ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 543/2025

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a IX- a de Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. x/3/2014, reclamanții A, B, C, D, E și F au chemat în judecată pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună, în principal: - obligarea pârâtului fie să îndeplinească procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește terenul intravilan în suprafață de 824,66 m.p. situat în București, str. (...) (fostă (...)), sector 3, fie să se constate nulitatea absolută a exproprierii realizate fără respectarea procedurii legale, cu obligarea pârâtului la plata unei juste despăgubiri în cuantum de 700.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR, cu luarea în calcul la evaluarea despăgubirii totale și a daunelor în sumă de 90.000 euro datorate pentru lipsa de folosință pe ultimii 3 ani. În subsidiar, s-a solicitat: - obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 euro, în echivalent lei, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând plata lipsei de folosință pe ultimii trei ani; - obligarea pârâtului, fie la plata lunară a sumei de 2500 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând plata/chiria/despăgubirea pentru lipsa de folosință a bunului litigant, fie la un schimb de terenuri, avându-se în vedere suprafața, prețul și zona. De asemenea, s-a solicitat ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se stabilească un termen de executare a obligației de maximum două luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, aplicarea unei amenzi în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. Prin încheierea pronunțată de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului București la data de 04 iunie 2015, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei secții și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secțiilor Civile ale Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a V-a Civilă, sub nr. x/3/2014**, la data de 28 iulie 2015. Reclamanții au formulat cerere precizatoare (fila 14 dosar T.B. Secția a V-a) învederând că valoarea în lei a pretențiilor ce fac obiectul capătului de cerere a cărei admitere o solicită în principal este de 3.098.830 lei, iar obiectul cererii de chemare în judecată formulată în subsidiar este de 398.000 lei și 11.067,25 lei, toate sumele în lei fiind calculate la cursul BNR din 11.11.2014, data cererii introductive, respectiv la curs de 4,4269 lei pentru un euro. La data de 15.10.2016, reclamanții au formulat cerere de modificare a acțiunii inițiale (filele 159-160 dosar T.B. Secția a V-a) în temeiul dispozițiilor art. 204 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a Unității Administrativ Teritoriale a Sectorului 3 al Municipiului București, astfel ca acesta să fie obligat în solidar cu pârâtul Municipiul București, reprezentat prin Primar General, la plata sumelor menționate în petitul acțiunii. La data de 17 noiembrie 2016, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Sector 3 București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, arătând că aceasta a fost formulată cu depășirea primului termen la care reclamanții au fost legal citați, conform art. 204 C. proc. civ., în lipsa unui un acord expres al pârâților în sensul modificării acțiunii cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Sentințele pronunțate de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1455 din 09 decembrie 2016, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția tardivității cererii de modificare a acțiunii, a respins, ca fiind tardiv formulată cererea de modificare a acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la îndeplinirea procedurii prevăzute de Legea 33/1994, a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la îndeplinirea procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994 ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a procedurii de expropriere, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a procedurii de expropriere ca inadmisibil și a admis, în parte, acțiunea, obligând pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 34.820 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada mai 2013 - mai 2016, pentru terenul în suprafață de 824,66 m.p., situat în București, str. (...), sector 3 și la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză, constând în onorariu expert. Prin sentința civilă nr. 793 din 09 iunie 2017, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de către reclamanți privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1455 din 09 decembrie 2016, pronunțată în dosarul cu nr. x/3/2014** al Tribunalului București - Secția a-V-a Civilă, fiind respinse, ca neîntemeiate, cererile având ca obiect plata sumei de 378.000 Euro, reprezentând contravaloarea terenului în litigiu, plata lunară a sumei de 2500 Euro/lună reprezentând plata/chiria/despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului litigant, obligarea la un schimb de terenuri, precum și cererea de instituire prin hotărâre judecătorească a unui termen de executare sau de aplicare a unei amenzi judiciare. Reclamanții A, B, C, D, E și F au declarat apel împotriva sentințelor civile nr. 1455 din 09 decembrie 2016 și nr. 793 din 09 iunie 2017, precum și a încheierii de ședință din data de 02 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014**. De asemenea, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1455 din 09 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014**.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă intermediară nr. 419/A din 29 martie 2019, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți A, B, C, D și F împotriva sentințelor civile nr. 1455 din 09 decembrie 2016 și nr. 793 din 09 iunie 2017 și a încheierii de ședință din 02 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014** și de apelantul-pârât Municipiul București prin Primar general, împotriva sentinței civile nr. 1455 din 09 decembrie 2016, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/3/2014**, a anulat sentințele civile atacate și a reținut cauza spre judecare în fond. Prin decizia civilă nr. 817 A din 31 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III- a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanța evocând fondul: A respins cererea adițională formulată în data de 15 octombrie 2016, ca tardivă. A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la îndeplinirea procedurii prevăzute de Legea nr. 33/1994 și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat de persoane fără calitate procesuală activă. A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a procedurii de expropriere și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primar General, ca neîntemeiată. A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A, B, C, D și F, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, astfel cum a fost precizată. A obligat pârâtul Municipiul București la plata către reclamanți a sumei de 28.578 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință teren pentru perioada 12 noiembrie 2011- 31 octombrie 2021. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 7540 lei, reprezentând onorarii experți și onorariu avocat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 august 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția de primire din 3 august 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Motivele de recurs formulate: Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel. Prin prisma motivelor de casare indicate a fi cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de dispozițiile art. 1357 C. civ. din 2009, în sensul că instanța de apel, în evocarea fondului a reținut în mod eronat întrunirea condițiilor cumulative prevăzute de acest text de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Municipiului București referitoare la existența unui prejudiciu, existența faptei ilicite, raportul de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. A mai precizat că în mod greșit instanța de apel a reținut în considerente că ar exista o dublă faptă ilicită a Municipiului București (ingerință în dreptul de proprietate privată și omisiunea de a declanșa procedura de expropriere), în condițiile în care se recunoaște de către aceeași instanță atât lipsa de rigoare a cererii de chemare în judecată (inclusiv a cererii modificatoare din apel), cât și aspectul incontestabil că la momentul dobândirii de către reclamanți a terenului în litigiu (27 iulie 2007), acesta se afla în subzona T1, încă din anul 2000 (momentul aprobării Planului Urbanistic General al Municipiului București, prin HCGMB nr. 269/2000) neexistând practic, în niciun moment o faptă ilicită a Municipiului București, care să producă un prejudiciu reclamanților în perioada 2007 (momentul dobândirii terenului) și până în prezent. Recurentul a reiterat faptul că prin decizia intermediară nr. 419/A din 29 martie 2019 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, s-a reținut că ,,în fața instanței de apel, reclamanții au depus cererea precizatoare, prin care au arătat că fapta ilicită s-a produs în luna octombrie 2011, când Municipalitatea a amenajat un spațiu verde pe terenul ce le aparține, prin plantarea de arbori și prin amenajarea de betoane cu alei pietonale, aspecte de care au luat cunoștință în luna aprilie a anului 2012, astfel că fapta este săvârșită sub imperiul Codului civil din 2011”, și a concluzionat că, în acest context, se impunea ca instanța de apel să analizeze condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la cererea precizatoare din apel precum și la petitul cererii de chemare în judecată. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. și nu au fost dezvoltate în mod distinct critici privitoare la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 20 ianuarie 2025. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut, în principal, faptul că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității recursului și să aprecieze cu privire la excepția nulității acestuia (invocată prin întâmpinare), precum și cu privire la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute în mod limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 4 februarie 2025. Nu au fost depuse puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen la 4 martie 2025, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra admisibilității recursului. Recurentul Municipiul București a transmis în 4 martie 2025, după încheierea ședinței de judecată, prin e-mail, note scrise privind raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care a solicitat soluționarea recursului în ședință publică, cu citarea părților, motivat de faptul că problemele de drept și chestiunile litigioase deduse judecății presupun o analiză complexă a normelor legale incidente. În subsidiar, a arătat că astfel cum au fost formulate, criticile de recurs sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: Intimații A, B, C, D, E și F au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Au susținut că recursul a fost încadrat formal în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care au solicitat admiterea excepției nulității și constatarea nulității cererii de recurs, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Pe fondul cauzei, au combătut susținerile recurentului referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material și au arătat că acesta și-a construit criticile pe redarea trunchiată și distorsionată a unor elemente ale cererii precizatoare și pe argumente eronate referitoare la ,,fapta ilicită continuă” săvârșită de municipalitate. Mai mult, au arătat că data la care se raportează ca moment la care s-a născut fapta ilicită este octombrie 2011, iar nu amenajarea ulterioară a municipalității derulată pe parcursul anului 2016. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege. În privința acestei căi extraordinare de atac, se reține că una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs. Obligația părții recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Invocarea unor critici care nu se încadrează în nici un motiv de recurs prevăzut de lege sau invocarea lor formală atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Se observă că, în prezenta cauză, recurentul și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C. proc. civ.; în realitate, invocarea acestor motive de nelegalitate este formală, neputând fi reținută existenta unor (veritabile) critici de nelegalitate, în sensul exigentelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. În concret, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), recurentul nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze acest motiv de casare. În speță, recurentul a indicat subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1357 C. civ. de către instanța de apel atunci când, în evocarea fondului, a reținut în mod eronat întrunirea condițiilor cumulative prevăzute de acest text de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Municipiului București. Deși a precizat normele de drept material pretins a fi fost nesocotite sau încălcate de instanța de apel, Înalta Curte reține că pentru a putea declanșa un control de legalitate, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept pretins a fi fost încălcată sau interpretată eronat, ci acesta trebuie să arate, în concret, si în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, raportat la considerentele hotărârii atacate. În speță, în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul antamează chestiuni de temeinicie, ce tind la reanalizarea fondului, atunci când arată că neagă existența faptei ilicite sau responsabilitatea amenajării spațiului verde pe terenul reclamanților și când concluzionează că, în acest context, se impunea ca instanța de apel să analizeze condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la petitul cererii de chemare în judecată precum și la susținerile din cererea precizatoare din apel. Or, aceste aspecte sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, intrând exclusiv în atribuția instanțelor devolutive. În recurs nu mai pot fi invocate motive care sa vizeze modalitatea în care primele două instanțe au reținut starea de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze la cele deja stabilite din acest punct de vedere în faze procesuale anterioare si fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate. Prin urmare, în lipsa unei motivări efective a criticilor formulate, care să vizeze în drept considerentele pe care instanța si-a întemeiat soluția, trimiterea generică pe care o face recurentul la conținutul unor texte de lege nu reprezintă o motivare aptă sa declanșeze un control de legalitate în această etapă procesuală. Se mai reține că recurenții nu au dezvoltat în mod distinct critici privitoare la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. evocat formal. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. În aplicarea art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite condițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimați, dat fiind că instanța nu poate determina existența și cuantumul cheltuielilor de judecată prin apreciere, în lipsa unor mijloace probatorii adecvate depuse în dosarul cauzei.