ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3370/2015

HOTĂRÂRE
29.10.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3370/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3370/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Unitatea Militară X Cluj Napoca, anularea Deciziei nr. A2181/12.06.2013 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Direcția de audit, precum și a Deciziei nr. A286/29.04.2013 emisă de Unitatea Militară X prin care a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea avertisment, cu consecința radierii sancțiunii disciplinare aplicate.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale, în nume propriu.

Totodată, prin sentința nr. 22 din 24 ianuarie 2014, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. A2181/12.06.2013, emisă de Ministerul Apărării Naționale, și Decizia nr. A286/29.04.2013 emisă de Unitatea Militară X, dispunând radierea sancțiunii disciplinare aplicată în baza acestor decizii.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 17 ianuarie 2014 a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și ca reprezentant legal al unității militare, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., republicat.

3.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul critică soluția instanței de fond prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale, în nume propriu, prin ministru, arătând că în mod greșit s-a reținut că reclamantul a atacat atât Decizia nr. A-286/29.04.2013, cât și Adresa nr. A-128/12.06.2013.

Recurentul susține că, din studierea dosarului instanței de fond, rezultă că reclamantul nu a făcut nicio precizare în sensul contestării Adresei nr. A-2181/12.06.2013.

Adresa nr. A-2181/12.06.2013, prin care i s-a comunicat reclamantului menținerea sancțiunii aplicate, nu poate fi considerată și nici nu îndeplinește condițiile unei noi decizii, deoarece a fost emisă de șeful Direcției audit intern și nu de M.Ap.N, prin ministru.

Cum reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea unui act emis de o structură constituită la nivel local, instanța competentă să soluționeze cererea este Tribunalul Cluj, iar în cadrul procesului, M.Ap.N., nu poate sta în instanță decât în calitate de reprezentant al U.M. X Cluj.

3.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de fond a dat un înțeles greșit expresiei utilizate de reclamant, în sensul că acesta nu ar depăși cadrul acceptabil impus de normele de comunicare, statutul profesional și reguli de politețe, fără a observa că, atât șeful direct, cât și comisia de cercetare, au invocat că sunt insinuate/ afirmate acuze neîntemeiate privind probitatea morală și profesională a comandantului nemijlocit în executarea atribuțiilor de comandă, cu referire expresă la afirmarea necesității menținerii actualei componențe a echipei de audit, pentru a nu perturba, în mod voit desfășurarea misiunii Direcției audit intern.

De asemenea, recurentul critică soluția primei instanțe prin care a dispus radierea sancțiunii disciplinare, avându-se în vedere că radierea operează de drept, conform art. 66 alin. (1) din Regulamentul disciplinei militare.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 2 martie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din 1 aprilie 2015.

Motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, este nefondat.

Cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 70 alin. (4) din Ordinul nr. M26/2009, la instanța de contencios administrativ se atacată decizia dată în soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de sancționare.

În speță, acest înscris este materializat prin adresa/decizia nr. A-2180/12.06.2013 emisă de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Audit Intern, astfel încât chiar și în situația în care reclamantul nu a menționat expres prin cererea introductivă numărul și data acestui act, judecătorul fondului a procedat legal, în raport de dispozițiile sus-menționate.

Prin urmare, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj a fost în mod corect respinsă de instanța de fond.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale a fost rezolvată de curtea de apel conform prevederilor legale în materie, având în vedere că Direcția audit intern este parte componentă a autorității recurente, fiind firesc ca în proces aceasta să stea în calitate de pârât și reprezentată de către ministru.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se reține netemeinicia acestuia.

Dispozițiile legale considerate a fi interpretate greșit sunt cele cuprinse la art. 6, art. 127 și 134 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară în unitate, aprobat prin Ordinul M.Ap.N. nr. M92/2008.

Potrivit art. 6: „Relațiile dintre militari se stabilesc prin sistemul de conexiuni interumane impus de specificitatea organismului militar. Relațiile între militari se bazează pe disciplină, respect și încredere”.

Art. 127 prevede că „raportul personal trebuie să fie făcut în limitele politeții militare, să se refere numai la problemele care pot fi probate cu dovezi și să privească strict persoana militarului în cauză”, iar conform art. 134 alin. (4): „militarul care, prin raportul său face intenționat o sesizare, reclamație, ori încalcă regulile politeții militare în redactarea sau prezentarea verbală a acestuia răspunde disciplinar”.

Intimatului-reclamant i s-a imputat faptul că în cuprinsul raportului personal a afirmat că „menținerea actualei componențe a echipei de audit” s-ar impune pentru a nu perturba, în mod voit, desfășurarea misiunii de audit intern. S-a reținut astfel că raportul conține expresii insinuante, acuze neîntemeiate privind probitatea morală și profesională a comandantului nemijlocit în executarea atribuțiilor de comandă.

Din actele dosarului rezultă că la nivelul unității unde lucrează intimatul există o stare tensionată întreținută și insuficient manageriată de șeful SAIT 4.

Din cuprinsul raportului întocmit de intimat, aflat la dosarul de fond, reiese că acesta și-a exprimat temerea cu privire la consecințele ce decurg din schimbarea unui membru al echipei de audit.

Termenii folosiți în raport denotă atât buna-cuviință, cât și buna-credință a intimatului, acesta arată că „respectuos vă adresez rugămintea” sau solicită reanalizarea situației exprimându-și „deplina convingere că răspunsul va fi unul pozitiv”.

În acest context, solicitarea de a nu se perturba, în mod voit, desfășurarea misiunii Direcției de audit intern nu se îndepărtează de la regulile politeții militare, deoarece cele trei cerințe (în mod voit) nu pot fi privit distinct de întregul mesaj transmis în scris de intimat.

Este excesiv ca numai trei cuvinte din raportul întocmit ce conține patru pagini să încline balanța în favoarea constatării săvârșirii de către intimat a abaterii disciplinare care să conducă la aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

În mod corect a apreciat judecătorul fondului că, prin maniera de exprimare aleasă, intimatul-reclamant nu a adus acuze neîntemeiate privind probitatea morală și profesională a comandantului, ci doar și-a apărat drepturile derivând din funcția deținută.

Cu privire la nelegala dispoziție a instanței de fond de reducerea sancțiunii disciplinare aplicată, se va reține că aceasta operează de drept numai în situația în care actul de sancționare nu este anulat de instanța de judecată.

În speță, dispoziția judecătorului de la fond nu se referă la radiere ca urmare a trecerii unui interval de timp prescris de lege, ci are în vedere operațiunea de radiere a unei sancțiuni aplicate nelegal.

Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară X Cluj Napoca, împotriva sentinței nr. 22 din 24 ianuarie 2014 și a încheierii din 17 ianuarie 2015 ale Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2015
Decizia nr. 2696/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, sec
ÎCCJ 2016-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1913/2016
Decizia nr. 1913/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii și procedura derulată de prima instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cl
ÎCCJ 2015-05-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1916/2015
Decizia nr. 1916/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2018-03-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 ianuarie 2013 pe rolul
ÎCCJ 2018-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admini
Sursă