ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4092/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată la data de 25 august 2011, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paraților la plata despăgubirilor în bani corespunzătoare deciziei A.V.A.S. nr. 264 din 04 septembrie 2008 și dispoziției Primăriei Municipiului București nr. 10831 din 16 iunie 2008, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri potrivit art. 13 lit. h) din Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G.

nr. 81/2007. Conform rezoluției președintelui completului, din data de 25 august 2011, s-a dispus citarea reclamantului cu obligația de a semna cererea de chemare în judecată sub sancțiunea nulității acțiunii. La termenul de judecată, acordat aleatoriu, din data de 24 octombrie 2011, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa semnăturii și prin sentința nr. 6123 din 24 octombrie 2011 a anulat acțiunea reclamantei, reținând incidența, în cauză a prevederilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 112 pct. 6, art. 114 alin. (1) C. proc. civ. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Z.M., susținând că în mod greșit prima instanță a dispus anularea cererii de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturii, întrucât a trimis, potrivit solicitărilor instanței, cererea semnată, dar probabil nu a ajuns la dosar.

3. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 112 C. proc. civ. „ Cererea de chemare în judecată va cuprinde: 1. numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și contul bancar.

(…) Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul; 2. numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional; (…) 3. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. (…); 4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; 5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. (…); 6. semnătura. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 82 din același cod „ - (1) Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul cererii și semnătura.

De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, și datele de identificare a mijloacelor de comunicare utilizate de părți, precum numărul de telefon, numărul de fax, adresa de poștă electronică sau altele asemenea.” În cauza de față, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Z.M. nu cuprinde semnătura potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc. civ. și art. 112 pct. 6 din același cod și deși i s-a pus în vedere, prin citația comunicată la data de 05 septembrie 2011 să complinească omisiunea menționată, reclamanta nu s-a conformat acestei cerințe. Din acest motiv devin incidente prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „ (1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă”.

Rezultă, așadar, că prima instanță a procedat în deplin acord cu prevederile legale aplicabile, anulând acțiunea reclamantei pentru lipsa semnăturii. Înalta Curte nu poate primi apărările recurentei reclamante potrivit cărora a depus la dosarul de fond acțiunea semnată, dar probabil nu a ajuns la dosar. Din analiza dosarului Curții de Apel București nr. 7590/2/2011, Înalta Curte constată că la dosar există câte două exemplare a acțiunii reclamantei și a adresei de înaintare, cu toate acestea niciun exemplar al cererii de chemare în judecată nu este semnat. Așa fiind și constatând că hotărârea atacată este temeinică și nelegală, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Z.M. împotriva sentinței nr. 6123 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.