ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2016

Decizia nr. 2186/2016 Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova Ia data de 24 iunie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 5277 din 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/63/2015, pe care o consideră contradictorie cu decizia civilă nr. 2782 din 24 mai 2016 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. z/63/2015. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că există identitate cu privire la părți, respectiv calitatea de personal artistic a reclamanților din cele două dosare, obiect - în ambele cauze s-a solicitat plata prejudiciului echivalent cu diferența dintre drepturile saiariale primite și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului stabilit cu aplicarea O.G.

nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007 și, respectiv identitate de cauză - întrucât în ambele litigii drepturile solicitate provin din neaplicarea aceluiași act normativ. De asemenea, revizuentul a arătat că prin cele două hotărâri, asupra aceleiași spețe, au fost pronunțate soluții diferite, susținând că în Dosarul nr. z/63/2015, precum și în alte dosare soluționate astfel, s-a realizat o dezlegare corectă a cauzei, motiv pentru care a solicitat admiterea revizuirii și anularea deciziei nr. 5277 din data de 09 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/63/2015. Prin decizia nr. 3914 din 21 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în considerarea dispozițiilor art. 530 alin. (2) C. proc.

civ., a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 octombrie 2016, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare completului C7, care prin rezoluția din data de 11 octombrie 2016 a stabilit termen la data de 11 noiembrie 2016 în vederea judecării cererii de revizuire. Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate și a temeiului de drept reținut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed: Revizuentul a solicitat instanței anularea deciziei civile nr. 5277 din 09 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata B. Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. S-a susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu decizia nr. 2782 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, precum și cu alte decizii ale aceleiași instanțe de apel (Curtea de Ape! Craiova), pronunțate în pricini similare (drepturi bănești), în privința altor salariați, colegi de serviciu ai revizuentului, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași intimată. În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză. Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente decisive ori decizorii sunt contradictorii, condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde efectului negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să oprească o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect al hotărârii judecătorești se manifestă pozitiv; efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior între aceleași părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Or, câtă vreme în prima ipoteză susținută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel Craiova), pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți ce sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține anularea deciziei instanței de recurs, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cel anterior și a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința situației revizuentului, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. De altfel, prin decizia nr. 341 din 24 mai 2016 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat constituționale dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a statuat că „legiuitorul a reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. și a impus condiția implicită de a exista o identitate a părții care promovează calea de atac extraordinară a revizuirii, limitând efectele revizuirii la cazul respectiv. Reglementarea menționată este una rezonabilă, de natură a proteja drepturile și interesele legitime ale persoanelor aflate în diverse raporturi juridice. Aceste prevederi se aplică, de altfel, tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică". Prin urmare, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia premisă care, de altfel, nu se verifică în speță.

Astfel, revizuentul a înțeles să solicite în cuprinsul motivelor de revizuire anularea deciziei nr. 5277 din 09 noiembrie 2015, aceasta fiind prima hotărâre pronunțată și învestită cu autoritate de lucru judecat, și nu a deciziei nr. 2782 pronunțată ulterior, la data de 24 mai 2016. Or, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în cazul hotărârilor definitive potrivnice, în situația în care sunt întrunite cerințele de admisibilitate, instanța urmează a anula cea din urma hotărâre, aceasta fiind, de altfel, cea care încalcă autoritatea de lucru judecat. În plus, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui ai asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009. În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze. Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 5277 din 09 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată de revizuentul A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat C., în contradictoriu cu intimata B. Craiova, cu sediul în Craiova, jud. Dolj. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.