ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1144/2017

Decizia nr. 1144/2017 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constatǎ următoarele: 1. Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr. x/118/2013/a3, contestatoarele SC A. SRL și SC B. SA au chemat în judecată lichidatorul judiciar C. SPRL al debitoarei SC D. SRL, solicitând anularea raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC D. SRL, la data de 23 iunie 2014. Prin sentința civilă nr. 3570 din 19 decembrie 2014, Tribunalul Constanța - prin judecătorul sindic a admis excepția inadmisibilității în ceea ce privește contestația împotriva raportului asupra fondurilor și a planului de distribuire și, în consecință, a respins contestațiile conexate formulate de contestatorii SC A. SRL și SC B. SA, ca fiind inadmisibile.

Prin aceeași hotărâre a respins, ca inadmisibilă, excepția lipsei calității de reprezentat a semnatarului declarației de creanță a SC B. SA și, ca nefondată, contestația ce vizează distribuția cheltuielilor de procedură, contestație formulată de contestatoarea SC B. SA în Dosarul nr. x/118/2013/a2. Totodată, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de contestatoarea SC B. SA, în Dosarul nr. x/118/2013/a3. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel contestatoarele SC A. SRL și SC B. SA, care au fost soluționate prin decizia civilă nr. 490 din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii apelurilor, cu consecința anulării sentinței civile nr. 3570 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Constanța și, evocând fondul, au fost admise în parte contestațiile conexe formulate de SC A. SRL București și SC B. SA București.

Prin aceeași decizie, s-a dispus anularea în parte a Raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și a planului de distribuire între creditori din 23.06.2014 și refacerea acestora cu respectarea contractelor de cesiune de creanțe nr. 318 din 27 februarie 2013 și nr. 553 din 5 aprilie 2013 încheiate între debitoarea SC D. SRL și creditoarea SC A. SRL, precum și cu respectarea hotărârii adunării creditorilor din data de 5.11.2013 privind modul de calcul al onorariului în cota variabilă cuvenit lichidatorului. Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie formulată de SC B. SA în Dosarul nr. x/118/2013/a3. A fost obligată debitoarea la plata către contestatoarea SC A. SRL a sumei de 841,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel Constanța a reținut, în esență, că garanțiile reale reprezintă mijloace juridice care conferă creditorului garant dreptul de a-și satisface creanța cu bunul afectat garanției, atât înaintea oricărui creditor negarantat, cât și înaintea altor creditori care au garanții reale, sau drepturi cu grad de prioritate inferior. În consecință, s-a apreciată că, atât instanța de fond, cât și administratorul judiciar nu au examinat categoria de creanță și rangul de prioritate a fiecăruia dintre cei doi apelanți, fapt ce a determinat o distribuire neproporțională a sumelor obținute din vânzarea fondului de marfă, către creditorii cu garanții.

2. Prin cererea formulată la data de 3 martie 2017 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/118/2013/a5, contestatoarea B. SA, în calitate de creditoare a debitoarei SC D. SRL, a formulat, în contradictoriu cu intimații C. SPRL, lichidator judiciar al debitoarei, A. SA, D.R.G.F.P. Galați, prin A.J.F.P. Constanța, SC E. SA, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SA, SC I. SRL și J. - creditori, în condițiile art. 122 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, contestație împotriva raportului rectificat asupra fondurilor și împotriva planului de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar și afișat la ușa instanței la 15 februarie 2016, conform notificării în B.P.I. nr. 3168 din 15 februarie 2016. Împotriva acelorași raport și plan de distribuție, la data de 9 martie 2013 a formulat contestație și creditoarea D.G.R.F.P.

Galați, prin A.J.F.P. Constanța, înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța sub nr. x/118/2013/a6, cauze ce au fost conexate prin încheierea de ședință din data de 13 iunie 2016. Prin sentința civilă nr. 1396 din 21 iunie 2016, Tribunalul Constanța a respins ca nefondate contestațiile conexate. Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Constanța și SC B. SA, care au fost soluționate prin decizia civilă nr. 87 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de creditoarea D.R.G.F.P. Galați, prin A.J.F.P. Constanța, și a admiterii apelului declarat de creditoarea contestatoare SC B. SA, în contradictoriu cu intimații creditori SC A. SA, SC E. SA, SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SA, SC I. SRL, J. și intimatul C. SPRL lichidator judiciar SC D. SRL.

A fost schimbată în parte hotărârea apelată, în sensul că a fost admisă în parte contestația și s-a dispus anularea în parte a raportului rectificat asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanțe și a planului rectificat de distribuție între creditori și refacerea acestora, în sensul distribuirii diferenței de 19.789,49 lei între creditorii A. SA și B. SA conform art. 124 din Legea nr. 85/2006. Totodată, a fost menținută dispoziția lichidatorului judiciar privind distribuirea sumei de 37.210,51 lei către A. și provizionarea sumei de 1.656,07 lei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

În motivarea acestei decizii, Curtea de Apel Constanța a reținut, în esență, că distribuirea în totalitate a sumei de 57.000 lei către creditorul A. încalcă tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei, care nu a fost contestat și nici modificat urmare a pronunțării deciziei civile nr. 490 din 30 septembrie 2015. În plus, s-a mai reținut că, potrivit hotărârii instanței de control judiciar, lichidatorul judiciar avea obligația de a respecta contractele de cesiune de creanțe încheiate între debitoare și creditoarea A. SA, având în vedere că efectul unor astfel de contracte, chiar dacă sunt încheiate cu titlu de garanție, este acela de a transfera creanțele de la cedent (în speță debitoarea) în patrimoniul cesionarului (A.), situație în care terțul cedat era ținut a face plata direct cesionarului.

Prin urmare, s-a constatat că sumele încasate de către debitoare de la terțul cedat - Casa de Asigurări de Sănătate - în temeiul facturilor evidențiate în contractele de cesiune de creanțe nr. 318 din 27 februarie 2013 și nr. 553 din 5 aprilie 2013 (în valoare totală de 37.210,51 lei) aparțineau creditoarei A., fiind corect distribuite către aceasta. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, SC A. SRL a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 87 din 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/118/2013/a5, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că această hotărâre este potrivnică deciziei nr. 490 din 30 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/118/2013/a3 de către Curtea de Apel Constanța.

Prin decizia nr. 214 din 30 martie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a cererii de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL și, în consecință, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a susținut că decizia civilă nr. 490 din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța este contradictorie deciziei nr. 87 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța, solicitând în consecință anularea celei de-a doua hotărâri, cu privire la admiterea în parte a apelului formulat de SC B. SA, solicitând totodată, să se mențină raportul și planul de distribuire a sumelor obținute din lichidare astfel cum au fost modificate de către lichidatorul judiciar.

În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut în esență că, în conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. există autoritate de lucru judecat atât pentru dispozitivul hotărârii, cât și pentru considerentele ce au stat la baza acestuia. În acest sens, s-a învederat că din considerentele deciziei nr. 490 din 30 septembrie 2015 rezultă că presupusa garanție reală mobiliară clamată de B. SA și ridicată la rang de contract de ipotecă, nu este o veritabilă garanție mobiliară în sensul noului C. civ. În plus, s-a susținut cu privire la modalitatea în care ar fi trebuit să fie stabilită ordinea de preferință de către lichidator, faptul că acesta era obligat să țină cont de dispozițiile deciziei nr. 490 din 30 septembrie 2015 în ceea ce privește contractele de cesiune și, în egală măsură, să respecte precizările referitoare la rangul de preferință între creditorii garantați, raportat la considerentele avute în vedere în motivarea deciziei evocate.

Intimata SC B. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a acesteia. Analizând excepția inadmisibilității, Înalta Curte o va respinge, întrucât cererea urmează să fie analizată în raport cu prevederile art. 509 pct. 8 și art. 513 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, reține următoarele considerente: Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se contrarietatea dintre decizia nr. 87 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța și decizia nr. 490 din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Conform art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora. Condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini ce au obiecte diferite, lipsind tripla identitate prevăzută de lege, astfel că nu se poate reține existența autorității de lucru judecat.

Înalta Curte constată că obiectul celor două dosare este diferit, în sensul că, în Dosarul nr. x/118/2013/a3 în care a fost pronunțată decizia nr. 490 din 30 septembrie 2015, obiectul este reprezentant de contestația la raportul întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC D. SRL, la data de 23 iunie 2014, asupra fondurilor și a planului de distribuire.

În schimb, în cel de-al doilea litigiu ce a format obiectul Dosarului nr. x/118/2013/a5 și în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 87 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța, obiectul este reprezentat de contestația împotriva raportului rectificat asupra fondurilor și împotriva planului de distribuție întocmit de lichidatorul judiciar și afișat la ușa instanței la data de 15 februarie 2016. Prin urmare, Înalta Curte constată că cele două litigii vizează rapoarte diferite, având date diferite de întocmire, respectiv 23 iunie 2014 și 15 februarie 2016. În concluzie, se reține că în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., întrucât decizia nr. 87 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel Constanța nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 490 din 30 septembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, cu privire la raportul și planul de distribuire a sumelor obținute din lichidare.

Având în vedere obiectul diferit al celor două litigii invocate de revizuentă, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte două condiții de admisibilitate, referitoare la părți și cauză, având în vedere că cele trei condiții trebuie întrunite cumulativ. Față de aspectele arătate, Înalta Curte constată că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL împotriva deciziei civile nr. 87 din 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2017.