reținut că reclamanții au arătat că sunt persoane vătămate în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care și-au întemeiat expres cererea pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, considerată pentru motivele expuse de reclamanți, a fi calea corectă pentru reglementarea situației în care se găsesc.

Întrucât capătul doi al cererii este strâns legat de primul capăt, tribunalul apreciază că și în privința acestuia este competentă material Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei În favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Deși în procedura exproprierii sunt implicate autorități publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acestea efectuând operațiunile administrative necesare trecerii bunului din proprietatea privată în proprietatea publică, procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, prin reglementarea specială a Legii nr. 33/1994 și a Legii nr. 255/2010, scapă prevederilor legii generale, respectiv Legii nr. 554/2004, referitoare la competența de soluționare a litigiilor în legătură cu această procedură.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2010 etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere.

Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „Soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere”.

La termenul de judecată din data de 30.05.2017, la interpelarea instanței - Curtea de Apel București, reclamanții au susținut că primul capăt al acțiunii vizează toate operațiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 255/2010.

Față de aceste împrejurări, văzând și ansamblul motivelor expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin intermediul primului capăt de cerere, reclamanții, pretinzând că lucrările de utilitatea publică vizează, în fapt, imobilul ai cărui proprietari sunt, au solicitat obligarea autorităților pârâte la expropriere. Există astfel o expropriere în fapt așa cum rezultă din cuprinsul celui de-al doilea petit, prin intermediul căruia, reclamanții au afirmat că au fost lipsiți de folosința bunului.

Din cuprinsul prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun”.

Față de aceste împrejurări, se constată că primul capăt de cerere este de competența Tribunalului București, secția civilă.

Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, acesta prezintă, de asemenea, caracter principal, întrucât soluția sa nu depinde de cea aferentă primului petit. Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, cererea de obligare a autorităților administrației publice locale în materia exproprierii, atât în ceea ce privește efectuarea acestei proceduri, cât și acordarea despăgubirilor, revine spre competență instanței civile, ca instanță de drept comun, respectiv tribunalului, competent în soluționarea în primă instanța a acestor cereri.

Imobilul în litigiu este situat în București, sector 3, astfel că, instanța competentă este Tribunalul București.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2017.