ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2016

Decizia nr. 3077/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2016, în cadrul Dosarului nr. x/42/2014 al Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat instanței să dispună restituirea cauțiunii în cuantum de 94.474,71 lei, consemnată la dispoziția instanței de judecată, prin recipisa de consemnare nr. 113662 din 01 aprilie 2014, în Dosarul nr. x/42/2014, având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral fiscal reprezentat de decizia de impunere nr. F-MC 806 din 29 noiembrie 2013 emisă de D.G.A.M.C. în baza raportului de inspecție fiscală nr. F-MC 243 din 29 noiembrie 2013.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 13 iunie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca prematur introdusă, cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală și Agenția Națională de Administrare Fiscală, privind restituirea cauțiunii depusă în vederea soluționării cererii de suspendare act administrativ, soluționată prin sentința nr. 77 din 2 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2014, de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din 13 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că s-a apreciat greșit că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea și până la finalizarea căruia se răsfrâng efectele măsurii suspendării este reprezentat de dosarul de fond (având ca obiect contestația împotriva deciziei de impunere nr. F-MC 806 din 29 noiembrie 2013 emisă de D.G.M.A.C.), iar nu Dosarul nr. x/42/2014, în care s-a judecat cererea privind suspendarea executării deciziei de impunere amintită. Consideră că soluționarea dosarului privind fondul deciziei de impunere nu are nicio înrâurire asupra prezentului dosar, întrucât măsura suspendării a fost dispusă în Dosarul nr. x/42/2014, soluționat definitiv.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în nume propriu și în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că prima instanță a apreciat corect că cererea de restituire a cauțiunii nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât efectele măsurii pentru care aceasta s-a depus nu au încetat. Așa cum rezultă din adresa nr. 889 din 18 mai 2016 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, nu a fost reluată soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere (dosarul penal avut în vedere pentru suspendarea contestației, nefiind soluționat). Prin urmare, efectele suspendării executării deciziei de impunere se mențin în continuare (până la soluționarea definitivă a dosarului privind fondul deciziei de impunere).

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, încadrabile în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, încheierea pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept procesual incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora, în ceea ce privește cererea de restituire a cauțiunii, în mod greșit prima instanță a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nu pot fi primite.

Potrivit art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., republicat:

„(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(…)”.

Condiția privind soluționarea definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea nu este îndeplinită. În mod judicios instanța de fond a constatat că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea este cel referitor la anularea deciziei de impunere. Efectele suspendării executării deciziei de impunere se produc până la soluționarea acțiunii în anularea deciziei de impunere sau, după caz, până la data revocării actului de impunere în procedura administrativă. Necontestat, din conținutul adresei nr. 889 din 18 mai 2016 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, rezultă că nu a fost reluată soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere (dosarul penal avut în vedere pentru suspendarea contestației, nefiind soluționat). De altfel, chiar recurenta afirmă, prin cererea de recurs, că nu este înregistrat pe rolul vreunei instanțe de judecată dosarul având ca obiect acțiunea în anularea deciziei de impunere (litigiul aflându-se încă în etapa administrativă).

Legea procesuală civilă are în vedere nu fondul cererii de suspendare a executării actului ce constituie premisa plății cauțiunii, ci dosarul unde se dezbate fondul dreptului în legătură cu decizia supusă suspendării. Așadar, este neîntemeiată critica recurentei-reclamante în sensul că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea este reprezentat de Dosarul nr. x/42/2014 (având ca obiect cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. F-MC 806 din 29 noiembrie 2013), iar soluția ce se va pronunța pe fondul deciziei de impunere nu are nicio legătură cu cererea de restituire a cauțiunii.

Și condiția privind neformularea unei cereri de despăgubire de către cel îndreptățit nu este îndeplinită în speță, întrucât, pe de o parte, termenul de 30 de zile socotit de la data soluționării fondului cauzei prin hotărâre definitivă nu a început să curgă, iar pe de altă parte, așa cum corect a reținut prima instanță, în speță, pârâtele nu au declarat în mod expres că nu urmăresc obligarea reclamantei la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin suspendarea executării deciziei de impunere.

Prin urmare, prima instanță a făcut o analiză a premiselor restituirii cauțiunii și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reperul general fiind soluționarea definitivă a fondului cauzei, ceea ce în speță încă nu este cazul.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate motivele de recurs încadrabile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA, prin administrator judiciar B. - Filiala București SPRL, împotriva încheierii din 13 iunie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 noiembrie 2016.