ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2016

Decizia nr. 1125/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C. - E. Iași, să se dispună anularea Deciziei nr. 18760 din 5 iunie 2014, emisă de C., privind soluționarea contestației administrative, precum și a Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 8 aprilie 2014 privind proiectul „Construire pensiune turistică în localitatea Mitocul Dragomirnei, județul Suceava”, emis de C., cu consecința constatării respectării prevederilor Contractului de finanțare din 9 iunie 2011 și a exonerării sale de debitul de 129.256,54 lei, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 22 iulie 2014, reclamanta a depus o cerere de completare a acțiunii inițiale, solicitând suspendarea provizorie a executării Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat în 8 aprilie 2014, privind proiectul „Construire pensiune turistică în localitatea Mitocul Dragomirnei, județul Suceava”, emis de C. - până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimatul B. - C. - E.

Împotriva Încheierii de ședință din data de 9 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL

În motivarea recursului declarat se arată că încheierea recurată materializează interpretarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză.

Recurenta critică soluția instanței de fond pentru faptul că aceasta a reținut că, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, reclamanta s-ar fi limitat doar la considerații de ordin general privind principiul legalității actului administrativ, fără a arăta în concret care sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Susține recurenta că a demonstrat, în speță, că există argumente juridice aparent valabile de natură a justifica temporizarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 08 aprilie 2014, că procesul-verbal reprezintă titlu de creanță fiscală, astfel încât intimata poate iniția oricând împotriva sa acte de executare silită în vederea recuperării debitului și că este absolut necesar să se suspende executarea unui act administrativ asupra căruia există dubii, incertitudini cu privire la legalitatea sau oportunitatea sa, tocmai pentru a se da posibilitatea organului competent să verifice aceste cerințe spre a nu se ajunge la încălcarea legii.

Subliniază recurenta că, în contextul în care toate concluziile reținute prin Procesul-verbal contestat se bazează doar pe presupuneri, măsura luată de intimată este cel puțin aparent abuzivă și materializează o sancțiune disproporționată și în totală contradicție cu principiul proporționalității prevăzut în cuprinsul art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia „orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității”.

Rezultă astfel, în opinia recurentei, că este dată cerința aparenței de drept în favoarea sa, fapt care constituie un caz justificat în sensul normei edictate, în raport și de Recomandarea nr. R (89) 8 adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

În al doilea rând, recurenta critică soluția instanței de fond pentru faptul că aceasta a reținut că, în ceea ce privește condiția „pagubei iminente", reclamanta nu ar fi identificat natura prejudiciului material pe care l-ar suferi prin punerea în executare imediată a actului administrativ contestat și nici nu ar fi detaliat acele aspecte ce țin de o eventuală perturbare gravă a activității acesteia, ca și consecință a punerii în executare a actului administrativ contestat.

În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, recurenta arată că prin actul administrativ contestat, odată intrat în circuitul fiscal, se blochează activitatea societății reclamante, debitul stabilit fiind semnificativ - 129.256,42 lei, la care se adaugă atât dobânzile și penalitățile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare, în raport cu posibilitățile financiare actuale ale societății, iar, până la o finalizare pe fond a dosarului, societatea s-ar afla în imposibilitate de a-și mai achita obligațiile față de creditori.

Subliniază recurenta că nu desfășoară activitate economică, întrucât nici una din investițiile începute nu este finalizată, balanța de verificare reflectând acest lucru; că, pe lângă proiectul pe măsura 313 pentru construirea unei pensiuni turistice, SC A. SRL este beneficiar și al proiectului înființare fermă reproducere suine și procesare primară, localitatea Capu Câmpului, județul Suceava, Contract de Finanțare din 21 iulie 2011 și, din acest punct de vedere, firma nu dispune de resursele necesare pentru a plăti creanța bugetară de 129.256,42 lei către C., creanță care afectează grav situația patrimonială a societății și pune în pericol inclusiv implementarea proiectului pe măsura 121, mai sus-amintit.

Prin urmare, recurenta arată că a prezentat împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, respectiv a identificat și dovedit natura prejudiciul material pe care l-ar suferi prin punerea în executare a actului administrativ contestat, dată fiind iminenta perturbare gravă a activității acesteia, astfel că solicită să se constate incidența dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se admită recursul și, pe fond, să se dispună suspendarea executării procesului-verbal, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din N.C.P.C., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea completatoare a acțiunii inițiale, acțiune care face obiectul Dosarului nr. x/39/2014* al Curții de Apel Suceava, reclamanta a învestit instanța de fond cu soluționarea unei cereri de suspendare provizorie a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în 8 aprilie 2014, privind proiectul „Construire pensiune turistică în localitatea Mitocul Dragomirnei, județul Suceava”, emis de C., până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cererea de suspendare a executării procesului-verbal contestat, ce face obiectul prezentului Dosar nr. x/39/2014*/a1, a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2014.

În recursul său, declarat împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC A. SRL a invocat, în esență, faptul că cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea greșită a acestor prevederi legale.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, nr. R/89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursul său,

reclamanta SC A. SRL susține că aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În consecință, prima instanță a statuat în mod corect că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat, care să conducă la suspendarea executării actului administrativ în cauză.

Astfel, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect

că lecturarea considerentelor acțiunii reclamantei pune în evidență faptul că aceasta s-a limitat la evocarea unor aspecte pur teoretice ce țin de natura juridică și efectele actelor administrativ-fiscale, fără a identifica acele împrejurări de fapt și de drept care, în opinia sa, ar crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, iar trimiterile pe care reclamanta le face la criticile evocate în acțiunea ce are ca obiect anularea actului administrativ emis de pârâtă, nu pot fi reținute și analizate de instanță în cadrul acestui demers procedural, pentru singurul și suficientul argument constând în faptul că s-ar prejudicia fondul litigiului.

Înalta Curte constată astfel că

în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat”, întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentința nr. 20, pronunțată la data de 26 ianuarie 2015 în Dosarul nr. x/39/2014*, Curtea de Apel Suceava a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei având ca obiect anularea

procesului-verbal

care formează obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

În mod corect a reținut instanța de fond în considerentele hotărârii recurate că nici cu privire la condiția „pagubei iminente”, astfel cum este definită de art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, reclamanta nu a identificat natura prejudiciului material pe care l-ar putea suferi prin punerea în executare imediată a actului administrativ contestat și nici nu a detaliat acele aspecte ce țin de o eventuală perturbare gravă a activității sale ca și consecință a punerii în executare a actului administrativ contestat.

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea cel puțin a unei condiții menționate, soluția pronunțată nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Încheierii de ședință din data de 9 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2016.