ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.09.2016, reclamantul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 47 alin. (1), (5), (6), (7) din Legea nr. 317/2004 - legate de teza de reglementare cât privește competența Curții de Apel București de a soluționa contestația împotriva rezoluției inspecției judiciare de respingere, ori de clasare a sesizărilor privind abaterile disciplinare.

Motivând excepția de neconstituționalitate, reclamantul a arătat următoarele:

- invocă neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege în vigoare;

- dispozițiile criticate au legătură cu obiectul cauzei, fiind aplicabile speței, în condițiile în care sunt menționate în actul administrativ pe care îl contestă.

- excepția este invocată în fata instanței de judecată într-un proces în curs, dosarul mai sus rubricat fiind pe rolul instanței curții de apel la primul termen de judecată;

- nu există o decizie anterioară a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității normelor criticate.

Textul de lege menționat este neconstituțional deoarece, prin modalitatea de reglementare încalcă, în primul rând, art. 16 din Constituție, egalitatea în drepturi a cetățenilor, egalitatea în fața legii și a autorităților, fără privilegii și fără discriminări.

Astfel, prin raportare la art. 47 din Legea nr. 317/2004, calea de atac - cât privește soluția pe care o da Inspecția Judiciară în soluționarea sesizărilor privind abateri disciplinare privind activitatea magistraților - pentru un cetățean-justițiabil obișnuit este dată în competența Curții de Apel București, pe când în art. 51 din aceeași Lege nr. 317/2004, în cazul în care este constatată existența unei abateri disciplinare și pronunțată o sancțiune disciplinară, magistratului i se acordă accesul la o instanță superioară ierarhic Curții de Apel București, la Înalta Curte de Casație și Justiție, ba chiar mai mult, la Completul special de 5 judecători al Înaltei Curți.

Reclamantul a depus, la 24.10.2016, note scrise privind completarea motivelor în drept, în sensul încălcării și a disp. art. 16 din Constituția României. De asemenea, reclamantul a susținut că norma în discuție este neconstituțională întrucât nu respectă imperativele art. 11, 20, 21 și 124 din Constituția României, întrucât instanța abilitată de lege să soluționeze acest tip de contestație nu dispune de plinătate de jurisdicție, nu are abilitatea de la lege de a modifica pe fond soluția pronunțată de inspecția judiciară și de a dispune în chiar această procedură litigioasă aplicarea unei sancțiuni disciplinare cât privește faptele potențiale de abatere disciplinară.

A mai depus reclamantul, la 28.10.2016, note scrise privind precizarea motivelor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocată în cauză.

Pârâta Inspecția Judiciară nu a înțeles să formuleze un punct de vedere deși i s-a comunicat cererea de sesizare.

Hotărârea Curții de Apel București

Prin Încheierea din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantul A.

A reținut, în esență, Curtea de Apel București că obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl reprezintă anularea rezoluției de clasare nr. x/IJ/271/DIJ/18.02.2016 a inspectorului judiciar, emisă conform art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, prin Decizia nr. 397 din 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Or, în cauză, reclamantul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1), (5), (6), (7) din Legea nr. 317/2004 - republicată, cu modificările ulterioare, - legate de teza de reglementare cât privește competența Curții de Apel București de a soluționa contestația împotriva rezoluției inspecției judiciare de respingere, ori de clasare a sesizărilor privind abaterile disciplinare.

Astfel, reclamantul critică, în realitate, o omisiune legislativă, or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De asemenea, nu rezultă legătura excepției ridicate cu soluționarea prezentei cauze, în condițiile în care excepția de neconstituționalitate se referă doar la competența Curții de Apel București în soluționarea prezentei cauze. Or, rezoluția contestată este una de clasare, pentru care sunt incidente disp. art. 45 alin. (1) lit. b), fără a se referi la o competență specială de soluționare, iar nu de respingere.

Astfel, art. 47 alin. (5), (6), (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează, în mod explicit, competența Curții de Apel București doar în cazul rezoluțiilor de respingere, iar nu a celor de clasare, cum este cazul în speță.

Calea de atac exercitată

Împotriva Încheierii din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3 5, 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că din conținutul cererii de recurs, rezultă că recurentul-reclamant a dezvoltat critici doar în susținerea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din C. proc. civ., republicat, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 6 fiind menționate formal.

Pct. II al cererii de recurs conține argumente aduse de recurent în susținerea temeiniciei excepției de neconstituționalitate, aspecte pe care instanța de recurs nu le poate examina înainte de a analiza legalitatea soluției primei instanțe de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarelor, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că nu este întemeiată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată.

Astfel, prin cererea înregistrată la data de 31.10.2016, dată la care a fost pronunțată încheierea atacată, reclamantul a solicitat recuzarea judecătorului B., învestit cu soluționarea cauzei, menționând expres că înțelege să formuleze recuzarea doar în ipoteza în care judecătorul cauzei se va pronunța în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În raport de modul în care reclamantul a înțeles să formuleze cererea de recuzare, în mod legal și procedural, judecătorul cauzei a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale, prin respingerea acesteia și a stabilit termen pentru judecarea fondului cauzei la data de 28.11.2016, trimițând, totodată, și cererea de recuzare formulată de reclamant, spre soluționare către un alt complet de judecată.

Prin încheierea din 24.11.2016 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de reclamant împotriva judecătorului B.

Așadar, față de caracterul subsidiar al cererii de recuzare, în acord cu voința reclamantului, Înalta Curte nu poate reține, ca motiv de nulitate a încheierii recurate, nelegala compunere a completului de judecată, nefiind îndeplinită ipoteza textului art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., republicat.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, contestație împotriva Rezoluției de clasare emisă la data de 18.02.2016 de către pârâtă în Dosar nr. x/2016, solicitând desființarea acesteia și trimiterea dosarului spre continuarea procedurii disciplinare.

La data de 5 septembrie 2016, reclamantul a înregistrat la dosar cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1), (5), (6) și 7 din Legea nr. 317/2004 - legate de teza de reglementare cât privește competența Curții de Apel București de a soluționa contestația împotriva rezoluției Inspecției judiciare de respingere, ori de clasare a sesizărilor privind abateri disciplinare.

Prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că textul din ordonanță vizat de excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea demersului judiciar inițiat de reclamant.

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Pornind de la această reglementare a condițiilor cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 47 alin. (1), (5), (6) și 7 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Dispozițiile art. 47 alin. (1), (5), (6) și 7 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevăd următoarele:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București este irevocabilă."

Demersul judiciar al reclamantului vizează, astfel cum s-a menționat anterior, desființarea Rezoluției Inspecției Judiciare nr. x/IJ/271/DIJ/18.02.2016 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de petentul A., în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportate la cele ale art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin Decizia nr. 397 din 2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Obiectul contestației fiind o rezoluție de clasare, și nu de respingere a sesizării, temeiul de drept al acesteia nu îl poate reprezenta decât art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, astfel cum acesta trebuie aplicat prin prisma deciziei Curții Constituționale menționate anterior, respectiv în sensul de a recunoaște dreptul petentului de a contesta acest tip de rezoluție la instanța judecătorească.

Pe de altă parte, din economia dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004 rezultă că legiuitorul a înțeles să stabilească, în mod expres și exclusiv, competența secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București doar în ceea ce privește contestația îndreptată împotriva rezoluției de respingere a sesizării emisă de Inspecția Judiciară, această ipoteză nefiind dedusă judecății în prezenta cauză.

Prin urmare, raționamentul juridic exprimat de instanța de fond, în sensul că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, este legal și temeinic, având în vedere și criticile efective aduse rezoluției atacate prin contestația formulată și care nu vizează și aspectul instanței competente material să soluționeze un astfel de litigiu.

Modul în care reclamantul a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate, exclusiv din perspectiva inegalității dintre justițiabili și magistrați în ceea ce privește gradul instanței competente să soluționeze plângerile formulate împotriva rezoluțiilor emise de Inspecția Judiciară, nu are nicio relevanță juridică în cauză, excedând cadrului procesual și limitelor învestirii instanței de judecată, reclamantul neputând obține niciun beneficiu juridic în soluționarea pe fond a prezentei cauze

În acest context, concluzia curții de apel în sensul că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea acestei cauze, este întemeiată, critica vizând aplicarea greșită a legii fiind neîntemeiată.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 31 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - GV