Decizia nr. 305/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA Mizil, a chemat în judecată pârâtele Agenția de Plați și Intervenție pentru Agricultura din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale București și APIA - Centrul Județean Prahova, solicitând anularea în totalitate a actelor administrative constând în procesele-verbale: I - 825 din 13 ianuarie 2014 - de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, referitor la Cererea de plată nr. 8770 din 06 aprilie 2011, precum și a Deciziei nr. 5435 din 18 martie 2014, prin care s-a respins contestația formulata împotriva procesului-verbal menționat, privind acordarea plaților în cadrul schemelor de sprijin pe anul 2011; II - 958 din 13 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare referitoare la Cererea de plată nr. 14569 din 11 mai 2010, precum și a Deciziei nr. 5434 din 18 martie 2014, prin care s-a respins contestația formulata de subscrisa împotriva procesului-verbal menționat privind acordarea plaților în cadrul schemelor de sprijin pe anul 2010; III - 959 din 13 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare referitoare la Cererea de plată nr. 1351 din 06 martie 2009. precum și a Deciziei nr. 5433 din 18 martie 2014, prin care s-a respins contestația formulata de subscrisa împotriva procesului-verbal menționat privind acordarea plaților în cadrul schemelor de sprijin pe anul 2009; IV - 956 din 13 ianuarie 2014 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare referitoare la Cererea de plată nr. 56 din 20 martie 2008, precum și a Deciziei nr. 5432 din 18 martie 2014, prin care s-a respins contestația formulata de subscrisa împotriva procesului-verbal menționat privind acordarea plaților în cadrul schemelor de sprijin pe anul 2008. Pe cale de consecință, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, constând în acordarea plăților în cadrul schemelor de sprijin pe anii 2008 - 2013. Solicită ca pârâtele să fie obligate la repararea pagubei cauzate constând în plata sumelor restante reprezentând ajutor financiar acordat pentru agricultura la zi, repunând părțile în situația anterioară și acordarea penalităților aferente întârzierilor și ca pârâtele să depună întreaga documentație care a stat la baza emiterii proceselor verbale și a deciziilor din procedura administrativa în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 544/2004.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 150 din 22 iunie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 150 din 22 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat, în esență, că din motivarea sentinței recurate nu rezultă că prin cererea de chemare în judecată și prin probele administrate în cauză reclamanta a încercat să demonstreze că procesele-verbale a căror anulare se cere au o bază scriptică eronată. Recurenta a susținut că atât timp cât în considerente instanța de fond nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. Prin urmare, instanța de fond nemotivând de ce a înlăturat cererile reclamantei și nici de ce a admis susținerile pârâtelor, a încălcat o obligație majoră prevăzută de art. 425 C. proc. civ., astfel că nu există posibilitatea exercitării controlului judecătoresc asupra hotărârii pronunțate.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru și că comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 17 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând încheierea de admitere în principiu din data de 19 septembrie 2017 fixând termen de judecată la data de 18 ianuarie 2018.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând sentința atacată în raport cu criticile invocate și reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente: Obiectul învestirii instanței de contencios administrativ îl constituie cererea de chemare în judecată formulată de recurenta-reclamantă privind anularea mai multor procese-verbale emise de APIA cu privire la sprijinul financiar în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, în campaniile 2008 - 2011, precum și anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor administrative formulate împotriva acestor procese-verbale, fiind analizate documentele justificative pentru terenurile declarate în cererile de sprijin. Constatând că reclamanta a primit sprijin financiar pentru o suprafață mai mare decât cea pentru care a prezentat documente justificative ale dreptului de folosință pârâtele au emis procesele-verbale contestate în prezenta cauză, anume: Procesul-verbal nr. 956 din 13 ianuarie 2014; Procesul-verbal nr. 959 din 13 ianuarie 2014; Procesul-verbal nr. 958 din 13 ianuarie 2014 și Procesul-verbal nr. 825 din 13 ianuarie 2014. Motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată și care în opinia reclamantei justificau admiterea acțiunii în anulare și desființarea actelor administrative contestate au fost: (i) încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (14) și (15) din O.U.G. nr. 66/2011, din perspectiva faptului că nu a primit și nu i s-a prezentat proiectul procesului-verbal neavând astfel posibilitatea să-și exprime punctul de vedere; (ii) nemotivarea actelor administrative atacate, reclamanta arătând că motivarea deciziilor nu are legătură cu cele prezentate în contestațiile administrative și nu ține seama de documentația comunicată de reclamantă odată cu contestația. În mod corespunzător, întâmpinările depuse de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și APIA - Centrul Județean Prahova cuprind răspunsuri specifice și detaliate la argumentele și cererile reclamantei și trimiteri exprese la textele de lege relevante. Or, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, dar mai ales la susținerile și apărările invocate, prima instanță avea obligația ca în sprijinul soluției pronunțate să ofere o motivare adecvată tuturor chestiunilor în dezbatere și, chiar dacă în îndeplinirea acestei obligații nu a fost furnizată o explicație pentru fiecare argument în parte și de o manieră elaborată, totuși trebuia să existe măcar un răspuns comun la aspectele circumscrise unei problematici unice. Esențial este ca, în cuprinsul hotărârii să se regăsească motivele care au determinat soluționarea într-un anumit fel a pricinii deduse judecății, o motivare adecvată în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. implicând în mod necesar "examinarea efectivă de către instanță a problemelor cu care a fost în mod real sesizată prin cererea de chemare în judecată. În concret, Înalta Curte constată că, deși sentința fondului constată în dispozitiv soluția de respingere a acțiunii, considerentele hotărârii nu exprimă punctul de vedere al instanței de judecată cu privire la toate chestiunile invocate în sprijinul motivelor de nelegalitate expuse de reclamantă. Astfel, în ceea ce privește motivul de nelegalitate care vizează încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, judecătorul fondului a reprodus textul de lege incorect fără a răspunde la critica privind necomunicarea proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru a recurenta-reclamantă să aibă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere. Nici cu privire la nemotivarea actelor administrative atacate raportat la documentația pe care societatea reclamantă a atașat-o contestației administrative, instanța de fond nu a oferit o motivare adecvată. În susținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată s-a mărginit la a reține că "prin probatoriile administrate în prezenta cauză reclamanta nu a reușit să dovedească o altă situație de fapt decât cea reținută prin actele administrative atacate". Totodată, concluziile expertizei de specialitate topografică, dispuse în temeiul dispozițiilor art. 330 C. proc. civ., au fost înlăturate apreciindu-se că sunt neconcludente în ceea ce privește situația de fapt, întrucât expertul nu a făcut trimitere exactă la înscrisurile și constatările din teren și a utilizat formulări generale și aprecieri personale care exced unei lucrări științifice de specialitate. Însă, judecătorul fondului nu precizează la ce înscrisuri și constatări din teren face referire atunci când apreciază că, concluziile raportului de expertiză nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Se observă că recurenta-reclamantă a susținut în mod repetat că suprafețele de teren reținute de autoritatea pârâtă prin Procesele-verbale nr. 956/2014, 959/2014, 958/2014 și 825/2014 nu corespund cu evidențele din Registrul Agricol al primăriilor Mizil, Baba Ana și Fulga aferente anilor 2008 - 2011, separat pentru fiecare an în parte. Mai concret, susține recurenta că structura de control a folosit relațiile înaintate de primăriile localităților menționate și care vizau anul 2012 și pentru ceilalți ani, anume 2008, 2009, 2010 și, astfel, concluziile proceselor verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nu corespund realității pentru că în fapt există o dinamică a suprafețelor arendate în fiecare an. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordinul MADR nr. 246 din 23 aprilie 2008, documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului; contractul de arendare; contractul de concesiune; contractul de asociere în participațiune; contractul de închiriere; contractul de comodat sau adeverință eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, în cazul în care documentele prezentate anterior nu pot fi puse la dispoziția APIA. În raport de dispoziția legală menționată se impunea a se avea în vedere contractele de arendare care fac dovada dreptului de folosință pentru terenurile menționate, precum și adeverințele emise de primăriile localităților respective pentru fiecare an în parte. Nici cu privire la acest aspect instanța de fond nu a oferit o motivare adecvată,împrejurare care echivalează cu nemotivarea și, implicit, cu nerezolvarea fondului cauzei, neregularitatea constatată fiind și mai evidentă în condițiile în care fiecare motiv de nelegalitate invocat în cauză constituie în sine un temei suficient pentru anularea actelor administrative contestate. Or, pentru exercitarea efectivă a controlului judiciar se impunea ca la judecata în primă instanță să se cerceteze toate motivele de nelegalitate astfel încât criticile invocate într-o eventuală cale de atac să permită examinarea și valorificarea lor separată, corelativ motivelor de nulitate invocate. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.