ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2017

HOTĂRÂRE
21.02.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 615/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit N-E Iași, în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 8 aprilie 2014 privind proiectul "Construire pensiune turistică, localitatea B., jud. Suceava", prin care s-a instituit în sarcina reclamantei un debit de 122.143,70 RON.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 8 septembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării formulată de petenta SC A. SRL

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 8 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul suspendării executării procesului-verbal, până la soluționarea definitivă a cauzei, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că în speță există argumente juridice aparent valabile de natură a justifica suspendarea executării procesului-verbal și care pun, aparent, sub semnul îndoielii legalitatea acestuia.

Contrar celor reținute în Procesul-verbal contestat, între SC C. SRL și SC D. SA nu există o convenție de subcontractare (de natura contractului de antrepriză), ci doar un contract de vânzare-cumpărare de materiale.

Deși prin Procesul-verbal s-a reținut că s-ar fi încălcat pct. 3.3 din Anexa nr. 1 "Sisteme și indicatori de fraudă" la H.G. nr. 875/2011, care se referă la anumite legături între ofertanți care ar indica o colaborare intenționată între aceștia pentru a evita aplicarea prevederilor legale, în cauză au fost respectate prevederile privind adjudecarea contractelor de achiziții, care nu fac referire la nici unul din aspectele evidențiate în Procesul-verbal, respectiv similitudini în formularea ofertei de prețuri.

Documentația necesară cererii de finanțare și contractului de finanțare respectă întru totul indicatorii prevăzuți în criteriile subiective.

Faptul că E. este tatăl administratorului societății reclamante, iar F. este fratele acestuia din urmă nu are nici o relevanță, având în vedere că documentația aferentă măsurii 313 în baza căreia s-a întocmit cererea de finanțare nu conține nici o prevedere de eligibilitate privind legăturile de rudenie între reprezentantul legal al unui beneficiar (G., asociat unic și administrator al SC A. SRL) și alte persoane fizice.

Proiectul a fost demarat exclusiv din inițiativa personală a asociatului unic, care este și unic beneficiar final.

Calitatea de salariat a tatălui asociatului unic la SC D. SA nu este relevantă. Activitatea sa la SC D. SA a privit în exclusivitate un anumit proiect.

Procedurile de achiziții publice au fost realizate în conformitate cu reglementările în vigoare, fără asistența unui consultant extern și au fost organizate cu respectarea strictă a procedurilor indicate în contractul de finanțare.

Faptul că asociatul unic al subscrisei a fost desemnat ca persoană de contact pentru achiziția desfășurată de SC H. SRL, faptul că a selectat adresa domiciliului pentru depunerea ofertelor sau faptul că au fost organizate concomitent procedurile de achiziție nu reprezintă încălcarea prevederilor legale.

Recurenta a criticat concluziile echipei de control privind faptul că în realitate E. este singurul beneficiar al finanțărilor primite și a arătat că a respectat dispozițiile legale și prevederile contractuale, iar concluziile echipei de verificare sunt, aparent, incorecte, abuzive și de natură a aduce atingere drepturilor dobândite în mod valabil de către recurentă.

1.4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic și nelegal, și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, argumentând, în esență, că reclamanta nu indică nici o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat.

De asemenea, din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 25 octombrie 2015, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul formulat de reclamanta SC A. SRL, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Conform celor expuse anterior, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 8 aprilie 2014 privind proiectul "Construire pensiune turistică, localitatea B., jud. Suceava", prin care s-a instituit în sarcina reclamantei un debit de 122.143,70 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege, anume cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, și paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, instanța de control judiciar constată că argumentele invocate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs, rezumate la pct. 1.3., nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal și să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia, mai mult, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, fiind dezvoltate inițial în susținerea cererii recurentei-reclamante de anulare a actelor administrative contestate.

Se mai constată că, prin Sentința nr. 26 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC A. SRL privind anularea Deciziei nr. 18761 din 5 iunie 2014 emisă de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din data de 8 aprilie 2014 privind proiectul "Construire pensiune turistică, localitatea B., jud. Suceava", emis de APDRP.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită și conferă consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii din 8 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2015
Decizia nr. 3610/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurală și P
ÎCCJ 2017-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2832/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SRL în contradi
ÎCCJ 2018-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 418/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 22 octombrie 2014, reclam
ÎCCJ 2019-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secț
ÎCCJ 2017-11-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios admi
Sursă