ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.05.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2016

HOTĂRÂRE
24.05.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2007/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 2007/2016

Deliberând

în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de

revizuire de față:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24

iunie 2016, revizuenții A., B., C., D. și E. au solicitat revizuirea

Deciziei civile nr. 3970 din 22 septembrie 2015 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova în Dosarul nr. x/63/2015, pe care o consideră contradictorie

cu Decizia civilă nr. 2782 din 24 mai 2016 pronunțată de

aceeași instanță în Dosarul nr. x/63/2015.

În

drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art.

509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În

motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că există identitate

cu privire la părți, respectiv calitatea de personal artistic a

reclamanților din cele două dosare, obiect - în ambele cauze s-a

solicitat plata prejudiciului echivalent cu diferența dintre drepturile

salariale primite și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului

stabilit cu aplicarea O.G. nr. 21/2007, aprobată prin Legea nr. 353/2007

și, respectiv identitate de cauză - întrucât în ambele litigii

drepturile solicitate provin din neaplicarea aceluiași act normativ.

De

asemenea, revizuenții au arătat că prin cele două

hotărâri, asupra aceleiași spețe, au fost pronunțate

soluții diferite, susținând că în Dosarul nr. x/63/2015, precum

și în alte dosare soluționate astfel, s-a realizat o dezlegare

corectă a cauzei, motiv pentru care au solicitat admiterea revizuirii

și anularea Deciziei nr. 3970 din data de 22 septembrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/63/2015.

Prin

Decizia nr. 3734 din 8 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă, în considerarea dispozițiilor art. 510

alin. (2) C. proc. civ., a fost declinată competența de

soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 3 octombrie 2016, fiind

repartizată aleatoriu spre soluționare completului C7, care prin

rezoluția din data de 4 octombrie 2016 a stabilit termen la data de 21

octombrie 2016 în vederea judecării cererii de revizuire.

Analizând

cererea de revizuire, prin prisma prevederilor legale mai sus arătate

și a temeiului de drept reținut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele

de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:

Revizuenții

au solicitat instanței anularea Deciziei civile nr. 3970 din 22 septembrie

2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în

contradictoriu cu intimata F., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ., normă care deschide părților calea acestei

căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul În care există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei

hotărâri.

S-a

susținut că decizia a cărei anulare se cere este În

contradicție cu Decizia nr. 2782 din 24 mai 2016 a Curții de Apel

Craiova, precum și cu alte decizii ale aceleiași instanțe de

apel (Curtea de Apel Craiova), pronunțate în pricim similare (drepturi bănești),

în privința altor revizuenți, colegi de serviciu ai

revizuenților, cauze soluționate în contradictoriu cu aceeași

intimată.

În

aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi

incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi

întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în

speță.

Astfel,

este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror

dispozitive sau considerente decisive ori deciziile sunt contradictorii,

condiție ce rezultă din dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc.

civ.; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu

(ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părți,

obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate

nu în același, proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a

doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității

de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost

analizată de cea dintâi instanță.

Dacă

în manifestarea sa de excepție procesuală, care corespunde efectului

negativ, autoritatea lucrului judecat este de natură să oprească

o a doua judecată, nu tot astfel se întâmplă atunci când, acest efect

al hotărârii judecătorești se manifestă pozitiv; efectul

pozitiv al autorității de lucru judecat se impune într-un al doilea

proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată

anterior între aceleași părți, fără posibilitatea de a

mai fi contrazis.

Or,

câtă vreme în prima ipoteză susținută de revizuenți,

se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale

aceleiași instanțe (Curtea de Apel Craiova), pronunțate în cauze

similare (iar nu identice), în privința altor părți ce sunt în

aceeași situație ca și revizuenții, aceștia din

urmă nu poate obține anularea deciziei instanței de recurs,

întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată

pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; pentru situația descrisă, nu este

întrunită cerința ca hotărârile sa fi fost pronunțate în

cazul unui litigiu cu privire la care sa se verifice tripla identitate de

părți, obiect și cauză, față de cel anterior

și a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.

Remediul

practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul

legii însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii,

chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința

situației revizuenților, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ.

prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii

și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate

și nici eu privire la situația părților din acele procese,

Scopul

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ. nu este cei al îndreptării hotărârilor

greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci

respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin

restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă

care, de altfel, nu se verifică în speță.

Astfel,

revizuenții au înțeles să solicite în cuprinsul motivelor de

revizuire anularea Deciziei nr. 3970 din 22 septembrie 2015, aceasta fiind

prima hotărâre pronunțată și învestită cu autoritate

de lucru judecat, și nu a Deciziei nr. 2782 pronunțată ulterior,

la data de 24 mai 2016. Or, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) C.

proc. civ., în cazul hotărârilor definitive potrivnice, în situația

în care sunt întrunite cerințele de admisibilitate, instanța

urmează a anula cea din urmă hotărâre, aceasta fiind, de altfel,

cea care încalcă autoritatea de lucru judecat.

În

plus, instituirea normei de la art. 509 alin. (1) pct. S C. proc. civ.

răspunde acestui imperativ al respectării autorității de

lucru judecat, dar și celui ai asigurării securității

raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu

ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite

rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două

puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă

a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată

de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

În

raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai

prezintă relevanță analiza celorlalte condiții de

admisibilitate a cererii de revizuire ce tace obiect al prezentei cauze.

Pentru

aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C.

proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază, cererea de

revizuire formulată de revizuenții A., B., C., D. și E.

urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 3970 din 22 septembrie

2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată

de revizuenții A., B., C., D. și E., toți cu domiciliul ales la

Cabinet Avocat G., cu sediul în Craiova, jud. Dolj, în contradictoriu cu

intimatele F., cu sediul în Craiova, jud. Dolj și H., domiciliată în

Craiova, jud. Dolj.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2016
Decizia nr. 2186/2016 Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova Ia data de 24 iunie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea
ÎCCJ 2016-10-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2069/2016
Decizia nr. 2069/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24 iunie 2016, revizuenții A., B., C., D. și E. au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 5574 din dat
ÎCCJ 2016-05-24
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1994/2016
Decizia nr. 1994/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24 iunie 2016, revizuenții A., B., C., D., E. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3846 din 16 se
ÎCCJ 2016-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2016
Decizia nr. 2040/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 24 iunie 2016, revizuenții A. B., C. și D. au solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 4.076 din 28 septem
ÎCCJ 2016-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2252/2016
.G. nr. 21/2007 aprobată prin Legea nr. 353/2007. Astfel, în cele două dosare, asupra aceluiași litigiu, s-au pronunțat soluții diferite, cea corectă fiind în Dosarul nr. x/63/2015, dar și în alte dosare soluționate astfel. Înalta Curte, la
Sursă