ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2860/2017

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20 septembrie 2013, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C., D. și Unitatea Administrativ-Teritorială a Sectorului 1, prin Primar, anularea Autorizației de construire nr. 289/15/Q/4587 din 14 iunie 2013 eliberată de Primăria Sectorului 1 București și demolarea calcanului de 7 m înălțime construit la limita proprietății dreapta. Prin Sentința civilă nr. 4271 din 6 iunie 2014, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, iar recursul declarat de aceștia a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel București.

Hotărârea curții de apel Prin Decizia nr. 3211 din data de 5 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal a luat act că recurenții-reclamanți A. și B. au renunțat la judecarea cererii de recurs formulată împotriva Sentinței civile nr. 4271 din 6 iunie 2014 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a Contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/3/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., D. și Primarul Sectorului 1 București, obligând pe recurenții-reclamanți la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate . În motivarea căii de atac recurenta a arătat a depus cerere de renunțare la judecată și la recurs, la 6 luni de la pronunțarea și nemotivarea Hotărârii nr. 4271 din 6 iunie 2014. Cererea de renunțare a fost depusă în fața instanței de recurs, tocmai pentru ca aceasta să ia act de nelegalitățile din dosar, de actele false din dosarul de autorizare, cât și de nepronunțarea pe fond a unei soluții privind capetele de cerere ale reclamanților. Instanța de recurs nu a ținut cont de cererea recurentei de revenire asupra renunțării și nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată. În același timp, recurenta a criticat și dispoziția referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul C., învederând că acestea nu au fost dovedite, la dosar neregăsindu-se, alături de chitanța de plată a onorariului, factura fiscală și contractul de asistență juridică.

Apărările intimaților Intimații C. și D. au depus întâmpinare, în cuprinsul căreia au invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate și excepția inadmisibilității recursului, apreciind că recursul promovat împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs nu este admisibil. Intimatul Primarul Sectorului 1 București a depus, la rândul său, întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 9 noiembrie 2015 intimatul B. a depus memoriu în cuprinsul căruia a invocat excepția de nelegalitate a Autorizației de construire nr. 289/15/Q/4587 din 14 iunie 2013 eliberată de Primăria Sectorului 1 București. Intimatul Primarul Sectorului 1 București a depus întâmpinare față de excepția de nelegalitate, în privința căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului B. și excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a apreciat că recursul a fost promovat cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării, reglementat de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 18 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, arătând că acesta a fost declarat în termen și solicitând respingerea excepțiilor invocate.

Considerentele și soluția instanței de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului Conform dispozițiilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ. "renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța superioară celei care a luat act de renunțare". În materia contenciosului administrativ art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează un termen special de declarare a recursului, hotărârea pronunțată putând fi recurată în termen de 15 zile de la comunicare . În privința recursului declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3211 din data de 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, Înalta Curte reține că acesta a fost înregistrat la data de 21 iulie 2015, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data comunicării - 1 iulie 2015, termenul împlinindu-se la data de 17 iulie 2015. Întrucât recurenta a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancțiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată că excepția tardivității recursului este întemeiată și va respinge recursul ca tardiv formulat. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., care obligă instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, admiterea excepției tardivității, ce are caracter peremptoriu, face inutilă analizarea criticilor recurentei, a excepției de nelegalitate sau a celorlalte excepții invocate de intimații-pârâți.