ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2751/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 894 din 22 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității recursurilor, invocată de intimatul-reclamant A., ca nefondată, a admis recursurile declarate de recurenții Inspecția Muncii și B. - conducător al Inspecției Muncii împotriva încheierilor din 3 martie 2016, 7 martie 2016 și 16 mai 2016 pronunțate de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2015, a casat în tot încheierea din data de 3 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2015, precum și încheierile de îndreptare eroare materială din data de 7 martie 3016 și din data de 16 mai 2016, pronunțate de Tribunalul Vrancea în același dosar și, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Muncii și B. - conducător al Inspecției Muncii.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, că excepția inadmisibilității recursurilor invocată de intimat este nefondată.

În acest sens s-a reținut că prin Decizia Curții Constituționale nr. 898/2015, publicată în M. Of. nr. 148 din 26 februarie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă" este neconstituțională.

Conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 "(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.(…)

(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."

În raport de aceste dispoziții legale Curtea de apel a constatat că prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și-au încetat efectele juridice, astfel că nu se mai poate considera că încheierea pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 3 martie 2016 și încheierile de îndreptare eroare materială ulterioare sunt definitive.

Dat fiind faptul că încheierea din data de 3 martie 2016 este pronunțată în materia contenciosului administrativ, Curtea de apel a reținut că devin aplicabile prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

În ceea ce privește încheierile de îndreptare eroare materială din 07 martie 2016 și 16 mai 2016 s-a reținut că, în raport cu prevederile art. 446 C. proc. civ., acestea sunt supuse aceleiași căi de atac, și anume recursul în termen de 15 zile de la comunicare.

Curtea de apel a reținut că și excepția tardivității recursurilor invocată de intimat este, de asemenea, nefondată, având în vedere că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că recurenții au formulat recursurile cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea încheierilor recurate.

Astfel, din dovezile de comunicare depuse la dosar a rezultat că încheierile din 3 martie 2016 și 7 martie 2016 au fost comunicate recurenților la data de 16 martie 2016, iar recursurile împotriva acestor încheieri formulate de recurenți au fost înregistrate la Tribunalul Vrancea la data de 30 martie 2016.

Pe de altă parte, încheierea din data de 16 mai 2016 a fost comunicată recurenților la data de 23 mai 2016, iar recursurile împotriva acestei încheieri au fost depuse de recurenți la oficiul poștal la data de 27 mai 2016.

Nici susținerile intimatului privind nulitatea recursurilor ca nemotivate nu au fost reținute, întrucât criticile formulate de recurenți vizează greșita aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la situația de fapt a cauzei.

Nu au fost primite nici apărările formulate de intimat privind lipsa de interes a recurentei Inspecția Muncii de a critica hotărârea sub aspectul amenzii și a recurentului A. de a critica hotărârea sub aspectul penalităților, întrucât ambele dispoziții din încheierea atacată au drept fundament constatarea că hotărârea ce constituie titlu executoriu nu a fost adusă la îndeplinire, iar prin criticile formulate recurenții urmăresc să demonstreze că în mod greșit prima instanță a apreciat că Sentința nr. 453/2015 nu a fost executată de către autoritatea publică debitoare.

Pe fondul cauzei Curtea de apel a reținut că recursurile sunt fondate, reținând că autoritatea publică debitoare a executat obligația dispusă prin Sentința nr. 453/2015, comunicând reclamantului informațiile pe care le deține referitor la salariile brute ale acestuia în perioada 2003 - 2005, respectiv informațiile care rezultă din statele de plată depuse de angajatorul reclamantului la Inspectoratul Teritorial de Muncă București.

Chiar dacă informațiile comunicate reclamantului nu cuprind o formulare în sensul "salariul de bază lunar brut, folosit pentru calculul drepturilor bănești reprezentând concediul de odihnă neefectuat în perioada 2003 - 2005", Curtea a reținut că această împrejurare nu poate conduce la concluzia că hotărârea menționată nu a fost adusă la îndeplinire de către autoritatea publică, întrucât Inspecția Muncii sau Inspectoratul teritorial de muncă București nu dețin informațiile relevante în forma solicitată de reclamant (salariul de bază lunar brut, folosit pentru calculul drepturilor bănești reprezentând concediul de odihnă neefectuat în perioada 2003 - 2005).

Nu s-a putut considera că prin necomunicarea statului de plată pe luna martie 2006 autoritatea publică debitoare nu a executat integral dispozițiile din Sentința nr. 453/2015, întrucât, astfel cum arată și recurenții, din dispozitivul hotărârii nu rezultă o asemenea obligație, iar pe de altă parte, din cuprinsul acelui stat de plată se poate constata că nu cuprinde informații cu privire la "salariul de bază lunar brut, folosit pentru calculul drepturilor bănești reprezentând concediul de odihnă neefectuat în perioada 2003 - 2005".

Curtea de apel a reținut ca fiind întemeiate criticile recurenților prin care se arată că prin încheierea din 16 mai 2016 Tribunalul a înlăturat din motivarea încheierii din 3 martie 2016 singurul considerent pe care își fundamentase concluzia că Sentința nr. 453/2015 nu a fost executată.

În urma pronunțării încheierii de îndreptare eroare materială din 16 mai 2016 Tribunalul a modificat practic considerentele hotărârii inițiale, situație care nu se circumscrie prevederilor art. 442 C. proc. civ.

În condițiile în care instanța nu reține neexecutarea hotărârii ce constituie titlu executoriu, hotărârea de aplicare a sancțiunii amenzii conducătorului autorității publice și de obligarea a autorității la plata de penalități apare ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal A. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată că prin Decizia civilă nr. 894 din 22 iunie 2016 pronunțata de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/91/2015 s-a admis recursul declarat de parații Inspecția Muncii și B. împotriva încheierilor definitive pronunțate la data de 3 martie 2016, 7 martie 2016 și 16 mai 2016 de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2015.

Pentru a pronunța aceasta decizie s-a reținut ca cererea reclamantului A. în calitate de creditor al unei obligații de "a face" formulata în baza dispozițiilor art. 24 alin. (2) și alin. (3) din Legea 554/2004 împotriva debitorilor obligației este nefondată.

În fapt debitorii obligației au fost obligați prin Sentința civilă nr. 453/2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. y/91/2015 să comunice reclamantului "care a fost salariul de bază lunar brut folosit pentru calculul drepturilor bănești reprezentând concediul de odihnă neefectuat pentru perioada anilor 2003 - 2005".

Tribunalul Vrancea a apreciat ca fiind neexecutată obligația și a aplicat prin Încheierea - Definitivă pronunțată la 3 martie 2016 în Dosarul nr. x/91/2015 sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva încheierii definitive pronunțată la 3 martie 2016 au formulat recurs - pârâții, cale de atac neprevăzută de lege la momentul formulării.

În motivarea recursurilor pârâții au formulat apărări de fond care au repus în discuție titlul executoriu, respectiv Sentința civilă nr. 453/2015 fiind nesocotit și principiul puterii lucrului judecat, deoarece instanțele au dat soluții contrare, în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, CEDO a reținut că posibilitatea de a anula fără limită de timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (CEDO Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva RO) iar în opinia separată la aceasta hotărâre a fost introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că "atunci când încălcarea acestui principiu (al securității raporturilor juridice) se datorează posibilității de a anula fără limită de timp o hotărâre definitivă obligatorie și executată încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție" garantat de art. 6 din Convenție.

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentă a excepției de nelegalitate.

Față de cele arătate în acord cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare care permit așa cum a considerat Curtea de Apel Galați în pronunțarea Deciziei civile nr. 894 din 22 iunie 2016, repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de timp a legalității unei hotărâri, irevocabile pronunțată în contencios, indiferent de data rămânerii irevocabile a acesteia, se încalcă principiile și drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg pronunțate în situații juridice similare.

Împotriva Deciziei civile nr. 894 din 22 iunie 2016 pronunțata de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/91/2015 a formulat calea extraordinara de atac a revizuirii în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 text în vigoare la data pronunțării hotărârii pentru că a considerat compatibilă această cale de atac cu principiul securității raporturilor juridice prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenței constante a CEDO drepturile la un proces echitabil în fața unei instanțe garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante (cauza Blidaru contra RO).

Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele ca soluția dată de către instanță în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție (Brumărescu contra RO) parag. 61. Conform acestui principiu niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa.

Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză.

Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase a mai reținut Curtea prin jurisprudența sa.

Având în vedere premisele prezentate mai sus, respectiv inexistența în sistemul juridic al Uniunii Europene a unei obligații de revizuire a hotărârii judecătorești care a cauzat un prejudiciu prin încălcarea dreptului Uniunii Europene precum și condițiile restrictive în care este permisă reexaminarea unei hotărâri definitive și irevocabile (cauza Stancu Popescu contra RO hotărârea din 7 iulie 2009; cauza Androne contra RO din 22 decembrie 2004) instanța învestită cu cererea de revizuire poate să aprecieze că pe lângă criteriile de admisibilitate de drept comun ale unei cereri de revizuire, trebuie avute în vedere în fiecare caz în parte și principiile dezvoltate în jurisprudența CEDO.

Conținutul art. 6 din Convenție se referă la dreptul persoanelor fizice/juridice la un proces echitabil.

Potrivit hotărârii pronunțate de Curtea Europeană în cauza Hornsby vs. Grecia/1997 garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți dreptul de acces la o instanța ar deveni iluzoriu.

A accepta că o instanță poate anula un titlu irevocabil pe calea executării silite întrucât, eventual, titlul creditorului nu este tocmai just sau este bazat pe argumente greșite înseamnă o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Procedura executării trebuie să ducă tocmai la materializarea titlului executoriu și nu la modificarea lui.

Nimănui nu-i este permis să repună în discuție un drept după ce acesta este stabilit irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, aceasta însemnând respectarea art. 6 din Convenție.

Revizuentul susține că Decizia nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal este contrară Sentinței civile nr. 453 din 25 iunie 2015 a Tribunalului Vrancea.

Prin întâmpinare, intimata Inspecția Muncii a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal de a soluționa capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile și excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (8) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 29 septembrie 2017 intimata a depus Decizia nr. 1582 din 5 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Galați, invocând puterea de lucru judecat.

3.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004:

"

(1) Împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.

(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Conform art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Alin. (2) al acestui articol prevede că:

"

În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță."

Art. 21 din Legea contenciosului administrativ nu indică în concret care este instanța competentă a soluționa o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, prevăzând însă faptul că acesta "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă(.),, prin urmare nu este asimilat situației reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8

Or, în condițiile în care prin art. 510 alin. (2) C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut expres și limitativ care este excepția, privind competența, de la regula instituită în același articol la alin. (1), textul este de strictă interpretare, iar în situația reglementată de art. 21 din Legea contenciosului administrativ regulile de competență aplicabile sunt cele de la alin. (1) art. 510 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va declina competența de soluționare a capătului de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

3.2. În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat

Înalta Curte constată că excepția este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 894/2016 în fața Curții de Apel Galați este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul susținând că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut.

În cauza pendinte, se solicită revizuirea aceleiași decizii, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susținând că aceasta este contrară cu Sentința nr. 453/2015.

Prin urmare, nu se poate reține puterea de lucru judecat invocată de intimată.

3.3. În ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forței lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeași "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, dar în dosare diferite.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiție nu este îndeplinită.

Printr-o definiție cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenția pe care o formulează și o susține reclamantul prin acțiunea sa.

Obiectul Dosarului nr. y/91/2015 în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 453/2015 l-a constituit obligarea Inspecției Muncii să comunice reclamantului revizuent informații publice în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind informațiile de interes public.

Prin Sentința civilă nr. 453/2015 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecția Muncii și obligată pârâta să comunice reclamantului care a fost salariul de bază lunar brut folosit la calculul drepturilor bănești reprezentând concediile de odihnă neefectuate pentru perioada 2003 - 2005.

Obiectul Dosarului nr. x/91/2015 în care a fost pronunțată Decizia nr. 894/2016 l-a constituit sancționarea Inspecției Muncii și a conducătorului acesteia pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 453/2015 în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel că, deși există o identitate de părți în cele două dosare acestea au avut temeiuri juridice diferite, scopurile reclamantului fiind diferite, prin urmare obiectul și cauzele au fost diferite, neîntrunindu-se astfel cerința triplei identități de cauză, obiect și părți cerută de lege ca o condiție obligatorie de admisibilitate a cererii de revizuire.

În fapt cel de-al doilea dosar a fost constituit în executarea primului dosar, părțile nefiind astfel în judecata unor litigii având același obiect și cauză pentru a se considera că cele două dosare au fost soluționate prin sentințe contradictorii.

Reclamantul-revizuent nu a invocat în Dosarul nr. x/91/2015 autoritatea de lucru judecat. De altfel, acest lucru ar fi și fost imposibil în condițiile în care în acest dosar nu s-a solicitat judecarea unor aspecte care ar fi făcut obiectul celor judecate și în primul dosar, ci din punct de vedere procesual cele două dosare sunt unul promovat în considerarea celuilalt.

Codul de procedură civilă, în cadrul condițiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorității de lucru judecat și condiția potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluționarea excepției autorității de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu și, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanța a omis să se pronunțe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de recurs în Dosarul nr. x/91/2015, prin analiza pe fond a cauzei a identificat, pe de o parte, faptul că însăși instanța de fond a constatat că instituția publică a executat Sentința civilă nr. 453/2015, iar, pe de altă parte, a constatat că autoritatea publică debitoare și-a executat obligația dispusă comunicând reclamantului informațiile pe care le deține referitor la salariile brute ale acestuia în perioada 2003 - 2005, respectiv informațiile care rezultă din statele de plată depuse de angajatorul reclamantului la ITM București.

Din aceste considerente rezultă că nu este îndeplinită condiția identității cauzei și obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecății, care este diferit în cele două litigii.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va declina capătul de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, va respinge excepția puterii de lucru judecat invocată de intimata Inspecția Muncii și va respinge capătul de cerere al revizuirii întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină capătul de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Respinge excepția puterii de lucru judecat invocată de intimata Inspecția Muncii.

Respinge capătul de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM