ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5807/2020

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 august 2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19- 2305 din 23 iulie 2019, precum și a rezoluției de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecției Judiciare.

Prin sentința civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția tardivității contestației, ca neîntemeiată,

- a admis în parte cererea de sesizare a CCR,

- a dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7) și art. 45

1

alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 317/2004,

- a respins cererea de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 49 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 317/2004,

- a respins cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată,

- a respins contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate art. 49 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în raport de prevederile art. 21 alin. (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituția României.

În dezvoltarea recursului, recurenții-reclamanți au invocat greșita aplicare a normelor de drept material, apreciind că erau întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Recurenții consideră că procedura disciplinară reglementată de art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum a reținut instanța de fond în motivarea soluției de respingere pronunțate, are legătură cu rezoluția de clasare a sesizării disciplinare, contestată în prezenta cauză, din moment ce, în situația în care se va pune în mișcare acțiunea disciplinară, prin necitare, persoanele interesate care au introdus plângerea disciplinară, nu au posibilitatea să își susțină sesizarea disciplinară în fața Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, apreciază că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin intermediul sentinței, iar nu printr-o încheiere, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, este nelegală.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iunie 2020, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții A. și B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reținând că textul de lege a cărui neconstituționalitate a fost invocată nu are legătură cu soluționarea contestației formulate împotriva rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19- 2305 din 23 iulie 2019, precum și a rezoluției de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecției Judiciare, astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurenții-reclamanți, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, recurenții-reclamanți au invocat neconstituționalitatea art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 potrivit cu care:

"(1) În procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, citarea judecătorului sau a procurorului împotriva căruia se exercită acțiunea disciplinară și a Inspecției Judiciare ori, după caz, a ministrului justiției, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie. Judecătorul sau procurorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului sau a procurorului cercetat la judecarea acțiunii nu împiedică desfășurarea în continuare a judecății.

(2) Acțiunea disciplinară este susținută în fața secțiilor de către unul dintre inspectorii judiciari care a exercitat-o și, numai în caz de imposibilitate a tuturor inspectorilor judiciari care au exercitat acțiunea, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-șef."

Totodată, prevederile constituționale în raport de care s-a invocat neconstituționalitatea art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004, prevăd la art. 21 alin. (2) "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.", iar la art. 124 alin. (2) "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,

- activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare,

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale,

- dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deși excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 a fost invocată la cererea reclamanților în fața Curții de Apel București, iar, anterior, nu s-a pronunțat o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate de petenți ca fiind neconforme cu legea fundamentală, în cauză nu este îndeplinită cerința ca dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangență cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituționalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituțională, să aibă aptitudinea de a influența soluția ce se va pronunța în cauză.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de fond, care a fost învestită de către reclamanți cu o contestație formulată împotriva rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19- 2305 din 23 iulie 2019, precum și a rezoluției de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecției Judiciare, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004.

Textele de lege apreciate a fi neconstituționale reglementează procedura disciplinară care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, conținutul lor fiind irelevant pentru problemele de drept cu care instanța de fond a fost învestită să le dezlege și care constau în analiza legalității rezoluției de clasare a sesizării disciplinare emise de către pârâta Inspecția Judiciară.

De altfel, reclamanții nu au evidențiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituționalității acestor texte de lege l-ar produce cu privire la soluția instanței de fond. Argumentele recurentului, prezentate în cadrul cererii de sesizare a forului constituțional, cu privire la interesul invocării excepției de neconstituționalitate, se referă la situația în care se va pune în mișcare acțiunea disciplinară, când, prin necitare, nu ar avea posibilitatea să își susțină sesizarea disciplinară în fața Consiliului Superior al Magistraturii; or, aceste argumente nu privesc rezoluția de clasare emisă de Inspecția Judiciară și nici obiectul învestirii instanței de fond.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deoarece a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale prin intermediul sentinței, iar nu printr-o încheiere, Înalta Curte o va respinge, de asemenea, ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.

Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții, neavând relevanță denumirea hotărârii prin care instanța inferioară a pronunțat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, câtă vreme hotărârea respectivă va fi analizată de către instanța superioară.

În plus, nefiind cazul unei nulități expres prevăzute de lege, reclamanții aveau obligația să facă dovada vătămării suferite, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 175 din C. proc. civ., republicat, or, prin cererea de recurs, reclamanții nu au învederat argumente în acest sens.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, pronunțată prin sentința civilă nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2020.