ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 183/2018

Decizia

nr. 183/2018

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Decizia civilă nr. 627 din data de 18 aprilie 2017, pronunțată

în Dosarul nr. x/97/2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă,

a admis apelul declarat de pârâta A. SA împotriva Sentinței civile nr.

1835 din data de 5 iulie 2016 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în Dosar

nr. x/97/2015 și în consecință:

A

schimbat sentința atacată în sensul că a respins în întregime

acțiunea civilă formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu

pârâții C. și SC A. SA.

A

menținut dispozițiile încheierii din data de 7 octombrie 2015

pronunțate de Tribunalul Hunedoara în același dosar cu privire la

excepțiile dreptului material la acțiune și a

autorității de lucru judecat.

Pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 10 iulie 2017, a fost înregistrat recursul promovat de

către reclamantul B., prin reprezentant legal D., împotriva încheierii de

ședință din data de 21 martie 2017 și a Deciziei civile nr.

627 din data de 18 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția I civilă.

Învestită

cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, în conformitate cu

prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin

raportul întocmit în cauză s-a reținut că prezenta cale de atac

este declarată împotriva unei hotărâri judecătorești care

nu este supusă recursului și s-a constatat că, în ceea ce

privește încheierea de ședință din data de 21 martie 2017,

aceasta face parte integrantă din decizia atacată, reprezentând

încheierea în care au fost consemnate dezbaterile de la termenul de

judecată în care instanța a reținut pricina în vederea

pronunțării.

Constatând

că sunt întrunite condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,

completul de filtru a dispus comunicarea raportului părților, pentru

ca acestea să depună puncte de vedere în conformitate cu prevederile

art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile

nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul vizând admisibilitatea

în principiu a recursului.

Analizând

recursul, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. coroborate cu art. 499 teza finală, potrivit cărora în cazul în

care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea

de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca

și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția

civilă la data de 27 februarie 2015, sub nr. x/97/2015, reclamantul B.,

prin reprezentant legal D. a chemat în judecată pe pârâții SC A. SA

și C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să dispună obligarea pârâtei SC A. SA la plata sumei de

962.000 Ron cu titlu de daune materiale precum și a cheltuielilor de

judecată conform art. 453 C. proc. civ.

În

drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349,

1350, 1390 C. civ., ale art. 453 C. proc. civ. și pe dispozițiile

Legii nr. 136/1996.

Excepțiile

prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și a

autorității de lucru judecat, invocate de către pârâta SC A. SA,

au fost respinse de tribunal prin încheierea de ședință din data

de 7 octombrie 2015.

Tribunalul

Hunedoara, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1835 din

data de 5 iulie 2016, a admis în parte acțiunea civilă formulată

de reclamantul B., prin reprezentant legal D., în contradictoriu cu

pârâții C. și SC A. SA și, în fond, a obligat pe pârâtul C.

și pe asigurătorul SC A. SA să plătească reclamantului

B. suma de 2.819 lei lunar pe durata vieții acestuia, cu titlu de

despăgubiri materiale. A respins în rest acțiunea. Nu a acordat

cheltuieli de judecată.

Soluția

instanței de fond a fost schimbată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția I civilă, care, prin Decizia nr. 627 din data de 18 aprilie

2017, a admis apelul declarat de pârâta A. SA.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul B., prin reprezentant legal D.

Potrivit

dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri

definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum

și cele neatacate cu recurs.

Art.

483 C. proc. civ. statuează că "(1) Hotărârile date în

apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și

alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse

recursului. (2) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în

cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația

civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și

de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind

repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte

cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De

asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de

apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată,

art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că

"Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul

de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor

începute cu data de 1 ianuarie 2019", iar, conform alin. (2) al

aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv,

nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

Din

interpretarea dispozițiilor legale amintite rezultă că

hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15

februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la

1.000.000 lei inclusiv, nu sunt supuse recursului.

În

speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost

pronunțată într-o acțiune în răspundere civilă

delictuală, prin care recurentul-reclamant a solicitat despăgubiri în

valoare de 962.000 lei.

Așa

fiind, se constată că cererea dedusă judecății este

evaluabilă în bani, iar valoarea pretențiilor se află sub pragul

de 1.000.000 lei inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013 și, prin urmare, în raport de dispozițiile legale anterior

menționate, hotărârea instanței de apel nu este supusă

căii de atac a recursului.

Nu

pot fi primite susținerile recurentului-reclamant în sensul că,

față de cele statuate prin Decizia Curții Constituționale

nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017,

hotărârea atacată nu este definitivă, ci este supusă

recursului.

Astfel,

se reține că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în

M. Of. nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională, admițând

excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

lei inclusiv cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă este neconstituțională.

Contrar

susținerilor recurentului-reclamant, această decizie nu este

aplicabilă în speță, întrucât hotărârea recurată a

fost pronunțată la data de 18 aprilie 2017, anterior datei

publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al

României, și anume 20 iulie 2017.

Or,

în considerentele deciziei invocate de către recurentul-reclamant,

instanța de contencios constituțional a reținut că

urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate

după data publicării deciziei în M. Of. al României, în cererile

evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul material

prevăzut de același text de lege.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege.

Prin

urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot

folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recursul

este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită

controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale prin

care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele

statuate de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

făcută în condițiile și cu respectarea legii.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B., prin

reprezentant legal D., împotriva Deciziei civile nr. 627 din data de 18 aprilie

2017, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul B., prin reprezentant legal

D., împotriva Deciziei civile nr. 627 din data de 18 aprilie 2017,

pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - GV