ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2350/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.08.2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19- 2305 din 23.07.2019, precum și a Rezoluției de clasare nr. 275/25.02.2019 a Inspecției Judiciare.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția tardivității contestației, ca neîntemeiată, s-a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. S-a dispus sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (7) și art. 45

1

alin. (3) și alin. (6) din Legea nr. 317/2004. S-a respins cererea de sesizare a CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 317/2004.

S-a respins cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată. S-a respins contestația formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată

Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanții A. și B. prin mandatar C. au declarat recurs împotriva sentinței nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Reclamanții au criticat soluția Curții de Apel București în ceea ce privește respingerea solicitării de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, precum și respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a C. civ..R cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 317/2004, inclusiv fondul cauzei prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a sesizării Curții Constituționale a României, cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, recurenții - reclamați au formulat recurs, apreciind că soluția primei instanțe ar fi fost nefondată.

În dezvoltarea considerentelor expuse prin cererea de recurs depusă ulterior comunicării motivării hotărârii Curții de Apel București, recurenții -reclamați au menționat că excepția neconstituționalîtății are legătură cu soluționarea cauzei, dat fiind faptul că prin necitarea în procedura disciplinară desfășurată în fața C.S.M, a autorilor sesizării, persoanele interesate ar fi lipsite de posibilitatea susținerii propriei acțiuni disciplinare, fiind privați de efectuarea unui act de justiție egal și imparțial.

Prin urmare, s-a apreciat că neconstituționalitatea invocată ar avea legătură directă cu cererea principală.

În susținerea motivului principal de recurs, recurenții -reclamanți au invocat și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanței de control judiciar casarea sentinței civile recurate, cu consecința retrimiterii dosarului la Curtea de Apel București spre rejudecare, precum și suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2020 al Curții Constituționale a României în care aceștia au calitatea de autori aî sesizării.

În opinia acestora, suspendarea dosarului s-ar impune pentru respectarea drepturilor procesuale, dat fiind faptul că soluția în dosar ar depinde de soluția pronunțată de instanța de contencios constituțional.

În ceea ce privește soluția dată de instanța de fond cererii de chemare în judecată, aceștia au învederat că hotărârea Curții de Apel București ar fi dată cu încălcarea art. 45 alin. (1) lit. d), art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 71 alin. (2) din Legea nr. 105/1992 și art. 653, art. 777, art. 644, art. 1022 și art. 966-968 C. civ. 1864.

În considerentele cererii de recurs, recurenții - reclamați au criticat, în esență, modalitatea magistratului fondului de interpretare a dispozițiilor legale incidente, inclusiv din perspectiva situației de fapt reținute în motivarea sentinței, pe care au apreciat-o ca fiind nelegală.

În opinia lor, sentința recurată nu ar conține o analiză legală a aspectelor sesizate prin cererea de chemare în judecată, fiind pronunțată prin încălcarea normelor de drept material anterior redate, prin stabilirea unei situații de fapt contrare probatoriului administrat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu privire la solicitarea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului Curții Constituționale a României nr. 355D/2020, instanța de control judiciar va respinge acest capăt de cerere, ca nefondat.

Instanța de control judiciar va avea vedere Decizia nr. 1160/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că judecătorul are opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei, precum și faptul că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 au fost abrogate.

În referire la critica vizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 317/2004, de asemenea instanța va respinge această solicitare ca nefondată, având în vedere că textul de lege criticat nu are legătură cu procesul de față, întrucât reglementează procedura disciplinară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, în situația în care se exercită o acțiune disciplinară, în timp ce obiectul acțiunii este reprezentat de solicitarea recurenților-reclamanți de anulare a unei rezoluții de clasare emise de Inspecția Judiciară.

Trebuie menționat faptul că, cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competențele Inspecției Judiciare și atribuțiile inspectorilor judiciari, cât și procedura cercetării disciplinare.

Cu privire la motivul de nelegalitate de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurenții - reclamanți în susținerea căii de atac, instanța reține că, se poate dispune casarea hotărârii doar dacă: instanța ar fi aplicat o normă generală nesocotind existența normei speciale (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor - norme speciale în materie disciplinară).

Or, legea specială în materia răspunderii disciplinare a magistraților, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevede la art. 74 alin. (1) lit. e) că inspectorii judiciari au ca atribuție efectuarea de verificări ale sesizărilor adresate Inspecției Judiciare în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a magistraților ori în legătură cu încălcarea obligațiilor profesionale ale acestora, cu trimitere și la Legea nr. 303/2004, republicată, care prevede abaterile invocate de recurent și, în plus, sancțiunile aplicabile, dacă ar fi aplicat o normă care nu ar fi incidență în speță (ipoteză exclusă față de natura actelor administrative contestate); dacă, în fine, s-ar fi dat o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt (ipoteză, de asemenea, exclusă, în considerarea obiectului cauzei și al motivării clare a sentinței instanței de fond).

Concluzionând instanța reține că, argumentele invocate de recurenții -reclamanți în susținerea recursului nu pot fi reținute ca motive de nelegalitate ale sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, dată fiind situația de fapt expusă, în cuprinsul hotărârii recurate precum și a dispozițiilor legale reținute de către instanța de fond ca fiind incidente.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. prin mandatar C. împotriva sentinței nr. 36 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.