ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1812/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 noiembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Prahova, a solicitat: anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 mai 2015, întocmit de APIA, anularea Deciziei nr. x din 24 aprilie 2015, emisă de APIA - Centrul județean Prahova, precum și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 261 din 5 august 2015, emisă de APIA.

Prin Sentința civilă nr. 65 din 14 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Prahova.

Împotriva Sentinței civile nr. 64 din 14 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x din 28 mai 2015, întrucât nu a fost avută în vedere decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, prin raportare la faptul că procesul-verbal de constatare a fost întocmit în baza O.U.G. nr. 66/2011, deși cererea de plată a vizat anul 2010, când era aplicabilă O.G. nr. 79/2003.

De asemenea, prima instanță a respins în mod greșit excepția tardivității, fără să țină cont prevederile de art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95, care stabilesc un termen de prescripție al acțiunii organelor de control de 4 ani de la săvârșirea abaterii.

Totodată, recurentul-reclamant susține că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că nu a făcut dovada utilizării suprafeței de teren declarate la APIA în campania 2010 și nu a deținut numărul de animale necesar pentru a respecta cerința de 0,3 UVM/HA.

În acest sens, recurentul arată, în esență, că a îndeplinit toate condițiile prevăzute în Îndrumarul "Informații generale pentru fermieri privind plățile pe suprafață 2010", și a făcut dovada posesiei unui număr de 1000 ovine, din care 129 ovine existente în familia sa și crotaliate pe numele tatălui său, conform Registrului Exploatației RO x, din perioada 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2015.

Dovadă că aceste animale i-au aparținut rezultă din faptul că un număr de 129 de ovine i-a fost transferat de către tatăl său în anul 2011, astfel cum reiese din Registrul Exploatației RO x.

Recurentul-reclamant susține că în anul 2010, a depus la APIA, anexat cererii de plată, documentele care atestă că a avut în posesie pentru îngrijire un număr de 1000 ovine, din care: 129 ovine îi aparțineau, crotaliate pe numele tatălui său, 508 ovine aflate în posesie pentru îngrijire de la alți crescători de animale și 363 ovine, care îi aparțineau, din care 192 ovine au fost crotaliate în anul 2012.

Recurentul-reclamant mai arată că, deși instanța de fond a reținut că la dosar nu a fost depus cardul de exploatație, acest document exista la dosarul cauzei, iar mai mult, în Instrucțiunile APIA și în necesarul de documente pentru Schema de ajutor în agricultură, nu se prevede depunerea documentului respectiv.

De asemenea, solicită a se avea în vedere prevederile cuprinse în "Informații generale pentru fermieri privind plățile pentru suprafață 2010", precizând că nu i-au fost aduse la cunoștință modificările intervenite ulterior angajamentului semnat la 14 mai 2008, pentru a avea posibilitatea să se retragă sau să continue, prin modificarea, cu acordul ambelor părți, a angajamentului încheiat.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Prahova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

4.2. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând susținerile formulate pe parcursul judecării procesului în primă instanță.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Criticile recurentului-reclamant vizând soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 mai 2015, sunt neîntemeiate.

În cauză, procedura de control a fost reglementată de actul normativ în vigoare la data efectuării controlului și anume O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, sub aspect procedural, verificarea legalității procesului-verbal de constatare a neregulilor se realizează prin prisma respectării normelor de procedură conținute de acest act normativ, care sunt de imediată aplicare, indiferent de momentul săvârșirii neregulii.

Instanța de control judiciar reține că Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA a întocmit Procesul-verbal de constatare nr. x din 20 martie 2015, la data menționată nemaifiind în vigoare O.G. nr. 79/2003. Prin acest proces-verbal s-a solicitat reinstrumentarea dosarului aferent cererii de plată depuse de reclamant pentru campania 2010.

De asemenea, informațiile privind neregula descoperită sunt cuprinse în Nota de fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare nr. x din 29 aprilie 2015, prin care s-a stabilit că suma plătită necuvenit reclamantului în campania 2010 este de 272.370,35 RON, ulterior fiind emis procesul-verbal de constatare a neregulilor a cărui anulare se solicită în speță.

Prin urmare, activitatea de reinstrumentare a dosarului aferent cererii de plată depuse de reclamant a fost declanșată de Procesul-verbal de constatare nr. x din 20 martie 2015, emis ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, astfel că în mod eronat recurentul a susținut că activitatea de verificare a fost inițiată anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp. Este real că, prin Decizia nr. 66/2015, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt neconstituționale. Sub aspectul corecțiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, instanța de control constituțional a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporționalității.

Aceste considerente ale Curții Constituționale, care au condus la declararea neconstituționalității prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se referă la normele de drept substanțial aplicabile raporturilor juridice referitoare la acordarea finanțării nerambursabile și se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naționale succesive.

Totuși, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora, în cauză a avut loc acțiunea beneficiarului finanțării considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare care au același obiect de reglementare, în speță calificarea neregulii și stabilirea creanței bugetare realizându-se în raport de prevederile comunitare aplicabile campaniei 2010.

Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Rezultă, din aceste considerente, că acțiunea beneficiarului finanțării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă și sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, conformă cu regulamentele anterior citate, determinând inexistența unei diferențe între reglementările naționale succesive și, pe cale de consecință, inexistența unui conflict de legi în timp.

Cu privire la problema de drept în discuție a fost sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care, făcând referire la jurisprudența sa anterioară, s-a pronunțat prin Hotărârea din 26 mai 2016, în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14, în sensul că:

"Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 trebuie interpretate în sensul că nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menționat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul în care corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt măsuri administrative în sensul art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Luând în considerare caracterul general obligatoriu și cu efect retroactiv al hotărârii preliminare și având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1083/2006, în vigoare atât la data săvârșirii neregulii în cauză, cât și în prezent, se reține că stabilirea creanței bugetare în conformitate cu acest regulament și cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securității juridice și protecției încrederii legitime, motiv pentru care, sunt neîntemeiate criticile formulate de recurent sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază nefondate și susținerile recurentului-reclamant referitoare la prescripția dreptului de a stabili creanța bugetară ce face obiectul titlului de creanță contestat.

În conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul de 5 ani privind prescrierea dreptului de a stabili creanța bugetară începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2012 pentru cheltuielile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și tot de la această dată, începe să curgă termenul de prescripție și pentru cheltuielile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă.

În raport de data menționată, rezultă că în speță, la momentul emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 mai 2015, termenul de prescripție nu era împlinit.

În ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2988/95, invocate de către recurent în susținerea excepției analizate, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că aceste prevederi stabilesc că în situația în care se optează pentru un termen de prescripție a acțiunii mai scurt de patru ani, acesta nu poate fi mai mic de trei ani, fără a se interzice însă adoptarea în legislația națională a unui termen de prescripție mai îndelungat.

În acest sens, dispozițiile art. 3 alin. (3) din Regulament prevăd posibilitatea statelor membre de a aplica un termen de prescripție mai lung decât cel indicat la alin. (1) al acestui articol.

Pe fondul cauzei, criticile formulate de recurentul-reclamant, sunt, de asemenea, nefondate.

Prin Ordinul comun nr. 541/210/2009, emis de MADR și MAI, a fost modificată și completată Strategia privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor și al ministrului administrației publice nr. 226/235/2003.

Art. I pct. 2 din Ordinul nr. 541/210/2009 prevede următoarele:

"La capitolul VI - Responsabilități pentru punerea în valoare a pajiștilor - punctele 1 și 2 se modifică și vor avea următorul cuprins:

a) În scopul utilizării pajiștilor aflate în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, respectiv municipiilor:

- asociațiile crescătorilor de animale legal constituite, crescătorii de animale persoane fizice și juridice depun o cerere la consiliul local, al cărei model este prevăzut în anexa la prezenta strategie, prin care solicită concesionarea unor suprafețe de pajiști.

b) Utilizatorii de pajiști care încheie contracte de concesiune trebuie să îndeplinească minim următoarele condiții:

- să fie înregistrați în Registrul Național al Exploatațiilor;

- să asigure o încărcătură minimă de 0,3 UVM/ha pentru suprafața solicitată;

- să prezinte un program de pășunat conform prevederilor cap. IV pct. 8, pentru perioada preluării în folosință a suprafeței de pajiști solicitată.

c) Utilizatorii de pajiști au obligația să asigure întreținerea corespunzătoare a acestora, în vederea menținerii și ridicării potențialului de producție."

UVM/ha reprezintă numărul maxim de animale aflate la pășunat raportat la suprafața determinată de PP (de pășune/fâneață/utilizare mixtă) la nivel de exploatație de-a lungul unei perioade de pășunat. În baza datelor preluate din Registrul Animalelor, după calculul numărului mediu de animale pentru fiecare categorie în parte pentru fiecare fermier, se realizează conversia acestora în unități vită mare.

În cauză, recurentul-reclamant a depus la APIA - Centrul Județean Prahova cererea unică de plată pentru campania 2010, înregistrată sub nr. x/13 mai 2010, pentru suprafața de 286,58 ha pășuni naturale, pe raza localității Valea Doftanei, județul Prahova, solicitând sprijin financiar pentru schema de plată unică pe suprafață - SAPS, sprijin pentru zona montană defavorizată - ZMD și plăți de agromediu. În cererea de plată, a declarat că deține 45 bovine, 16 cabaline și 637 ovine.

În vederea dovedirii numărului de animale necesar pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, reclamantul a depus la dosarul aferent cererii de plată următoarele documente: adeverință emisă de C.M.V. B., semnată și nedatată, prin care se adeverește că reclamantul deține o exploatație în Registrul Național al Exploatațiilor cu codul RO x, indicându-se drept dată a intrării în registru, 14 aprilie 2005, și că deține o bovină și un număr de 126 ovine; adeverință emisă de C.M.V. B., semnată și nedatată, prin care se adeverește că numitul C. deține o exploatație în Registrul Național al Exploatațiilor cu codul RO x, în care se menționează data de intrare în registru ca fiind 12 aprilie 2005 și faptul că deține un număr de 19 bovine, 191 ovine și 3 porcine; adeverința nr. x/10 august 2011, emisă de DSVSA Prahova, din care rezultă că numitul D. deține o exploatație în Registrul Național al Exploatațiilor cu codul RO x, având sediul în localitatea Filipeștii de Pădure, județul Prahova, în exploatație fiind înregistrate un număr de 15 bovine și 598 ovine.

La dosarul administrativ se regăsește și situația animalelor pentru fermierul A., RO 256639350, în care este înscrisă o ovină, precum și raportul mediu de animale, în care este indicată o bovină, UVM/ha fiind de 0,0034894.

Prin Adresa nr. x din 27 mai 2013, Primăria comunei Valea Doftanei a comunicat faptul că în anul 2010, reclamantul a figurat în evidențe cu următoarele efective de animale: 9 bovine, 129 ovine, 2 porcine, 4 cabaline și 15 păsări.

Conform Declarației de eligibilitate pentru suprafețele de pășune concesionate/arendate/închiriate de la consiliile locale - Anexa nr. 2, înregistrată la APIA Prahova sub nr. x din 10 iunie 2010, fermierul a declarat pe propria răspundere că pentru suprafețele de pășune concesionate/arendate/închiriate de la Consiliul Local Valea Doftanei, în suprafață totală de 285 ha, a solicitat drept de utilizare în baza animalelor pe care le deține, pentru pășunatul acestora. Dreptul de utilizare este obținut în baza Contractului de concesiune nr. x din 1 septembrie 2006, fermierul fiind obligat să dovedească o densitate minimă de 0,3 UVM/ha, potrivit Ordinului comun nr. 541/210/2009.

Deși conform declarației de eligibilitate menționate, fermierul a declarat că realizează o densitate de 0,56 UVM/ha, din cuprinsul Anexei nr. 32 - Declarație, întocmită la 12 mai 2010, rezultă că aceasta a fost obținută cu animalele deținute de alți 4 fermieri, respectiv, E., F., G. și H., în condițiile în care cererea de plată nu este depusă în numele unei asociații legal constituite.

În Nota de control privind obținerea sprijinului financiar de la APIA - Centrul județean Prahova, întocmită la 28 octombrie 2015, de către DLAF, se menționează că persoanele indicate în Anexa nr. 32 - Declarație nu au deținut numărul de animale înscris în cuprinsul acesteia și că numiții F., G. și H. nu au figurat și nu figurează cu animale în Registrul Național al Exploatațiilor, iar prin Adresa nr. x din 4 martie 2015, emisă de Direcția Măsuri Specifice, se comunică că la momentul depunerii cererii de plată la APIA, reclamantul a figurat înscris în evidențe cu o bovină.

De asemenea, din cuprinsul aceleiași Note de control rezultă că au fost audiați semnatarii Anexei nr. 32 - Declarație, care au relatat că nu sunt membrii vreunei forme de asociere legal constituită și că nu au în proprietate efectivele de animale înscrise, iar semnăturile aplicate pe această declarație nu le aparțin.

Totodată, prezintă relevanță și concluziile consemnate în finalul Notei de control, în sensul că în ceea ce privește dovada utilizării prin propria activitate agricolă a suprafeței solicitate la plată în campania 2010, se confirmă suspiciunea referitoare la faptul că reclamantul a declarat un număr mai mare de animale, respectiv 698 animale, pentru a îndeplini cerința de 0,3 UVM/ha.

În raport de aspectele menționate, având în vedere că dreptul de utilizare este obținut în baza Contractului de concesiune nr. x din 1 septembrie 2006, încheiat anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 541/210/2009, și nu conține informațiile cuprinse în anexa la acest ordin, în mod legal organele de control au stabilit că reclamantul trebuia să prezinte și dovada eliberată de consiliul local din care să reiasă utilizarea pășunii în baza UVM/ha, conform prevederilor Anexei nr. 2 la formularul de cerere unică de plată pe suprafață - Declarație de eligibilitate, înscris care nu se regăsește la dosarul aferent cererii de plată pentru anul 2010.

În conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 541/210/2009, solicitarea la plată a suprafețelor de pășuni comunale fără ca acestea să fie obținute pe baza animalelor deținute, echivalează cu neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, nefiind dovedit dreptul de utilizare al terenului, potrivit ordinului menționat.

În contextul arătat, în mod judicios prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada efectivului de animale declarat pentru campania 2010, întrucât pentru obținerea sprijinului financiar solicitat nu poate fi luat în considerare numărul de animale deținut de alți fermieri iar datele privind animalele deținute de reclamant sunt contradictorii.

În ceea ce privește afirmațiile recurentului referitoare la angajamentul pe care l-a încheiat la data de 14 mai 2008, se constată că acesta a fost semnat în campania 2008, pentru Pachetul 1 - Pajiști cu înaltă valoare naturală și pentru Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale.

Temeiul legal al semnării angajamentului îl constituie dispozițiile H.G. nr. 224/2008, art. 36 și art. 39 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală din FEADR, precum și art. 27, pct. 5.3.2.1.4 din Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, care prevăd că semnarea și menținerea angajamentului pe o perioadă de 5 ani constituie un criteriu de eligibilitate în vederea obținerii sprijinului financiar, fiind exclus de la plată fermierul care nu își menține angajamentul pe perioada menționată.

În cauză, prin angajamentul semnat la 14 mai 2008, recurentul-reclamant s-a angajat să nu modifice suprafața, cultura sau amplasamentul parcelelor menționate în angajament pe o perioadă de 5 ani și totodată, să respecte cerințele specifice pachetelor de agromediu solicitate, obligații care nu au fost respectate în condițiile în care reclamantul nu a deținut numărul de animale necesar pentru a respecta cerința de 0,3 UVM/ha.

Contrar susținerilor recurentului, nu s-a dovedit că în speță a intervenit o revizuire a clauzelor în vederea ajustării angajamentului semnat, conform art. 46 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, care să determine închiderea angajamentului, fără a se solicita rambursarea plăților efectuate până la acea dată, în situația în care această modificare nu este acceptată de către beneficiar.

Referitor la afirmația recurentului potrivit căreia la dosar a fost depus cardul de exploatație, se constată, pe de o parte, că mențiunea din considerentele sentinței recurate se referă la nedepunerea acestui document în cadrul dosarului aferent cererii de plată, aspect ce a fost constatat de către organele de control, iar pe de altă parte, că documentul de identificare a exploatației se înscrie în cadrul documentelor care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea de plată, conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006.

Critica recurentului-reclamant vizând nulitatea Procesului-verbal de constatare nr. x din 26 mai 2015, emis de APIA - Centrul județean Prahova, nu poate fi primită în susținerea nelegalității actelor contestate, reținându-se că acest proces-verbal nu a fost supus verificării de legalitate prin cererea dedusă judecății, iar lipsa semnăturii unuia dintre membrii comisiei ale cărei constatări fac obiectul procesului-verbal, nu constituie în mod legal un motiv de anulare a acestuia. Mai mult, recurentul nu a invocat și nu a dovedit vreo vătămare în raport de nerespectarea acestei cerințe de formă de către procesul-verbal în discuție.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 65 din 14 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM