ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2015

Decizia nr. 3817/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1173 din 3 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 131 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, pe fond, a respins acțiunea reclamantei SC A. SA Frumușica, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Acțiunea reclamantei a fost formulată în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, care reglementează dreptul reclamantului la despăgubiri pentru întârziere, răspundere ce își are sorgintea în răspunderea delictuală prevăzută de art. 998-999 C. proc. civ.

Pentru acordarea acestor despăgubiri, prevăzute de lege pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termen a hotărârii judecătorești, este necesar a se stabili atitudinea culpabilă a autorității publice în neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa.

Or, în cauză, pârâtul s-a conformat celor dispuse prin sentința nr. 65/2006, elaborând proiectul de hotărâre de declarare a stării de calamitate în județul Botoșani, ce a fost adoptat de Guvernul României prin H.G. nr. 570/2007. Cât privește îndeplinirea formalităților administrative legale în vederea acordării despăgubirilor către reclamantă, pârâtul a susținut în mod întemeiat că societatea nu a respectat în întregime procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002, întrucât documentația depusă nu este însoțită de procesul-verbal de constatare și evaluare și de actul care să ateste că terenul nu a fost amenajat pentru irigații ori că nu s-a putut amenaja la irigat.

Aceste aspecte sunt consemnate și în raportul de expertiză, care menționează că nu a existat comisia de constatare și evaluare, iar faptul că terenul nu a fost amenajat pentru irigații în 2004 a fost confirmat abia în anul 2009.

Ca atare, cât timp nu i-au fost comunicate pârâtului toate documentele necesare pentru a se putea proceda la calculul despăgubirilor, nu se poate susține că sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii autorității publice prin plata despăgubirilor.

Împotriva deciziei nr. 1173 din 03 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, intimata-reclamantă SC A. SA Frumușica a formulat cerere de revizuire.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuenta susține următoarele:

În primăvara anului 2004 SC A. SA Frumușica a înființat culturi agricole. Culturile au fost compromise în procent de 90% de secția excesivă persistentă, calamitate naturală prevăzută în Legea nr. 381/2002, art. 2. Pentru a primi despăgubirile pentru calamitate naturală conform Legii nr. 381/2002 producătorii agricoli au următoarele obligații:

- declararea și înregistrarea culturilor agricole: art. 19, alin. (1);

- asigurarea culturilor prin societăți de asigurare: art. 5;

- înștiințarea Primăriei în cel mult 48 ore de Ia producerea calamității: art. 19, pct. c;

- respectarea tehnologiei: art. 19, pct. b;

Nici o altă normă legislativă nu prevede o altă obligație pentru producătorii agricoli afectați de calamitate naturală să încaseze despăgubiri.

S-a demonstrat în toate procesele legate de această speță că, SC A. SA Frumușica a îndeplinit cumulativ toate condițiile impuse de Legea nr. 381/2002, și ca atare celelalte proceduri și obligații pentru constatarea și declararea stării de calamitate, precum și plata efectivă a daunelor sunt în sarcina instituțiilor abilitate conform legislației menționate.

Conform art. 4 din H.G. nr. 570/2007: „Beneficiază de despăgubiri producătorii agricoli care au depus documentația la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a județului Botoșani în cursul anului 2004”.

Guvernul României a emis o hotărâre prin care declară starea de calamitate și exclude posibilitatea ca producătorii agricoli să beneficieze de dreptul legal de a primi despăgubiri.

Introducerea art. 4 în H.G. nr. 570/2007 nu doar ca obstrucționează aplicarea legii, dar încalcă și dispozitivul sentinței nr. 65/2006 a Curții de Apel Suceava, definitivă și irevocabilă, care obligă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu privire la declararea stării de calamitate a culturilor prăsitoare din anul 2004 în județul Botoșani și să îndeplinească formalități administrative legale în vederea acordării despăgubirilor. H.G. nr. 570/2007 a fost elaborată exact pentru a nu acorda despăgubiri, încălcând spiritul Legii nr. 381/2002.

Revizuenta mai precizează că a formulat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o plângere referitoare la această speță, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 17.03.2015 în Dosarul nr. x/10, a constatat că, în cazul SC A. SA Frumușica, a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană și art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție. Conform procedurilor Curții Europene a Drepturilor Omului actuale, judecătorul de camera preliminară nu se apleacă asupra fondului, făcând doar constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil, nu solicită alte probe pe fond, obligând statul român la plata unor daune morale.

În opinia revizuentei, raportat la prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înțeles să respingă fondul pretențiilor deoarece consecințele grave ale deciziei interne pot fi remediate prin revizuire. Conform Deciziei nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curții Constituționale a României, o decizie C.E.D.O. ce recunoaște încălcarea unui drept, respingând pronunțarea pe fond poate fi atacată cu revizuire la instanțele românești exact pentru a se soluționa fondul cauzei.

Prin întâmpinarea formulată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a invocat excepția prematurității și excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Prealabil analizării motivelor cererii de revizuire formulate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția prematurității cererii de revizuire constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuenta, SC A. SA Frumușica, prin Lichidator judiciar B. IPURL - C., solicită casarea deciziei civile nr. 1173 din 03 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/39/2008 și menținerea sentinței civile nr. 131 din 12 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/39/2008; actualizarea sumelor cuprinse în sentința civilă nr. 131 din 12 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/39/2008, efectuarea unei expertize contabile pentru evidențierea pagubelor produse în perioada cuprinsă între anii 2004-2015 cu cheltuieli de judecată.

În cauză, revizuenta invocă decizia Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 17.03.2015, decizie care însă nu a fost publicată în M. Of. al României.

Or, potrivit art. 324 alin. (3) C. proc. civ. termenul de revizuire este de 3 luni care se socotește de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, în M. Of. al României.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prezenta cerere de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție la data de 20.05.2015, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei emisă la data de 17.03.2015 de către Curtea Europene a Drepturilor Omului, nefiind astfel îndeplinită cerința premisă a textului de lege sus-arătat în sensul necesității publicării în Monitorul Oficial al României al deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, moment de la care și în raport de care urmează a se calcula curgerea termenului de revizuire.

În contextul cauzei de față, dată fiind și complexitatea raporturilor juridice dintre părți, după cum a arătat chiar revizuenta, publicarea hotărârii C.E.D.O. în M. Of. al României apare ca fiind absolut necesară, aceasta fiind versiunea oficială ce urmează a fi avută în vedere de instanța de revizuire în soluționarea cererii.

Câtă vreme o atare condiție premisă nu a fost îndeplinită, excepția de prematuritate invocată apare așadar ca fiind întemeiată.

Pentru considerentele arătate și în raport cu dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este prematur formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de prematuritate.

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. SA Frumușica, prin lichidator judiciar B. IPURL - C., împotriva deciziei nr. 1173 din 03 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca prematur declarată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2015.