ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2016

Decizia nr. 1819/2016

Ședința publică de la

3 noiembrie 2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 noiembrie 2006 sub nr. x/301/2006 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei totale de 34.990,26 lei, reprezentând: 10.859,15 lei contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei septembrie 2003 - decembrie 2005; 2.070,09 lei T.V.A. aferentă perioadei septembrie 2003 - decembrie 2005; 21.534,04 lei majorări de întârziere calculate până la 31 decembrie 2005; 490,98 lei majorări de întârziere la plata T.V.A. calculate până la 31 decembrie 2005, precum și evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație situat în municipiul București, sector 3, pentru lipsa titlului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1429, art. 1439 C. civ.

Prin cererea reconvențională depusă la data de 05 decembrie 2006, pârâta - reclamantă SC B. SA a solicitat, pe calea acțiunii în constatare provocatorie, obligarea reclamantei la dovedirea dreptului său asupra imobilului situat în municipiul București, sector 3.

Prin sentința civilă nr. 4561 din 17 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. x/301/2006, Judecătoria sectorului 3 București a admis în parte cererea principală, formulată de reclamanta -pârâtă A., a obligat pârâta - reclamantă SC B. SA la plata sumei de 10.859,15 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei septembrie 2003 - decembrie 2005, a respins celelalte capete de cerere privind obligarea la plata T.V.A. și a majorărilor de întârziere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta-pârâtă A., la data de 14 august 2007, și pârâta - reclamantă SC B. SA, la data de 03 august 2007, înregistrate la data de 23 august 2007 sub nr. x/301/2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Prin încheierea din data de 31 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. x/301/2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a calificat drept apel calea de atac exercitabilă în cauză, iar prin Decizia comercială nr. 43/A din 12 decembrie 2007, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a admis apelurile formulate de ambele părți, a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre soluționare în primă instanță de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, la data de 04 martie 2008 sub nr. x/3/2008.

Prin cererea precizatoare și completatoare a cererii reconvenționale depusă la data de 02 iunie 2008, pârâta - reclamantă SC B. SA a învederat că și-a schimbat forma juridică, devenind astfel SC B. SA, iar obiectul cererii reconvenționale îl reprezintă acțiunea în constatare provocatorie privind imobilul situat în mun. București, sector 3, solicitând în plus obligarea reclamantei - pârâte la plata despăgubirilor civile reprezentând chirii încasate fără drept de la chiriașii săi pentru perioada 01 iulie 2005 - 01 iunie 2008, evaluate provizoriu la suma de 50.000 lei.

Prin încheierea din data de 08 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/3/2008, judecata fiind reluată ulterior depunerii la dosar a Deciziei nr. 4329 din 06 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008* al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1401 din 24 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea principală, formulată de reclamanta - pârâtă A., în contradictoriu cu pârâta - reclamantă SC B. SA, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, prin sentința civilă nr. 4072/2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a reținut în mod irevocabil că, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, act normativ în baza căruia a fost înființată SC B. SA, bunurile din patrimoniul societății sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu, instanța considerând, în temeiul art. 111 C. proc. civ., că SC B. SA a făcut dovada faptului că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, astfel că A. nu are calitatea de a solicita contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada februarie 2003 - decembrie 2005 și nici evacuarea societății pârâte.

Prin cererea de completare a sentinței civile nr. 1401 din 24 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, pârâta-reclamantă SC B. SA a solicitat primei instanțe să se pronunțe și asupra cererii reconvenționale, cu privire la care hotărârea pronunțată nu cuprinde nicio soluție.

Prin sentința civilă nr. 3612 din 17 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins

excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei-reclamante

SC B. SA, a admis

excepția tardivității cererii precizatoare a cererii reconvenționale, formulată de pârâta - reclamantă și a respins cererea reconvențională formulata de pârâta-reclamantă SC B. SA, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a arătat că, prin sentința civilă nr. 1401/2014, cererea principală fost respinsa ca fiind formulată de o persoana fără calitate procesuală activă.

Tribunalul a apreciat că cererea completatoare și precizatoare este tardiv formulată, în condițiile art. 132, coroborat cu art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfățișare la care părțile pot pune concluzii fiind termenul de judecata de la 12 decembrie 2006. Formarea unui nou dosar in urma judecării fondului după anularea sentinței pronunțate de judecătorie, în apel nu poate echivala cu dobândirea de către părți a unor noi drepturi procesuale și cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. referitoare la posibilitatea părții de a modifica, preciza sau completa cererea de chemare în judecată.

Excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale au fost respinse, considerentele fiind cele pentru care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-parate A. prin sentința civilă nr. 1401 din 24 martie 2014.

Referitor la inadmisibilitatea și lipsa de interes în formularea cererii reconvenționale, s-a reținut că prin cererea reconvențională formulată la data de 05 decembrie 2006, s-a promovat în fapt o acțiune în constatare provocatorie. Titularul dreptului, SC B. SA, a chemat în judecată pe cel care, prin atitudinea și actele sale, a considerat că i-a cauzat o tulburare serioasă exercițiului dreptului său, provocând A. să încerce să își dovedească dreptul său, nefiind incidente astfel dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cererii reconvenționale, reținând soluția pronunțată asupra cererii principale și susținerile pârâtei-reclamante, prin reprezentant, tribunalul a respins-o ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 1401 din 24 martie 2014 a formulat apel reclamanta-pârâtă A., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2008.

Împotriva sentinței civile nr. 3612 din 17 iulie 2014 a formulat apel apelanta pârâtă-reclamantă SC B. SA înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2008.

Prin cererea depusă la data de 18 mai 2015, apelanta pârâtă-reclamantă SC B. SA a arătat că înțelege să renunțe la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 3612 din 17 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008.

În ședința publică din data de 11 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a luat act de renunțarea pârâtei-reclamante la judecarea apelului și a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate, invocată de intimata pârâtă-reclamantă SC B. SA prin întâmpinarea la apelul declarat de apelanta reclamantă -pârâtă A., pentru argumentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin Decizia civilă nr. 1264/A din 17 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a luat act de renunțarea apelantei SC B. SA, la judecarea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 3612 din 17 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

A fost admis apelul formulat de apelanta A., împotriva sentinței civile nr. 1401 din 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a anulat sentința civilă apelată și, rejudecând a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de către pârâta SC B. SA.

Evocând fondul a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea apelantei A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că cererea de renunțare depusă de pârâta-reclamantă, îndeplinește cerințele impuse de art. 246 C. proc. civ., conținând semnătura reprezentantului legal al părții și ștampila societății, astfel că s-a constatat că apelanta și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei de față și că nu s-a intrat în dezbaterea fondului cererii de apel, fiind totodată exprimat consimțământul celeilalte părți pentru actul de dispoziție menționat.

Pe fondul cauzei s-a reținut că soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul greșitei aplicări și interpretări a dispozițiilor legale incidente, ceea ce se traduce într-o soluționare eronată a excepției lipsei calității procesuale active, astfel că se impune anularea hotărârii judecătorești atacate întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Instanța de apel a reținut că, cererea în pretenții formulată de către reclamantă pentru a obține contravaloarea lipsei de folosință și a accesoriilor acesteia este fundamentată pe prevederile art. 998, art. 999 C. civ. referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

De asemenea, al doilea capăt de cerere privește acțiunea în evacuare, care este acea acțiune personală în realizare prin care proprietarului sau persoana care deține prerogativa folosinței bunului urmărește sancționarea locatarului, în cazul neîndeplinirii unor obligații legale sau contractuale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative, prin obligarea chiriașului la încetarea actelor de folosință a suprafeței locative pe care o deține în baza contractului reziliat sau pe care a ocupat-o abuziv, fără a poseda un titlu locativ valabil.

Instanța de apel a apreciat că invocarea unui drept de administrare este suficientă pentru a justifica faptul că reclamanta are calitatea de a introduce prezenta cerere de chemare în judecată, în timp ce existența sau inexistența acestui drept în patrimoniul său constituie o chestiune de temeinicie sau de netemeinicie a cererii formulate, reținându-se că reclamanta pretinde plata unor despăgubiri și evacuarea pârâtei pe temeiul dreptului său de administrare asupra imobilului în discuție în lipsa oricărui titlu care să-i justifice pârâtei folosința spațiului, astfel că există identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului invocat în cererea de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, instanța de apel, după o prezentare detaliată a situației de fapt și a parcursului judiciar al cauzei, a reținut, în esență, că în cauză, fapta imputată pârâtei-reclamante este aceea de a fi folosit imobilul situat în mun. București, sector 3, în intervalul septembrie 2003 - decembrie 2005, în mod abuziv, fără niciun titlu și fără a achita vreo sumă de bani în schimbul folosinței. Or, reține instanța, fapta de ocupare a imobilului nu este contestată de părți, însă divergența dintre acestea privește existența sau inexistența unui titlu pentru folosința spațiului.

Din coroborarea înscrisurilor existente la dosar instanța de apel a constatat că, credința pârâtei - reclamante în sensul că este proprietara imobilului este fundamentată pe hotărârile judecătorești irevocabile prezentate, ceea ce exclude caracterul ilicit al folosinței bunului.

Mai mult, lipsa caracterului ilicit al faptei pârâtei-reclamante de a ocupa imobilul în discuție pentru intervalul septembrie 2003 - decembrie 2005 a fost statuată cu puterea lucrului judecat între părțile prezentului proces, astfel încât aceeași chestiune litigioasă nu mai poate fi repusă în discuție.

Cu prilejul soluționării cererii de revizuire în materia insolvenței, reține instanța de apel, între A. și SC B. SA s-a pronunțat sentința civilă nr. 4801 din 24 aprilie 2012, în Dosarul nr. x/3/2012 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 274/R din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, prin care s-a recunoscut titlul valabil pentru folosința spațiului de către pârâta-reclamantă și inexistența dreptului de creanță al reclamantei-pârâte pentru încasarea contravalorii lipsei de folosință și a accesoriilor. Cum autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile privind aceleași părți se întinde și asupra considerentelor, prezenta instanță este ținută să aibă în vedere motivarea pronunțată în sentința irevocabilă prin care s-a admis cererea de revizuire, fiind negat dreptul apelantei de a primi despăgubiri cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință pentru intervalul septembrie 2003 - decembrie 2005.

Referitor la apărările apelantei în sensul că prima instanță nu a ținut seama de autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1666 din 08 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2008, instanța de apel a reținut că, respectarea autorității de lucru judecat impune a se ține seama de hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire admise, atât timp cât decizia instanței de recurs este anterioară acesteia și s-a referit la sentințele schimbate în urma admiterii căii extraordinare de atac.

Instanța de apel a apreciat ca nerelevante susținerile apelantei reclamante - pârâte în sensul că dreptul său de administrare este recunoscut prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 322/2010 sau prin alte hotărâri anterioare sau ulterioare ale Consiliului General al Municipiului București, reținându-se că atât timp cât intimata pârâtă-reclamantă este în măsură să justifice folosința spațiului în discuție prin prezentarea unei hotărâri judecătorești irevocabile care îi atestă cu titlu retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilului.

S-a apreciat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii primei condiții a existenței unei fapte ilicite, cât timp intimata pârâtă-reclamantă a înțeles să justifice folosința spațiului prin prezentarea unei hotărâri judecătorești irevocabile care îi recunoaște cu efect retroactiv dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, astfel că folosința nu se traduce într-o ocupare ilicită, abuzivă nefiind îndeplinită nici condiția existenței prejudiciului

,

atât timp cât apelanta reclamantă - pârâtă nu a fost în măsură să prezinte o hotărâre judecătorească prin care să obțină câștig de cauză în compararea titlurilor de proprietate invocate de părți.

Tot astfel, s-a reținut că nu sunt îndeplinite nici ultimele două cerințe privitoare la existența legăturii de cauzalitate și a vinovăției, cât timp pârâta-reclamantă a acționat cu credința că ocupă imobilul proprietatea sa.

Instanța de apel a reținut că aceleași argumente justifică și soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii în evacuare, atât timp cât pârâta-reclamantă nu se găsește în situația unui locatar care nu a respectat clauzele contractului de locațiune sau al cărui contract a expirat ori a fost desființat, dar nici în situația unui ocupant abuziv. Intimata pârâtă-reclamantă este în măsură să justifice folosința spațiului prin prezentarea unei hotărâri judecătorești irevocabile care îi recunoaște dreptul de proprietate, astfel că acțiunea în evacuare apare ca neîntemeiată. Numai într-o acțiune în revendicare se poate proceda la compararea titlurilor invocate de părți, iar nu într-o acțiune în evacuare, cu atât mai mult cu cât reclamanta-pârâtă nu se pretinde titularul dreptului de proprietate al imobilului.

În plus, chiar apelanta reclamantă-pârâtă a susținut că, în prezent, imobilul nu mai este ocupat de către societatea intimată, astfel că, și sub acest aspect, nu se poate pronunța o soluție de admitere a evacuării.

Instanța de apel a apreciat că motivele de apel privitoare la lipsa soluționării cererii reconvenționale sunt fondate prin raportare la conținutul sentinței civile nr. 1401 din 24 martie 2014, însă omisiunea instanței a fost acoperită în calea procesuală a completării hotărârii, conform art. 281

2

C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată sentința civilă nr .3612 din 17 iulie 2014, neatacată de către apelanta reclamantă-pârâtă.

Totodată, s-a precizat

că soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii reconvenționale nu poate fi cenzurată de instanța de apel, atât timp cât apelanta reclamantă-pârâtă nu a declarat cale de atac împotriva sentinței nr. 3612 din 17 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008, iar apelanta pârâtă-reclamantă a renunțat la judecata apelului declarat împotriva acestei hotărâri judecătorești. Întrucât niciuna dintre părți nu a învestit instanța de apel cu un litigiu privitor la apărarea dreptului de proprietate, nu este posibilă verificarea apărărilor ambelor părți privitoare la apartenența imobilului în discuție și nici realizarea comparării titlurilor de proprietate invocate, urmând ca problema proprietății să fie tranșată într-un alt cadru procesual adecvat sub aspectul părților și obiectului.

Împotriva acestei decizii A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă, după o prezentare a situației de fapt și a parcursului judiciar al cauzei, a arătat, în esență, că instanța de apel a omis să rețină că acțiunile în constatare nu pot fi aduse la îndeplinire pe cale de executare silită și că prin acțiunea în constatare partea nu a urmărit realizarea dreptului ci numai constatarea existenței dreptului SC B. SA asupra imobilului din București, sector 3.

Recurenta, după prezentarea unor opinii privind dreptul de proprietate asupra imobilului, susține că sentința comercială nr. 4072/2008 prin care se constată dreptul de proprietate al SC B. SA este o hotărâre declarativă de drepturi, însă aceasta nu conferă încă, societății reclamante drept de proprietate asupra imobilului din București, sector 3, întrucât societatea reclamantă nu are și nu a avut niciodată atributele dreptului de proprietate respectiv posesia, folosința și dispoziția.

În opinia recurentei, în speță, nu s-a făcut dovada că imobilul din București, sector 3, a ieșit din patrimoniul Statului Român de unde nu putea ieși decât printr-o acțiune în revendicare și de asemenea nu se face dovada că spațiul în litigiu se află în patrimoniul societății reclamante.

Recurenta consideră că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că nu a fost respectată egalitatea armelor, întrucât s-au analizat și evidențiat numai hotărârile judecătorești favorabile părții intimate, ignorând probele administrate de reclamantă, menționând în acest sens, sentința civilă nr. 3661 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria sector 3 București, Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 101/2001 - anexa nr. 1, Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 322/2010, Decizia civilă nr. 1343 din 19 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Totodată, recurenta susține că, instanța de apel în mod eronat a acordat eficiență sentințelor pronunțate în Dosarul nr. x/3/2012 - de revizuire dosar insolvență, apreciind că sentințele/deciziile pronunțate în acest dosar sunt ulterioare Deciziei nr. 1666/2011 pronunțate de Curtea de Apel București, fiind fără relevanță faptul că deciziile din dosarul de revizuire sunt ulterioare deciziei pronunțate în dosarul de insolvență.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului și rejudecând apelul admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Prin cererea depusă la data de 10 octombrie 2016, recurenta-reclamantă A. a solicitat suspendarea judecării cauzei raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma motivelor invocate și raportat la cererea formulată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința comercială nr. 4132 din 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității de reprezentant a creditoarei A. S-au admis cererile creditorilor A., C. sector 3 și D. și în temeiul art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei SC B. SA, dispunându-se și celelalte măsuri legale subsecvente.

Prin Decizia civilă nr. 1666 din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta debitoare împotriva sentinței comerciale nr. 4132 din 26 mai 2010, a casat în parte sentința și a trimis spre rejudecare cererile având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței formulate de D. și C. sector 3. A fost menținută dispoziția de admitere a cererii A. și deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC B. SA.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că se impune analiza incidenței prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2004 referitor la suspendarea de drept a acțiunilor pentru realizarea creanțelor asupra debitoarei.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței cu modificările și completările ulterioare, „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

Acest text conține o normă imperativă, de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului sindic. El vizează toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare fără a face distincție de data înregistrării acțiunii.

Suspendarea judecății, de drept, cum este cazul art. 36 din Legea nr. 85/2006, are drept efect oprirea cursului judecății, acest efect împiedicând instanța să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept.

În acest sens, se constată că

prin Decizia civilă nr. 1666 din 08 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, se menționează expres că se menține dispoziția de deschidere a procedurii insolvenței, decizie ce a fost pronunțată anterior sentinței nr. 1401 din 24 martie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, ce a făcut obiectul apelului soluționat prin decizia recurată. În aceste condiții rezultă că

în mod greșit instanța de apel nu a examinat incidența dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că în Decizia nr. 65 din 3 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a reținut că procedura insolvenței era și rămâne deschisă în baza sentinței comerciale nr. 4132 din 26 mai 2010, așa cum a fost aceasta cenzurată prin Decizia civilă nr. 1666 din 8 noiembrie 2011 în care se menționează expres că se menține dispoziția de deschidere a procedurii insolvenței.

În acest context, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate de recurentă în memoriul depus la dosar, apreciind cenzura acestuia ca nemaifiind necesară, în raport de reținerea ca fiind aplicabile prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere că, motivele ce vizează suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, subzistau atât în apel cât și la instanța de fond, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârâta SC B. SA prin administrator judiciar SC E. SRL împotriva sentinței civile nr. 1401 din 24 martie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, va anula sentința apelată și va trimite cauza la prima instanță, pentru aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă C. împotriva Deciziei civile nr. 1264/A din 17 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Modifică decizia apelată în sensul că:

Admite apelul declarat de pârâta SC B. SA prin administrator judiciar SC E. SRL împotriva sentinței civile nr. 1401 din 24 martie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Anulează sentința apelată și trimite cauza la prima instanță în vederea suspendării judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2016.