ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2472/2016

Decizia nr. 2472/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a solicitat suspendarea executării Deciziei de Impunere din 1 august 2014, emisă de către AJFP Dâmbovița, pentru suma de 3.005.775 lei stabilită nelegal de către AJFP.

Curtea de Apel Ploiești prin Sentința nr. 213 din 28 octombrie 2014 a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA și a dispus suspendarea executării Deciziei de imputare din 1 august 2014 emisă de AJFP Dâmbovița până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, încadrând criticile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a fost admisă cererea de suspendare având în vedere că în cuprinsul acesteia nu s-a indicat vreo împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

Se mai susține că împrejurările de natură a creea o îndoială asupra legalității actului administrativ fiscal atacat, în condițiile în care nu se poate antama în această etapă procesuală aspecte de fond, nu rezultă, cel puțin aparent, din cuprinsul cererii dedusă judecății. Existența cazului nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Cu privire la prevenirea unei pagube iminente, ce s-ar produce intimatei-reclamante în cazul executării imediate, în opinia recurentei nu s-au adus argumente sau dovezi în dovedirea acestei condiții de admisibilitate a cererii.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 11 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a solicitat suspendarea executării Deciziei de Imputare  din 1 august 2014, emisă de către AJFP Dâmbovița, pentru suma de 3.005.775 lei stabilită nelegal de către AJFP.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în speță, reclamanta a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

În fine, Prin Sentința nr. 227 din 4 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect anularea Deciziei de Impunere din 1 august 2014, emisă de către AJFP Dâmbovița, pentru suma de 3.005.775 lei.

Acțiunea intimatei-reclamante, care viza anularea actului administrativ în litigiu, fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanță, prin sentința menționată, reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

În speță, nu mai subzistă nici ipoteza juridică prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora prima instanță a suspendat executarea actului administrativ atacat până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Lege nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății intimate, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva Sentinței nr. 213 din 28 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED