ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2690/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 250/42/2013, la data de 28 martie 2013, astfel cum a fost precizată la data de 7 iunie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Prahova, suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare din 21 ianuarie 2013, întocmit de Agenția de Plați și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Prahova, privind angajamentul voluntar depus de societate la Agenția de Plați și Intervenție pentru Agricultură în baza H.G.

nr. 838/2010 cu modificările ulterioare, prin care s-a dispus aplicarea măsurii de recuperare a sumei de 1.051.764,49 RON, suspendare ce își va produce efectele până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 251/42/2013 al Curții de Apel Ploiești, având obiect anularea procesului verbal sus-menționat. Prin sentința nr. 166 din 21 iunie 2013 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a r espins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Prahova, astfel cum a fost precizată, privind suspendarea executării procesului-verbal de constatare încheiat la data de 20 ianuarie 2013 și înregistrat din 21 ianuarie 2013, emis de pârâtă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, că instanța de fond s-a rezumat numai la afirmația neîndeplinirii condiției cazului justificat, fără să analizeze toate motivele invocate de reclamantă, că a reținut în mod greșit că reclamanta nu a făcut dovada unui risc actual al pagubei iminente. Recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a efectelor actului administrativ contestat până la soluționarea fondului cauzei având ca obiect cererea de anulare a acestuia.

Prin încheierea din 27 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul a fost declarat admisibil în principiu, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ. În fața instanței de recurs s-a învederat de către recurenta-reclamantă, prin avocat, faptul că între timp a fost achitat în întregime debitul, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, motiv pentru care apreciază cauza ca fiind rămasă fără obiect și solicită a se dispune în consecință. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat suspendarea efectelor procesului verbal de constatare din 21 ianuarie 2013, întocmit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Prahova, privind angajamentul voluntar depus de societate în baza H.G. nr. 838/2010 cu modificările ulterioare, prin care s-a dispus aplicarea măsurii de recuperare a sumei de 1.051.764,49 RON. La data de 6 iunie 2014, recurenta-reclamantă a depus la dosar înscrisuri din care rezultă dovada achitării în întregime a sumei datorate în baza procesului verbal a cărui suspendare s-a solicitat în cauză, astfel că este evident că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluționarea cererii de suspendare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză a fost achitată integral suma datorată conform procesului verbal a cărui suspendare s-a solicitat de către reclamantă, astfel că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și, în consecință, recursul formulat, ca și acțiunea, apar lipsite de interes. Or, activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu mai are interes în soluționarea căii de atac a recursului, având în vedere faptul că s-a achitat debitul stabilit în sarcina sa prin actul administrativ contestat. Sancțiunea lipsei interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanței de fond erau îndeplinite toate condițiile de exercitare a acțiunii civile.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 166 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2014.