ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2016

Decizia nr. 2186/2016

Deliberând, în condițiile

art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Craiova Ia data de 24 iunie 2016,

revizuentul

A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5277 din 09 noiembrie 2015 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/63/2015, pe care o consideră contradictorie

cu decizia civilă nr. 2782 din 24 mai 2016 pronunțată de aceeași

instanță în Dosarul nr. z/63/2015.

În drept, cererea de revizuire

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire,

s-a arătat că există identitate cu privire la părți, respectiv

calitatea de personal artistic a reclamanților din cele două dosare, obiect

- în ambele cauze s-a solicitat plata prejudiciului echivalent cu diferența

dintre drepturile saiariale primite și cele cuvenite prin luarea în calcul

a salariului stabilit cu aplicarea O.G. nr. 21/2007, aprobată prin Legea

nr. 353/2007 și, respectiv identitate de cauză - întrucât în ambele litigii

drepturile solicitate provin din neaplicarea aceluiași act normativ.

De asemenea, revizuentul a arătat

că prin cele două hotărâri, asupra aceleiași spețe, au

fost pronunțate soluții diferite, susținând că în Dosarul

nr. z/63/2015, precum și în alte dosare soluționate astfel, s-a realizat

o dezlegare corectă a cauzei, motiv pentru care a solicitat admiterea revizuirii

și anularea deciziei nr. 5277 din data de 09 noiembrie 2015 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/63/2015.

Prin decizia nr. 3914 din 21 septembrie

2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

în considerarea dispozițiilor

art. 530 alin. (2) C. proc. civ., a fost declinată competența de soluționare

a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 10 octombrie 2016, fiind repartizată aleatoriu spre

soluționare completului C7, care prin rezoluția din data de 11 octombrie

2016 a stabilit termen la data de 11 noiembrie 2016 în vederea judecării cererii

de revizuire.

Analizând cererea de revizuire,

prin prisma prevederilor legale mai sus arătate și a temeiului de drept

reținut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele

ce succed:

Revizuentul a solicitat instanței

anularea deciziei civile nr. 5277 din 09 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă, în contradictoriu cu intimata B. Craiova, în temeiul

dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide

părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare,

pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe

de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru

judecat a primei hotărâri.

S-a susținut că decizia

a cărei anulare se cere este în contradicție cu decizia nr. 2782 din

24 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, precum și cu alte decizii ale aceleiași

instanțe de apel (Curtea de Ape! Craiova), pronunțate în pricini similare

(drepturi bănești), în privința altor salariați, colegi de serviciu

ai revizuentului, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată.

În aplicarea dispozițiilor

art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea

este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții,

care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar să fie

vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente

decisive ori decizorii sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile

art. 430 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunțate

în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate

de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să

fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite

și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității

de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată

de cea dintâi instanță.

Dacă în manifestarea sa de

excepție procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului

judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot

astfel se întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătorești

se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorității de lucru judecat

se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă

dezlegată anterior între aceleași părți, fără posibilitatea

de a mai fi contrazis.

Or, câtă vreme în prima ipoteză

susținută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între

hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel Craiova),

pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți

ce sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă

nu poate obține anularea deciziei instanței de recurs, întrucât practica

neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri

de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca

hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire

la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și

cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru

judecat se invocă a fi fost încălcată.

Remediul practicii neunitare rămâne

pronunțarea unei decizii în interesul legii însă, la acest moment, date

fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice

finalitate în privința situației revizuentului, întrucât art. 517

alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai

în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești

examinate și nici cu privire la situația părților din acele

procese.

De altfel, prin decizia nr. 341

din 24 mai 2016 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat constituționale

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a statuat că „legiuitorul

a reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. și a impus condiția implicită de a exista o identitate a părții

care promovează calea de atac extraordinară a revizuirii, limitând efectele

revizuirii la cazul respectiv. Reglementarea menționată este una rezonabilă,

de natură a proteja drepturile și interesele legitime ale persoanelor

aflate în diverse raporturi juridice. Aceste prevederi se aplică, de altfel,

tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică".

Prin urmare, scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu

este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora

și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității

de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia

premisă care, de altfel, nu se verifică în speță.

Astfel, revizuentul a înțeles

să solicite în cuprinsul motivelor de revizuire anularea deciziei nr. 5277

din 09 noiembrie 2015, aceasta fiind prima hotărâre pronunțată și

învestită cu autoritate de lucru judecat, și nu a deciziei nr. 2782 pronunțată

ulterior, la data de 24 mai 2016. Or, potrivit dispozițiilor art. 513 alin.

(4) C. proc. civ., în cazul hotărârilor definitive potrivnice, în situația

în care sunt întrunite cerințele de admisibilitate, instanța urmează

a anula cea din urma hotărâre, aceasta fiind, de altfel, cea care încalcă

autoritatea de lucru judecat.

În plus, instituirea normei de

la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării

autorității de lucru judecat, dar și celui ai asigurării securității

raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu

ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea

cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite

asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții

Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu

împotriva României din 7 iulie 2009.

În raport de cele constatate, Înalta

Curte apreciază că nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte

condiții de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei

cauze.

Pentru aceste considerente, având

în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora

dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele

pe care se întemeiază, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a deciziei nr. 5277 din 09 noiembrie 2015 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă, formulată de revizuentul A., cu domiciliul

procedural ales la Cabinet de avocat C., în contradictoriu cu intimata B. Craiova,

cu sediul în Craiova, jud. Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 noiembrie 2016.