ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizie nr. 522/2017
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Decizia contestată;
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3635 din 17 noiembrie 2015, a constatat perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 554 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Calea de atac exercitată;
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând motivele prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., care însă nu a fost semnată.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;
Examinând cu prioritate excepția nulității contestației în anulare, Înalta Curte reține că este întemeiată.
În lipsa unor dispoziții speciale cu privire la condițiile procedurale pe care trebuie să le îndeplinească cererea de contestație în anulare, trebuie aplicate regulile comune stabilite pentru cererea de chemare în judecată, respectiv art. 112 C. proc. civ.
În conformitate cu art. 112 pct. 6 C. proc. civ.: ,,cererea de chemare în judecată va cuprinde (…) semnătura”.
Potrivit
art. 133 alin. (1) C. proc. civ.: ”cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.
În temeiul
prevederilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății, (…).
În cauză, contestatorul
a fost citat pentru termenul de judecată din 16 februarie 2017 cu mențiunea de a semna contestația în anulare, însă nu a complinit această lipsă (fila 36 dosar).
Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu, de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, situație în care nu mai poate fi examinată cererea părții pe aspecte ce țin de judecata cauzei.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de contestație în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3635 din 17 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.