ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2016

Decizia nr.

2040/2016

Asupra cauzei de față,

reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24

iunie 2016, revizuenții A. B., C. și D. au solicitat revizuirea

Deciziei civile nr. 4.076 din 28 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă.

În motivare, revizuenții au

arătat următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 4.076 din

28 septembrie 2015, în Dosarul nr. x/63/2015, Curtea de Apel Craiova a respins

cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C. și D.,

având ca obiect acordarea de despăgubiri, echivalente cu diferența

dintre recalcularea drepturilor salariale, având ca reper nivelul lunii decembrie

2009 prin aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 21/2007, aprobată prin

Legea nr. 353/2007 și a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și

drepturile salariale efectiv încasate pe perioada cuprinsa între 30 decembrie

2011 și momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Ulterior, printr-o altă decizie,

respectiv decizia civilă nr. 2.782 din 24 mai 2016, pronunțată

în Dosarul x/63/2015, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de chemare în

judecată, al cărui obiect de judecată era similar, respectiv

obținerea de despăgubiri, reprezentând diferența între

drepturile salariale efectiv încasate și cele care s-ar fi cuvenit.

Prin urmare, cererea de revizuire este

admisibilă întrucât exista identitate cu privire la părți,

obiect și cauză. Astfel, în ambele dosare există o identitate de

părți raportată la calitatea de personal artistic a

reclamanților. Deși nu există identitate între persoanele fizice

care au fost părți în respectivele cauze, exista identitate în ceea ce

privește calitatea lor de angajați într-un post de specialitate

artistică.

De asemenea, există identitate de

obiect, întrucât prin ambele cereri de chemare în judecată a fost

solicitată plata prejudiciului echivalent cu diferența dintre

drepturile salariale primite și cele cuvenite, prin luarea în calcul a

salariului stabilit cu aplicarea O.G. nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr.

353/2007.

Și cauza juridică a

acțiunilor este identică, drepturile solicitate provenind din

neaplicarea O.G. nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007.

În drept, cererea de revizuire a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ.

Înalta Curte examinând Decizia

civilă nr. 4.076 din 28 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă, din perspectiva condițiilor de admisibilitate a

unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1)

pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată că

cererea este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea unei

hotărâri în situația în care există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite,

care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rațiunea reglementării

revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura

încălcarea principiul autorității de lucru judecat, când instanțele

au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect,

părți și cauză, pe considerentul că în atare

situație executarea hotărârilor judecătorești este

imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează

de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din

situația anormală, creată de existența hotărârilor

potrivnice, nu se poate realiza decât prin anularea ultimei hotărâri, care

înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat

cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție

procesuală și aceea de prezumție sau mijloc de probă de

natura să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice

dintre părți.

În manifestarea sa de excepție

procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura

să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat

presupune tripla identitate de elemente obiect, părți, cauză,

condiții ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ,

Examinând conținutul deciziilor

pretins a fi contradictorii, se constată următoarele:

Dosarul nr. x/63/2015 al Curții

de Apel Craiova, în care a fost pronunțată Decizia civilă 2.782

din 24 mai 2016, a avut ca părți pe E., în calitate de reclamant

și F. Craiova, în calitate de pârâtă, în timp ce Dosarul nr. x/63/2015,

în care a fost pronunțată decizia ce este supusă prezentei

căi de atac, a avut ca părți pe revizuenții din cauza

pendinte, în calitate de reclamanți și F. Craiova, în calitate de

pârâtă. Se constată, așadar, că între cele două hotărâri

judecătorești pretins a fi potrivnice nu există identitate de

părți, condiție suficientă pentru a se statua asupra

neîndeplinirii triplei identități.

Principiul autorității de

lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică

și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața

instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce

atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces

la justiție nu este unul absolut, ci el poate cunoaște limitări,

decurgând din aplicarea altor principii.

În speță, revizuenții,

raportându-se impropriu la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., își manifestă

nemulțumirea față de practica neunitară a instanțelor

judecătorești, ce nu poate constitui motiv de revizuire.

Divergențele de

jurisprudență nu justifică o cerere de revizuire pe temeiul art.

509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cel

puțin cât există un mecanism eficient care să conducă la

înlăturarea acestora. De asemenea în ce privește căile

extraordinare de atac prin care se desființează hotărâri

judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, în mai multe cauze

derulate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului s-a invocat

drept motiv de desființare a hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile greșita aplicare a legii interne

indicându-se faptul că alte instanțe adoptaseră, în cazuri

similare, soluții diferite, încât se impune desființarea acestora,

între altele, pentru asigurarea coerenței jurisprudenței. Deși a

admis nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o

jurisprudență unitară a instanțelor, Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a considerat că acestea nu trebuie atinse cu orice preț,

și mai ales cu nerespectarea principiului puterii de lucru judecat. Astfel

spus, încălcarea principiului securității juridice nu poate fi

admisă în baza poziției altor instanțe interne care au dat

soluții diferite în cereri similare. Curtea a reținut că în

toate aceste cazuri, căile extraordinare de atac nu vizau atât unificarea

jurisprudenței cât, mai degrabă, anularea unor hotărâri care nu

conveneau oficialilor care introduseseră acele căi extraordinară

de atac, astfel spus, nu era vorba de un veritabil recurs extraordinar în

unificarea jurisprudenței, hotărârea pronunțată de

instanța supremă în cazul unei asemenea căi fiind obligatorie pe

viitor pentru restul sistemului judiciar, în realitate, soluțiile

rămâneau de speță, fără să lege pe cineva și

servind numai la desființarea unor precedente incomode pentru oficialii

statului care introduseseră calea de atac respectivă (cauzele

Zielinski și Prada și Gonzales și alții contra

Franței, Kulkov și alții împotriva Rusiei, Perez Aris contra

Spaniei, Ișik contra Turciei).

Așadar, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta un rău

cum este cel reprezentat de o jurisprudență divergentă, folosind

alt rău cum este cel de natură să aducă atingere

principiului securității juridice.

Așa fiind, Înalta Curte,

constatând că hotărârea asupra căreia poartă cererea de

revizuire nu se înscrie în ipoteza legală prevăzută de art. 509

pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va respinge cererea de

revizuire.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B., C. și D.

împotriva Deciziei civile nr. 4.076 din 28 septembrie 2015 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă.

Decizia este definitivă și

se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin.

(1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016.

Procesat de GGC - ED