ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3351/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, la data de 18 aprilie 2017, sub nr. x/115/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a solicitat anularea Ordinului ministrului educației naționale nr. 3464 din 16 martie 2017, prin care s-a dispus sancționarea acestuia cu "Avertisment".

2.1. Hotărârea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, complet specializat - conflicte de muncă și de asigurări sociale

Prin sentința civilă nr. 1179 din 7 iulie 2017, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de intimat, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că acțiunea privește anularea unui ordin emis de Ministerul Educației Naționale, prin care s-a dispus sancționarea cu avertisment a reclamantului, în calitatea acestuia de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.

De asemenea, instanța a reținut că între Ministerul Educației Naționale și reclamant s-a încheiat, pe o perioadă de 4 ani, contractul de management nr. 10410 din 6 septembrie 2016, prin care, la art. 10 din acesta, părțile contractante au stipulat în mod expres că litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor contractului se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

Prin urmare, raportat la obiectul acțiunii deduse judecății, prin care se solicită anularea unui act esențialmente administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică centrală, competența materială de soluționare în primă instanță aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din punct de vedere al competenței teritoriale fiind aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 9.08.2017, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 232 din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 8 din același act normativ, obiectul litigiului de față nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, întrucât ordinul contestat nu a fost emis în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, iar când legiuitorul a intenționat o derogare de la aceste reguli a prevăzut-o în mod expres (e.g., cazul funcționarilor publici).

A mai reținut instanța că nu ne aflăm pe tărâmul competenței teritoriale cu caracter relativ pentru a aprecia că părțile o pot stabili pe calea unei clauze contractuale, inserate în cuprinsul contractului de management, potrivit art. 126 C. proc. civ., inaplicabil în materia competenței materiale, reglementată de norme de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu pot deroga de la dispozițiile imperative ale legii.

Astfel, în temeiul dispozițiilor legale evocate și potrivit art. 131 și urm. C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței sale materiale invocate din oficiu, a declinat competența soluționării în favoarea instanței inițial învestite de reclamant și a trimis cauza Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de competență.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, complet specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale, având în vedere următoarele considerente.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I din prezenta decizie, demersul procesual declanșat de reclamant, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, se referă la anularea Ordinului ministrului educației naționale nr. 3464 din 16 iunie 2017, prin care s-a dispus sancționarea acestuia cu "avertisment", pentru presupuse încălcări ale unor acte administrative cu caracter normativ, emise de Ministerul Educației Naționale și de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.

Reclamantul a solicitat anularea acestui ordin, apreciind pe de o parte, că este lovit de nulitate, întrucât a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 280-281 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și ale art. 247-252 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, iar pe de altă parte, a apreciat că se impune anularea ordinului, întrucât faptele care stau la baza sancționării sale nu sunt de natură să justifice niciun fel de sancțiune și, prin urmare, nu există o abatere disciplinară.

Înalta Curte, având în vedere motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, apreciază că ordinul contestat este strict legat de raportul juridic de muncă al reclamantului, sancțiunea disciplinară aplicată fiind o măsură specifică dreptului muncii.

Din actele dosarului, rezultă că între minister și inspectorat, pe de o parte, și reclamant, pe de altă parte, există un raport de muncă în temeiul unui contract de management, având ca obiect organizarea, conducerea și administrarea I.Ș.J. Caraș-Severin, precum și gestionarea patrimoniului și a mijloacelor bănești ale acestuia, în condițiile realizării unui management eficient de calitate.

De asemenea, din modul în care reclamantul a înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că temeiurile de nelegalitate și netemeinicie ale emiterii ordinului prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară se grefează pe legislația muncii, fără a fi puse în discuție încheierea, executarea, modificarea, încetarea ori interpretarea clauzelor contractului de management.

Potrivit art. 11 din contractul de management, dispozițiile acestuia se completează cu cele ale Legii educației naționale nr. 1/2011, care, la art. 280 stabilește procedura de contestare a sancțiunilor disciplinare, inclusiv de natura celei aplicate reclamantului.

Potrivit art. 280 din Legea educației naționale nr. 1/2011,

"(1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției, conform legii.

(2) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la alin. (1), în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

(...)

b) avertisment;

(...)

(8) (...) Personalul de conducere, de îndrumare și de control din inspectoratele școlare și din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, care a fost sancționat, are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la Colegiul central de disciplină al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

(9) Normele privind competența, organizarea și funcționarea, precum și atribuțiile colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar și ale Colegiului central de disciplină ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului."

Dispozițiile art. 17 din Ordinul nr. 3866 din 2 mai 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele școlare județene, stabilesc că împotriva hotărârii Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului partea nemulțumită se poate adresa cu acțiune la instanța competentă - secția specializată în soluționarea conflictelor de muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În acord cu argumentația curții de apel, Înalta Curte constată că dispozițiile anterior citate sunt aplicabile în cauza dedusă judecății, incidența acestora neputând fi înlăturată după cum partea a urmat sau nu procedura contestației prevăzută de Legea nr. 1/2011 ori de faptul că între părți a fost încheiat un contract de management.

Astfel, în raport cu obiectul dedus judecății, care vizează o solicitare specifică domeniului raportului de muncă, litigiul având natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, în cauză, competența materială, teritorială și funcțională a instanței se stabilește în raport de prevederile art. 269 C. muncii și art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Art. 269 alin. (1) C. muncii statuează că:

" judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar art. 210 din Legea nr. 62/2011:

" cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004:

"

(3) În cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru (...) cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. (...)"

Normele legale menționate anterior fac astfel distincția între litigiile de contencios administrativ, când natura acestora este dată de calitatea de funcționar public a contestatorului, și cele de dreptul muncii, când natura acestora este dată de calitatea de salariat a contestatorului, cum este cazul în speța de față.

În cauză, este evident că reclamantul nu a înțeles să invoce ca temei de drept dispozițiile legii contenciosului administrativ și a ales să învestească secția civilă a tribunalului, competentă să soluționeze și conflicte de muncă și asigurări sociale, motiv pentru care instanța este datoare să respecte principiul disponibilității în procesul civil.

Astfel, raportat la locul de muncă al reclamantului, situat în circumscripția teritorială a Tribunalului Caraș-Severin și la natura litigiului de conflict de muncă, competența materială, teritorială și funcțională revine Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, complet specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța inițial învestită de reclamant.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, complet specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Ministerul Educației Naționale, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, complet specializat - conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.