Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2018
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 724/2018

HOTĂRÂRE
07.03.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 724/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 724/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2016 sub nr. x/103/2016 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (2) și art. 102 din Legea nr. 223/2015, în contradictoriu cu pârâtul B. - Comisia de Contestații, anularea Hotărârii nr. 138667 din 14 septembrie 2016 emisă de acesta și a Deciziei de pensie nr. 183014/2016 emisă de pârâta C. a B., precum și anularea buletinului de calcul cuprins în anexa deciziei contestate, întrucât la calculul drepturilor de pensie militară de stat, astfel acordate, nu a fost avută în vedere indemnizația lunară brută în cuantum de 3413 lei obținută în perioada 01 decembrie 2011 - 30 aprilie 2016 aferent funcției de vicepreședinte, deținută în cadrul D. din B. Prin încheierea de ședința din II octombrie 2016 Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a înaintat cauza, spre competentă soluționare, secției I civile, a aceleiași instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă, sub nr. x/103/2016*. Prin sentința nr. 875 din 21 aprilie 2012 Tribunalul Neamț, secția I civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea. Prin Decizia nr. 848 din 6 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței anterior menționate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. reclamantul A., arătând că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt a cauzei, iar considerentele deciziei lipsesc cu desăvârșire, ceea ce face imposibilă examinarea pricinii de către instanța de control judiciar.

Recurentul-reclamant mai arată că instanța de apel se limitează la a-și însuși argumentele instanței de fond, fără să-și aducă propria contribuție în motivarea deciziei adoptate. Instanța de apel constată că în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 223/2015, soluția instanței de fond, de respingere a contestației împotriva deciziei privind stabilirea drepturilor de pensie, ar fi legală, întrucât decizia contestată nu ar fi avut în vedere indemnizația lunară bruta obținută de reclamant în perioada în care a deținut funcția de vicepreședinte al SNPPC. Interpretând per a contrario argumentul instanței de apei, daca în decizia privind stabilirea drepturilor de pensie ar fi intrat și calcului indemnizației respective, atunci decizia ar fi fost legală.

Or, situațiile prezentate sunt antagonice din punct de vedere juridic, neputând fi ambele legale în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 223/2015. Împrejurarea că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, respingând apelul doar din perspectiva considerentelor instanței de fond, deși avea obligația de a se pronunța asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept, ca instanță devolutivă, echivalează cu o nepronunțare asupra fondului, situație ce impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, Ia data de 25 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 29 ianuarie 2018, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei, raportul de admisibilitate a fost comunicat la data de 31 ianuarie 2018 intimatului-pârât B. - Comisia de Contestații (termenul pentru depunerea punctului de vedere expirând la 12 februarie 2018), la data de 1 februarie 2018 recurentului-reclamant A. (termenul pentru depunerea punctului de vedere expirând la 12 februarie 2018), la data de 2 februarie 2018 intimatului-pârât B. - C. (termenul pentru depunerea punctului de vedere expirând la 13 februarie 2018). La data de 12 februarie 2018, în termen legal, intimatul-pârât B. - C. a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva acestor hotărâri. În speță, Decizia nr. 848 din 06 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, este dată în apel în soluționarea unui litigiu de asigurări sociale având ca obiect contestație decizie pensionare. Or, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la.

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă si asigurări sociale." Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 100 din Legea nr. 223/2015 conform cărora „Jurisdicția în sistemului pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel.", art. 101 din același act normativ, care prevede că „Litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.", precum și art. 103 din lege, ce stabilesc ca „Hotărârea tribunalului poate fi atacată cu apel." Potrivit art. 104 din Legea nr. 223/2015 „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Prin urmare, în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior menționate, se apreciază că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Bacău fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 848 din 6 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., A., cu domiciliul în Petricani, județul Neamț și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat E., cu sediul în București, sector 2, împotriva Deciziei nr. 848 din 6 noiembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. - Comisia de Contestații, cu sediul în București, sector 1, intimatul-pârât B. - C., cu sediul în București, sector 4. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică azi,7 martie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2018
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 din 26.11.2015, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatele: C
ÎCCJ 2019-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2014/2019
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, la data de 05.12.2016, con
ÎCCJ 2017-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 937/2018
Prin decizia nr. 570 din 21 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis apelul promovat de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț împotriva sentinței civile nr. 1340 din 12 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosa
ÎCCJ 2018-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3633/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3.568, pronunțată la data de 05.11.2015 de Judecătoria Piatra-Neamț, după ce cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale, a fost respinsă excepția lipsei calității p
ÎCCJ 2013-10-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2013
Asupra cererii de față, constată: Prin Sentința civilă nr. 74 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Neamț s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț și s-a anulat decizia de rev
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă