ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2016

Decizia nr. 2040/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24 iunie 2016, revizuenții A. B., C. și D. au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 4.076 din 28 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. În motivare, revizuenții au arătat următoarele: Prin Decizia civilă nr. 4.076 din 28 septembrie 2015, în Dosarul nr. x/63/2015, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C. și D., având ca obiect acordarea de despăgubiri, echivalente cu diferența dintre recalcularea drepturilor salariale, având ca reper nivelul lunii decembrie 2009 prin aplicarea dispozițiilor O.G.

nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007 și a dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și drepturile salariale efectiv încasate pe perioada cuprinsa între 30 decembrie 2011 și momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Ulterior, printr-o altă decizie, respectiv decizia civilă nr. 2.782 din 24 mai 2016, pronunțată în Dosarul x/63/2015, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de chemare în judecată, al cărui obiect de judecată era similar, respectiv obținerea de despăgubiri, reprezentând diferența între drepturile salariale efectiv încasate și cele care s-ar fi cuvenit. Prin urmare, cererea de revizuire este admisibilă întrucât exista identitate cu privire la părți, obiect și cauză. Astfel, în ambele dosare există o identitate de părți raportată la calitatea de personal artistic a reclamanților.

Deși nu există identitate între persoanele fizice care au fost părți în respectivele cauze, exista identitate în ceea ce privește calitatea lor de angajați într-un post de specialitate artistică. De asemenea, există identitate de obiect, întrucât prin ambele cereri de chemare în judecată a fost solicitată plata prejudiciului echivalent cu diferența dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite, prin luarea în calcul a salariului stabilit cu aplicarea O.G. nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007. Și cauza juridică a acțiunilor este identică, drepturile solicitate provenind din neaplicarea O.G. nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Înalta Curte examinând Decizia civilă nr. 4.076 din 28 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, din perspectiva condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată că cererea este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri în situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiul autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, părți și cauză, pe considerentul că în atare situație executarea hotărârilor judecătorești este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție sau mijloc de probă de natura să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.

În manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente obiect, părți, cauză, condiții ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, Examinând conținutul deciziilor pretins a fi contradictorii, se constată următoarele: Dosarul nr. x/63/2015 al Curții de Apel Craiova, în care a fost pronunțată Decizia civilă 2.782 din 24 mai 2016, a avut ca părți pe E., în calitate de reclamant și F. Craiova, în calitate de pârâtă, în timp ce Dosarul nr. x/63/2015, în care a fost pronunțată decizia ce este supusă prezentei căi de atac, a avut ca părți pe revizuenții din cauza pendinte, în calitate de reclamanți și F. Craiova, în calitate de pârâtă.

Se constată, așadar, că între cele două hotărâri judecătorești pretins a fi potrivnice nu există identitate de părți, condiție suficientă pentru a se statua asupra neîndeplinirii triplei identități. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, ci el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. În speță, revizuenții, raportându-se impropriu la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., își manifestă nemulțumirea față de practica neunitară a instanțelor judecătorești, ce nu poate constitui motiv de revizuire. Divergențele de jurisprudență nu justifică o cerere de revizuire pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cel puțin cât există un mecanism eficient care să conducă la înlăturarea acestora. De asemenea în ce privește căile extraordinare de atac prin care se desființează hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, în mai multe cauze derulate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului s-a invocat drept motiv de desființare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile greșita aplicare a legii interne indicându-se faptul că alte instanțe adoptaseră, în cazuri similare, soluții diferite, încât se impune desființarea acestora, între altele, pentru asigurarea coerenței jurisprudenței.

Deși a admis nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că acestea nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu nerespectarea principiului puterii de lucru judecat. Astfel spus, încălcarea principiului securității juridice nu poate fi admisă în baza poziției altor instanțe interne care au dat soluții diferite în cereri similare.

Curtea a reținut că în toate aceste cazuri, căile extraordinare de atac nu vizau atât unificarea jurisprudenței cât, mai degrabă, anularea unor hotărâri care nu conveneau oficialilor care introduseseră acele căi extraordinară de atac, astfel spus, nu era vorba de un veritabil recurs extraordinar în unificarea jurisprudenței, hotărârea pronunțată de instanța supremă în cazul unei asemenea căi fiind obligatorie pe viitor pentru restul sistemului judiciar, în realitate, soluțiile rămâneau de speță, fără să lege pe cineva și servind numai la desființarea unor precedente incomode pentru oficialii statului care introduseseră calea de atac respectivă (cauzele Zielinski și Prada și Gonzales și alții contra Franței, Kulkov și alții împotriva Rusiei, Perez Aris contra Spaniei, Ișik contra Turciei).

Așadar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta un rău cum este cel reprezentat de o jurisprudență divergentă, folosind alt rău cum este cel de natură să aducă atingere principiului securității juridice. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârea asupra căreia poartă cererea de revizuire nu se înscrie în ipoteza legală prevăzută de art. 509 pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B., C. și D. împotriva Deciziei civile nr. 4.076 din 28 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2016. Procesat de GGC - ED