ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1018/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1018/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 1018/2017
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2148 din 25 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorul 6 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/303/2014, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei SC A. SRL, ridicată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția tardivității introducerii contestației la executare, ridicată de intimată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția perimării executării, ridicată de contestatoare prin contestația la executare, ca neîntemeiată; a fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de SC C. SRL și SC A. SRL, în contradictoriu cu intimatele SC D. SRL, SC E. SRL și SC F. SRL.; a fost anulat actul de adjudecare și toate actele de executare subsecvente inclusiv procesul-verbal de eliberare/distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, ca nefiind legal întocmite.
Prin Decizia civilă nr. 4464R din 19 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/303/2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității; a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-contestatori SC C. SRL și A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2148 din 25 martie 2014, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimatele D. SRL și E. SRL și SC F. SRL.
Prin Sentința civilă nr. 4837/2014 din 20 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București, secția civilă, în Dosarul nr. x/299/2013, a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea SC C. SRL, în contradictoriu cu intimații SC D. SRL și SC E. SRL.
Prin Decizia civilă nr. 1718R din 29 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2013, a fost admis recursul formulat de recurenta-contestatoare SC C. SRL împotriva Sentinței civile nr. 4837 din 20 martie 2014, pronunțate de Judecătoria Sectorul 1 București, în contradictoriu cu intimații SC D. SRL și SC E. SRL și intervenienta accesorie SC G. SRL.
Împotriva Deciziei civile nr. 1718R din 29 septembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/299/2013, SC G. SRL a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat anularea acestei hotărâri și, rejudecând recursul, să se dispună respingerea acestuia, cu consecința menținerii Sentinței civile nr. 4837/2014 din 20 martie 2014, a Judecătoriei Sectorul 1 București, întrucât Decizia civilă nr. 1718/R din 29 septembrie 2015 este potrivnică Deciziei civile nr. 4464R din 19 decembrie 2014, a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 150 din 16 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2/2017, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC G. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 1718R din 29 septembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele SC C. SRL, SC D. SRL, și SC E. SRL.
În motivarea acestei decizii, s-a reținut că atât hotărârea a cărei revizuire se solicită, cât și prima hotărâre în raport de care se susține contrarietatea, au fost pronunțate în etapa recursului, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., ceea ce presupune luarea în considerare a datei pronunțării ultimei hotărâri a cărei revizuire se solicită.
Cum decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 29 septembrie 2015, făcând aplicarea art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a constatat că termenul de revizuire s-a împlinit la 29 octombrie 2015.
Instanța de revizuire a reținut că potrivit art. 104 C. proc. civ., actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.
S-a apreciat că acest text de lege impune condiția necesară și obligatorie a predării actului procedural, reprezentat de cererea de revizuire, recomandat, la oficiul poștal, înainte de împlinirea termenului de revizuire.
Astfel, s-a constatat că această condiție nu este îndeplinită în prezenta cauză, întrucât plicul atașat cererii de revizuire poartă data de predare la poștă - 20 februarie 2017, această dată fiind ulterioară datei la care s-a împlinit termenul pentru depunerea cererii de revizuire.
Având în vedere că cererea de revizuire a fost depusă la 20 februarie 2017, după împlinirea termenului de revizuire, iar revizuenta nu a invocat și nici nu a dovedit că s-ar fi aflat într-o împrejurare mai presus de voința sa care să o fi împiedicat să formuleze revizuirea în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., instanța de revizuire a admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins cererea de revizuire, ca tardiv introdusă.
Împotriva Deciziei civile nr. 150 din 16 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2/2017, revizuenta SC G. SRL a formulat recurs prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de revizuire.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe cele ale art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și pe cele ale art. 20 din Constituție.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. sunt contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât îngrădesc exercitarea drepturilor persoanei căreia i se interzice dreptul la un proces echitabil.
S-a mai învederat că nu se poate formula o cale de atac în absența redactării hotărârii, întrucât nu se cunosc argumentele de fapt și de drept care stau la baza acestei hotărâri.
De asemenea, s-a susținut că pentru a se asigura principiul efectivității dreptului de acces la instanță, ar trebui corelate dispozițiile privitoare la termenul de formulare a căii de atac cu dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare.
Astfel, s-a arătat că este incident motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de revizuire trebuia să dea eficiență primei teze a art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în care se prevede că termenul de revizuire este de o lună și curge de la comunicarea hotărârilor definitive.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-revizuentă SC G. SRL este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, se constată că dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că atunci când revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.
Dispozițiile anterior evocate recunosc în mod expres posibilitatea de a fi exercitată calea de atac a recursului împotriva hotărârilor prin care s-a soluționat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Având în vedere că prin Decizia civilă nr. 150 din 16 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost soluționată cererea de revizuire prin care s-a invocat contrarietatea între două decizii pronunțate de tribunal, se constată că împotriva acestei decizii este deschisă calea de atac a recursului.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).
Motivul de recurs prevăzut de textul de lege anterior evocat are ca scop restabilirea legalității prin casarea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.
În conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri".
În temeiul acestui text de lege, se constată că atunci când se invocă existența unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțate în dosare diferite, ultima hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, termenul de revizuire este de o lună și curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul imperativ de o lună în care se poate formula cererea de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se calculează de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent dacă partea a fost sau nu prezentă la dezbaterile în fond sau la pronunțare, de la această dată hotărârea devenind definitivă.
Critica recurentei-revizuente, în sensul că nu se poate formula o cale de atac în absența redactării hotărârii, motivat de faptul că nu se cunosc argumentele de fapt și de drept care au stat la baza acestei hotărâri, nu poate fi primită, întrucât pentru cazul de revizuire care vizează contrarietatea de hotărâri se prevede în mod expres că termenul de revizuire curge de la data pronunțării ultimei hotărâri.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se justifică prin aceea că pentru stabilirea momentului de la care curge termenul de revizuire de o lună nu este relevantă data la care partea interesată a luat cunoștință de considerentele hotărârii atacate, având în vedere că în baza acestui motiv de revizuire se analizează comparativ numai soluțiile din cuprinsul hotărârilor pretins contradictorii, care pot fi cunoscute încă de la momentul pronunțării.
În aceleași sens sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 553 din 12 iulie 2016, în care s-a reținut că prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părților la un proces echitabil, acestea având posibilitatea să cunoască soluția instanței consemnată în minută și să acționeze în consecință, exercitându-și fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. Totodată, relevant pentru prezenta cauză este și considerentul din cuprinsul aceleiași decizii prin care s-a reținut că eventuala lipsă de diligență a părții care, deși a avut posibilitatea de a lua cunoștință de soluția consemnată în minută, nu promovează căile de atac în termenul prevăzut de lege, invocând lipsa comunicării hotărârii judecătorești în integralitatea sa, nu poate constitui temei al criticii de neconstituționalitate, soluția legislativă criticată reprezentând opțiunea legiuitorului care, având în vedere specificul căi de atac a revizuirii, nu înfrânge prevederile art. 21 din Constituție.
Critica recurentei-revizuente, în sensul că pentru a se asigura principiul efectivității dreptului de acces la instanță, ar trebui corelate dispozițiile privitoare la termenul de formulare a cererii de revizuire cu dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare, nu poate fi primită, întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente în prezenta cauză, termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. curgând de la data pronunțării ultimei hotărâri.
Mai mult decât atât, termenul de motivare a hotărârilor judecătorești prevăzut de dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. este unul de recomandare, nefiind prevăzută o sancțiune de drept procesual pentru nerespectarea acestuia.
Astfel, motivarea unei hotărâri judecătorești cu depășirea acestui termen nu afectează valabilitatea hotărârii.
Critica recurentei-revizuente prin care s-a arătat că dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ. sunt contrare Convenției Europe a Drepturilor Omului, întrucât îngrădesc exercitarea drepturilor persoanei căreia i se interzice dreptul la un proces echitabil, nu poate fi primită, având în vedere că dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, putând fi supus unor limitări instituite prin lege.
Astfel, calcularea termenului de revizuire de o lună de la data pronunțării ultimei hotărâri nu conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că pentru exercitarea căi de retractare a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este necesară cunoașterea considerentelor hotărârilor pretins contradictorii, ci doar a soluțiilor pronunțate.
În raport de aceste considerații, se constată că în mod corect a fost admisă excepția tardivității de către instanța de revizuire, în condițiile în care Decizia nr. 1718R care a format obiectul cererii de revizuire a fost pronunțată la 29 septembrie 2015, iar cerere de revizuire a fost formulată la 20 februarie 2017, prin raportare la data înscrisă pe plicul aflat la dosarul de revizuire, deci cu depășirea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ.
Pentru considerentele anterior evocate, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă SC G. SRL, ca nefondat.
Cu privire la cererea intimatei SC C. SRL prin administrator judiciar H. IPURL privind acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.
Dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții câștigătoare, la plata cheltuielilor de judecată, iar cele ale art. 1169 C. civ. stabilesc că cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
În temeiul acestor texte de lege, se constată că partea care a învestit instanța cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuia să facă dovada efectuării acestor cheltuieli.
În condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, astfel cum impun dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de intimata SC C. SRL prin administrator judiciar H. IPURL privind obligarea recurentei-revizuente la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-revizuentă SC G. SRL împotriva Deciziei civile nr. 150 din 16 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de intimata SC C. SRL prin administrator judiciar H. IPURL privind obligarea recurentei-revizuente la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.
Procesat de GGC - NN